Despre noi

A 2-a Conferinţă Naţională a Asociaţiei de Medicină de Laborator din România, cu participare internaţională

Data ultimei actualizări : 15.02.2017 | Tipăreşte pagina

A 2-a Conferinţă  Naţională a Asociaţiei de Medicină de Laborator din România, cu participare internaţională, care va avea loc în perioada 10 – 13 mai 2017 la Timişoara. Este organizata sub auspicile  International Federation of Clinical Chemistry IFCC şi al European Federation of Laboratory Medicine EFLM, în colaborare cu UMF “Victor Babeş” Timişoara, UMF “Iuliu Haţieganu”  Cluj Napoca, UMF Târgu Mureş, UMF“Carol Davila”  Bucureşti, şi UMF“Grigore T.Popa”  Iaşi, având ca societăţi profesionale partenere Societatea Română de Microbiologie şi Societatea Română de Hematologie.

Rezultatele de laborator contribuie în foarte mare măsură la luarea deciziilor medicale, la stabilirea ghidurilor şi protocoalelor clinice, iar progresele în domenii de vârf ale medicinei de laborator (biologie moleculară, genetică) au impact în conduita clinică. Printre obiectivele AMLR se numără stabilirea unor reţele de comunicare între profesioniştii care lucrează în laboratoare medicale, implementarea tehnicilor avansate de diagnostic, stabilirea unor standarde exigente de calitate pentru munca de laborator, iar întâlnirile anuale cu ocazia conferinţelor sau congreselor oferă contextul adecvat pentru realizarea acestor deziderate.

Mai multe detalii:

www.raml-conference.ro

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >