Bursele Telekom

Data ultimei actualizări : 02.11.2016 | Tipăreşte pagina

Burse dedicate studenţilor de anul I, ciclul licenţă

CONDIŢII DE ELIGIBILITATE

Sunt eligibile de a participa la Concurs persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:

  • persoane fizice de cetăţenie română;
  • vârsta maximă de 30 de ani;
  • au absolvit examenul de bacalaureat într-o instituţie de învăţământ pentru studii medii (liceu sau colegiu tehnic) din România sau din altă ţară;
  • sunt admisi într-o instituţie de învăţământ superior de stat acreditat din România, la categoriile “fără plată” sau „cu plată”, la zi, indiferent de profil, în anul I licenţă, nu master sau doctorat;
  • transmit aplicatia de înscriere completata integral şi corect, până la data de 10 noiembrie 2016, ora 18:00 inclusiv (data de trimitere în website-ul www.burseletelekom.ro);
  • nu au venituri din alte surse (ex: contract de muncă sau contract de colaborare), cu excepţia veniturilor din alte burse sau a veniturilor din stagiaturi;
  • nu au beneficiat de Bursele Telekom în alţi ani.

Bursele vor fi acordate pe perioada anului universitar 2016-2017 (9 luni), iar cuantumul unei burse este de 1.250 lei.

 CONDIŢII DESFĂŞURARE CONCURS:

  • Perioada de înscrieri: 10 octombrie, ora 00:00 - 10 noiembrie 2016, ora 18:00.
  • Aplicaţia de înscriere se va încărca direct pe site-ul www.burseletelekom.ro , în secţiunea Aplicaţii.
  • Aplicaţia de înscriere la Concurs trebuie să aibă corect completate toate câmpurile afişate şi următoarele documente trebuie să fie încărcate în aplicaţie:
    1. Curriculum Vitae – maxim 2 pagini în format A4 – încărcat în site în format pdf sau Word maximum 500 kb.
    2. Adeverinţă de student în care să fie precizată facultatea, anul de studiu în care studentul este admis şi notele de admitere în facultate – copie scanată a originalului, încărcată pe site în format jpg, tiff sau pdf, avand dimensiune de maximum 500 kb.

Documentele mai sus menţionate trebuie încărcate în aplicaţia de înscriere în limba română.

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >