Facultatea de Medicină

Disciplina de Fiziologie

Data ultimei actualizări : 26.01.2016 | Tipăreşte pagina

Contactează-ne

Adresa : Splaiul T. Vladimirescu nr. 14
Telefon : 0256/490507
E-mail : gtanasie@umft.ro

 

 

Disciplina de Fiziologie a fost coordonată încă de la înfiinţarea universităţii noastre de către personalităţi ale mediului academic românesc, începând cu Prof. Dr. Ilie Georgescu, căruia i-au succedat profesorii Marin Popescu, Andrei Mârza, Francisc Schneider şi Georgeta Mihalaş. În prezent, disciplina este coordonată de Prof. Dr. Carmen Panaitescu (Bunu).

Învăţământul de Fiziologie timişorean s-a dezvoltat continuu, atât din punct de vedere al procesului didactic, cât şi al cercetării, fiind promovată abordarea modernă, interactivă. Activitatea de predare este tot mai mult centrată pe student, se urmăreşte dobândirea de noi competenţe şi se evaluează formarea de atitudini. S-a implementat sistemul de web-management al materiei de curs şi lucrări practice, toate informaţiile necesare studenţilor fiind accesibile on-line, în limba română şi engleză, pe un site dedicat (http://emediqual-moodle.umft.ro/).

Disciplina de Fiziologie participă cu module de curs şi lucrări practice şi în cadrul cursurilor integrative interdisciplinare, dintre care cursul opţional “Neuroştiinţe” şi cursul de vară “De la moleculă la terapie în evaluarea sindroamelor alergice” sunt foarte apreciate de studenţi.

Laboratoarele de lucrări practice sunt dotate cu aparatură performantă de explorări funcţionale. Două dintre săli sunt echipate cu reţele de calculatoare conectate la Internet şi un sistem de achiziţie a semnalelor biologice tip BIOPAC, care permite desfăşurarea lucrărilor practice de fiziologie virtuală şi simularea unor experimente pe organ izolat. Sunt asigurate echipamentele necesare investigaţiilor de fiziologie cardio-vasculară, respiratorie şi a sistemului nervos, pentru două tipuri de studii:

  • studiul semnalelor bioelectrice, prin sistemul PowerLab Tutor, care este un sistem centrat pe student, permiţând munca independentă, sub o îndrumare minimă din partea personalului didactic, în scopul dezvoltării abilităţilor practice şi a gândirii medicale.
  • explorarea funcţională a aparatelor şi sistemelor biologice umane, similare cu cele din clinici, permiţând studenţilor iniţierea în acest tip de investigaţii, facilitându-se astfel trecerea de la preclinic la clinic.

Disciplina pune la dispoziţia studenţilor activi în cadrul cercului ştiinţific un laborator modern în vederea elaborării părţii practice a lucrării de licenţă.

Activitatea de cercetare este interdisciplinară şi orientată spre colaborări internaţionale, fiind axată pe 3 teme:

  • Studiul funcţiei respiratorii. Şcoala timişoreană de fiziologie se mândreşte cu o serie de priorităţi naţionale: studii privind reactivitatea in vitro a muşchiului traheal de cobai şi a fragmentelor de bronhie umană, folosind baia de organ izolat; caracterizarea celularităţii din lavajul bronhoalveolar şi realizarea unei model animal experimental de astm bronşic. A fost caracterizat în mod complex procesul alergic din căile respiratorii, a fost pus la punct un algoritm de studiu comparativ al celulelor dendritice pulsate cu alergene respiratorii, respectiv mediatori inflamatori, şi a fost realizat un model in vitro al procesului de remodelare bronşică în astm, în baza colaborării cu Universitatea din Szeged.
  • Terapiile celulare. Studiul plasticităţii celulei stem hematopoietice şi mezenchimale, precum şi studiile privind fiziologia celulei endoteliale au fost abordate de către colectivul din cadrul Centrului de Imunofiziologie si Biotehnologii al UMF Timişoara. Experimentele au urmărit profilul molecular al celulelor stem mezenchimale, evidenţiind posibilitatea de orientare a acestor celule spre linia epitelială precum şi spre alte tipuri celulare cu potenţial aplicativ în medicina regenerativă. Cercetările în domeniul medicinei regenerative s-au derulat în colaborare cu parteneri europeni în cadrul unor proiecte finanţate de Comisia Europeană prin PC6, respectiv PC7. Ultimele proiecte sunt orientate spre terapii avansate cu celule stem mezenchimale, urmărind iniţierea unor trialuri clinice la nivel european.
  • Biologia proceselor maligne. Studiile desfăşurate în colaborare cu colegii de la Disciplina de Imunologie au contribuit la descrierea unei subpopulaţii de celule stem mezenchimale, fibroblastele asociate tumorilor (TAF), care par a fi implicate în progresia şi metastazarea tumorală. Laboratorul nostru este singurul din ţară care studiază comportamentul acestor celule în micromediul tumoral, studiile fiind dezvoltate şi ca urmare a colaborării cu partenerii din proiectele europene derulate.

Colectivul nostru a participat în proiecte SANCO dedicate dezvoltării de proceduri standard de operare (SOP) pan-europene şi de sisteme de management al calităţii  în domeniul produselor de sânge şi al biobăncilor.

Disciplina de Fiziologie editează revista Fiziologia-Physiology, acreditată CNCSIS, categoria B+ şi indexată în baze de date internaţionale (EBSCO, Index Copernicus). Revista apare trimestrial şi publică articole în limba engleză din domeniul cercetării medicale fundamentale şi aplicate.

 

Cadre didactice asociate

Anul 2011-2012

Nume Titulatură
GEORGETA MIHALAŞ Prof. univ. dr.
RODICA MATEESCU Prof. univ. dr.
MIRABELA CRISTEA Biolog dr.
SIMONA ANGHEL Biolog dr.
LAURA MARUŞCIAC Medic, doctorand
CAMELIA SASS Farmacist, doctorand
MONICA COTARCĂ Biolog, doctorand

Colaboratori externi

  • Prof. Tudor Ionel Oprea – Department of Biochemistry and Molecular Biology, University of New Mexico, Albuquerque, USA
  • Prof. Erhard Seifried – Institute for Transfusion Medicine and Immunohaematology, Frankfurt am Main, Germany
  • Prof. Torsten Tonn - Institute for Transfusion Medicine and Immunohaematology, Dresden, Germany
  • Prof. Luc Sensebe - Établissement français du sang, Paris, France
  • Prof. Reinhard Henschler - Institute for Transfusion Medicine and Immunohaematology, Munchen, Germany
  • Assoc. Prof. Helene Dimitriou - Department of Pediatric Hematology-Oncology, University Hospital of Heraklion, University of Crete Medical School, Heraklion, Crete, Greece
  • Dr. Elen Gocza - Agricultural Biotechnology Center, Gödöllő, Hungary

Pentru studenţi

Tematica de curs de fiziologie

Tematica de lucrari practice de fiziologie

Orar fiziologie

  • Medicină generală an I
  • Medicină generală an II
  • Medicină dentară
  • Asistenţă medicală generală, laborator clinic, radiologie şi imagistică, moaşe
  • Balneofiziokinetoterapie
  • Nutriţie

Bibliografie

Metodologia de evaluare

Cerc studenţesc

  • Teme de cercetare
  • Rezultate

Activitate ştiinţifică

Proiecte de cercetare reprezentative

Proiecte de cercetare internationale

Proiecte de cercetare nationale

  • Programul postdoctoral interdisciplinar “Biotehnologii celulare şi moleculare cu aplicaţii în medicină, program POS-DRU, contract nr. ID 60746 (2010-2012)
  • Optimizarea metodelor de prevenţie pentru eficientizarea managementului pacientului alergic (PREVALERG), program PN II – Parteneriate, contract nr. 41-011/2007 (2007-2010)
  • Mecanisme moleculare si celulare implicate in diferentierea celulei stem mezenchimale spre linia epiteliala, program PN II – IDEI, contract nr. 198/2007 (2007-2010)
  • Studii privind diferenţierea in vitro a celulelor stem mezenchimale spre linia adipocitară şi validarea factorilor moleculari implicaţi în adipogeneză, program PNCDI II – IDEI, contract nr. 1748/2008 (2008-2011)
  • Studii experimentale asupra celulelor stem mezenchimale umane transfectate în scopul dezvoltării unei strategii terapeutice inovative a glioblastomului (GLIOSTEMCELL), program CEEX Modulul I, contract nr. 176/2006 (2006-2008)
  • Ingineria genetică a celulelor stem tumorale în perspectiva modulării răspunsului imun în cancere de origine non-virală (ONCOSTEM), program PNCDI II – Parteneriate, contract nr. 41-019/2007 (2008-2010)
  • Terapia cu celule stem pentru regenerare şi reconstrucţie vasculară (ANGIOSTEM), program CEEX - VIASAN, contract nr. 44/2005 (2005-2008)
  • Dezvoltarea de terapii inovative în reconstrucţia osteoarticulară (CELLART), program CEEX - VIASAN, contract nr. 45/2005 (2005-2008)

Articole reprezentative

  • Paunescu V, Bojin FM, Tatu CA, Gavriliuc OI, Rosca A, Gruia AT, Tanasie G, Bunu C, Crisnic D, Gherghiceanu M, Tatu FR, Tatu CS, Vermesan S, Tumor-associated fibroblasts and mesenchymal stem cells: more similarities than differences, J Cell Mol Med. 2011, 15(3):635-646
  • Boleman AI, Tanasie G, Galuscan A, Cristea MI,  Bojin FM, Panaitescu C, Paunescu V, Studies regarding the in vitro wound healing potential of mouse dental pulp stem-like progenitor cells, Biotechnology & Biotechnological equipment, 2012, 26(1): 2781-2785   DOI: 10.5504/BBEQ.2011.0144
  • Gómez-Barrena E, Rosset P, Müller I, Giordano R, Bunu C, Layrolle P, Konttinen YT, Luyten FP, Bone regeneration: stem cell therapies and clinical studies in orthopaedics and traumatology. J Cell Mol Med. 2011 15(6):1266-86
  • Bojin FM, Gavriliuc OI, Cristea MI, Tanasie G, Tatu CS, Panaitescu C, Paunescu V. Telocytes within human skeletal muscle stem cell niche. J Cell Mol Med. 2011; 15(10):2269-2272
  • Bojin FM, Gruia AT, Cristea MI, Ordodi VL, Paunescu V, Mic FA. Adipocytes Differentiated In Vitro from Rat Mesenchymal Stem Cells Lack Essential Free Fatty Acids Compared to Adult Adipocytes. Stem Cells Dev. 2011, doi:10.1089/scd.2011.0491
  • Bojin F, Ordodi V, Anghel S, Gruia A,Gavriliuc O, Georgescu R, Galuscan A., Vintila R, Tatu C, Bunu C, Tatu CA, Tanasie G,Paunescu V. Mesenchymal stem cells admix with biological scaffold heal bone defects in rat model. Rom Biotech Lett. 2011; 16(3): 6218-6225
  • Tanasie G, Bojin F, Ordodi V,  Gruia A, Gavriliuc O, Cristea M, Dehelean C, Vintila R, Galuscan A., Tatu CA, Bunu C, Paunescu V. Epithelization of skin lesions in animal model treated with mesenchymal stem cells and derivatives. Rom Biotech Lett.  2011; 16(2): 6072-6080
  • Paunescu V, Deak E, Herman D, Siska IR, Tanasie G, Bunu C, Anghel S, Tatu CA, Oprea TI, Henschler R, Rüster B, Bistrian R, Seifried E. In vitro Differentiation of Human Mesenchymal Stem Cells to Epithelial Lineage. J Cell Mol Med. 2007; 11(3):502-508
  • Ordodi VL, Mic FA, Mic AA, Tanasie G, Ionac M, Sandesc D, Paunescu V. Bone marrow aspiration from rats: a minimally invasive procedure, Lab Anim (NY). 2006 May, 35(5):41-4
  • Paunescu, V., Suciu, E., Tatu, C., Plesa, A., Herman, D, Siska, I. R., Suciu, C., Crisnic, D., Nistor, D., Tanasie, G., Bunu C., Raica, M,  Endothelial  cells  obtained  from  hematopoietic  stem  cells  are  functionally  different  from  those  obtained  from  human umbilical vein, Journal of Cellular and Molecular Medicine, 2003, 7, 3: 455-460

Link-uri utile

Şef de disciplină

Prof. univ. dr.
CARMEN PANAITESCU (BUNU)


Telefon : 0256/490507
Email : cbunu@umft.ro
Vezi curriculum vitae
 

Membri

Prof. univ. dr.
CARMEN PANAITESCU (BUNU)


Telefon : 0256/490507
Email : cbunu@umft.ro
Vezi curriculum vitae
Prof. univ. dr.
SMARANDA RODICA GOȚIA


Telefon : 0256/490507
Email : smarandagotia@yahoo.com
Vezi curriculum vitae
 
Conf. dr.
GABRIELA TĂNASIE


Telefon : 0256/490507
Email : gtanasie@umft.ro
Vezi curriculum vitae
Ș.l. dr.
LAVINIA NOVEANU


Telefon : 0256/490507
Email : noveanu@umft.ro
Vezi curriculum vitae
 
Ș.l. dr.
CARMEN TATU


Telefon : 0256/490507
Email : carmen.tatu@umft.ro
Vezi curriculum vitae
Ș.l. dr.
FLORINA MARIA BOJIN


Telefon : 0256/490507
Email : florinabojin@umft.ro
Vezi curriculum vitae
 
Asist. univ. dr.
DANIELA CRÎSNIC


Telefon : 0256/490507
Email : danacrisnic@yahoo.com

Asist. univ. dr.
DACIANA CARMEN NISTOR


Telefon : 0256/490507
Email : daciana_nistor@yahoo.com
Vezi curriculum vitae
 
Asist. univ. dr.
PETRU ȘTEFĂNIGĂ


Telefon : 0256/490507
Email : stefaniga.petru@umft.ro

Asist. univ. dr.
ADRIANA GHERBON


Telefon : 0256/490507
Email : adrianagherbon@yahoo.com

 
Asist. univ. dr.
LAURA SMARANDA GOȚIA


Telefon : 0256/490507
Email : lauragotia@yahoo.com
Vezi curriculum vitae
Asist. univ. dr.
MEDA DEICĂ


Telefon : 0256/490507
Email : bravameda@yahoo.com
Vezi curriculum vitae
 
Asist. univ. dr.
SABINE GROZA


Telefon : 0256/490507
Email : sabine_groza@yahoo.com
Vezi curriculum vitae
 

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >