Facultatea de Medicină

Mesajul decanului Facultăţii de Medicină Generală

Data ultimei actualizări : 22.09.2016 | Tipăreşte pagina

Dragi studenţi,

Profesiile medicale ocupă, din întotdeauna, un loc aparte în societate, pentru că îngrijirea omului este o menire deosebită, indispensabilă, care cere sacrificii, este dificilă, dar aduce şi satisfacţii de neegalat.

Pentru a urma domeniul ales, în mediul academic al universităţii noastre întâlniţi un colectiv de cadre didactice hotărât să vă îndrume cu profesionalism.

Pe lângă cadre didactice bine pregătite, facultatea noastră vă pune la dispoziţie o serie de oportunităţi legate de condiţiile de viaţă şi de studiu, pe care dorim să le folosiţi din plin.

Facultatea noastră a format şi formează specialişti de excepţie, dar şi oameni dedicaţi în totalitate meseriei pe care o avem, aceea de a avea grijă, sub o formă sau alta, de sănătatea semenilor noştri.

În aceste profesii, poate mai mult decât în altele, se potriveşte dictonul ”Non scholae, sed vitae discimus”, adică învăţăm nu pentru şcoală, ci pentru viaţă. Progresele medicinei trebuie puse în practică de generaţia voastră şi, pentru aceasta, pregătirea voastră trebuie să fie continuă.

De aceea, facultatea noastră oferă diferite trepte de specializare, de la licenţă la masterat şi apoi doctorat, astfel încât putem asigura o cât mai completă specializare a tuturor celor care doresc acest lucru.

Suntem una dintre facultăţile a căror continuă preocupare este modernizarea învăţământului la nivel atât teoretic, cât şi aplicativ, studenţii putând participa activ în cadrul colectivelor de cercetare ştiinţifică ale cadrelor didactice.

Pledăm pentru o permanentă şi deplină colaborare cadre didactice – studenţi, pe tot parcursul studenţiei voastre, pentru că doar astfel ne putem realiza obiectivul de a pregăti studenţi şi absolvenţi competenţi, care să aibă succes şi să fie recunoscuţi în lume.

Vă oferim variate direcţii educaţionale, puteţi alege din şapte programe de studiu internaţional acreditate pe acelea care corespund cel mai mult năzuinţelor voastre.

Vă dorim să aveţi o studenţie frumoasă, cu bucurii, prietenii şi să acumulaţi cunoştinţe care să dăinuie toată viaţă.

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >