Înscrierea studenţilor la programele de studii universitare de licenţă

Data ultimei actualizări : 08.09.2016 | Tipăreşte pagina

Înscrierea studenţilor la programele de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2016-2017, indiferent de forma de finanţare

Înscrierea studenţilor se efectuează conform Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţii didactice în cadrul studiilor universitare de licenţă (Cap. V.2), aprobat prin Hot. Senatului nr. 2/7030/16.06.2016, prin completarea şi semnarea Contractului de studii universitare de licenţă sau Actului adiţional la Contractul de studii universitare de licenţă, după caz, formulare-tip[1] puse la dispoziţia studenţilor de secretariatele facultăţilor.

Neînscrierea în termenul stabilit atrage exmatricularea pentru neînscriere.

ACTE NECESARE:

  • Studenţii An I

-       Contractul de studii (formular-tip), completat şi semnat, 2 exemplare.

      Înscrierea studenţilor străini, admişi la specializările cu predare în limba engleză sau franceză, precum şi a studenţilor străini, bursieri ai statului roman, se va face pe baza avizului de principiu pentru înscrierea provizorie, respectiv Decizia (Ordinul) de primire la studii, emisă de Departamentul Relaţii Internaţionale al universităţii şi aprobată de rector, şi a celorlalte documente însoţitoare, conform procedurii stabilite de Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii didactice în cadrul studiilor universitare de licenţă.  

  • Studenţii An II-VI
  • Actul adiţional la Contractul de studii (formular-tip), completat şi semnat, 2 exemplare;
  • Adeverinţă medicală [2], vizată de medicul din cadrul Dispensarului UMFVBT;
  • Contract de practică şi Caracterizarea/Evaluarea activităţii practice a studentului;
  • Carnetul de student;
  • Legitimaţia de transport.

PERIOADA DE ÎNSCRIERE :

Programul înscrierilor se aduce la cunoştinţa studenţilor, prin afişare la avizierul facultăţii şi pe site.

  • Studenţii An I:          
    -
    conform programării stabilite de conducerea fiecărei facultăţi, în termen de maximum 30 de zile de la începutul anului universitar, întreorele 12.00-15.00, în zilele lucrătoare;
    - personal, la secretariatul facultăţii.
  • Studenţii An II-VI:    
    -
    conform programării stabilite de conducerea fiecărei facultăţi, în termen de maximum 30 de zile de la începutul anului universitar, întreorele 12.00-15.00, în zilele lucrătoare;
    - personal / prin intermediul reprezentanţilor studenţilor.

Studenţii declaraţi în an complementar vor fi înscrişi în anul de studiu pe care îl repetă, în termenul şi conform procedurii stabilite mai sus.

Taxa de şcolarizare, pentru studenţii români, înscrişi în anii II-VI, se poate achita integral sau în două tranşe egale, în prima lună a fiecărui semestru. Neplata taxei de şcolarizare, după trecerea unui termen de graţie de o lună de la termenul prevăzut pentru plată, atrage exmatricularea pentru neplata taxei.

Începând cu anul I, anul universitar 2016-2017, se introduce sistemul de reclasificare anuală a studenţilor în vederea ocupării locurilor finanţate de la bugetul de stat pentru studii universitare de licenţă, în funcţie de media ponderată, fără aplicabilitate retroactivă pentru studenţii înmatriculaţi anterior.



[1] Contractul de studii universitare de licenţă şi actul adiţional au fost aprobate prin Hot. Senatului nr. 4/7030/16.06.2016.
[2] Pentru studenţii români, adeverinţa se eliberează de medicul de familie, iar pentru studenţii străini, de Dispensarul Universităţii.

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >