Despre noi

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara

Data ultimei actualizări : 24.10.2017 | Tipăreşte pagina

Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara este o institutie de invatamant emblematica pentru zona de vest a tarii, care de-a lungul a peste 60 de ani de existenta si-a demonstrat valoarea in domeniul formarii de specialisti in domeniul sanatatii. Miile de absolventi lucreaza in prezent pe toate continentele si prin realizarile lor onoreaza eforturile cadrelor didactice si ale personalului auxiliar. In istoria relativ scurta a Universitatii noastre se inscriu nume de prestigiu in medicina nationala si internationala, care si-au pus amprenta asupra caracterului didactic si de cercetare, adica asupra principalelor misiuni pe care le avem in prezent.

Contextul social-economic de la nivel national si international nu este neaparat favorabil pentru educatia medico-farmaceutica de mare performanta. La aceasta contribuie semnificativ convulsiile din sistemele nationale de educatie si sanatate, care adesea genereaza confuzie, atat in randul cadrelor didactice, cat si al studentilor. In perioada actuala ne confruntam cu o multitudine de probleme la nivel educational si administrativ. Pe de alta parte, traditia, dorinta de a practica medicina si farmacia la standarde internationale, si abnegatia de care dau dovada toti membri comunitatii academice ne permit sa speram ca dificultatile cu care ne confruntam pot fi depasite fara sacrificii majore.

Societatea actuala se afla intr-o continua si rapida schimbare. De asemenea, se schimba si prioritatile studentilor, absolventilor si cadrelor didactice. Prin strategia pe care o avem in prezent, mediul academic medico-farmaceutic timisorean se poate adapta acestor schimbari. Daca schimbarea de mentalitate are loc de obicei sincron cu schimbarea de generatii, tranzitia spre o noua oferta educationala si dezvoltarea de noi concepte in cercetarea stiintifica pot avea loc mult mai repede. Inevitabil, progresele pe care speram ca le vom realiza in domeniul educational-stiintific se vor reflecta in cresterea calitatii actului medical, parte integranta a misiunii Universitatii. Pentru aceasta insa, este necesara contributia directa a tuturor membrilor comunitatii academice.  

Desigur, ne dorim o Universitate competitiva la nivel national si international. Pentru realizarea acestui deziderat este insa nevoie de multa munca, perseverenta, onestitate si nu in ultimul rand, aprecierea valorii fiecaruia dintre noi. Pe de alta parte, s-a demonstrat deja ca doar valorile izolate nu aduc plusul de valoare institutional pe care il asteptam. De aceea este necesara constituirea de echipe multidisciplinare, asa cum toti am avut ocazia sa vedem in universitatile de prestigiu din lume. Potentialul uman al Universitatii noastre ne ofera toate premizele pentru atingerea acestui obiectiv.

De altfel, suntem in crestere semnificativa din punct de vedere al standardelor internationale, aspect certificat de includerea Universitatii noastre in clasamentul Scopus. In plus, calitatea educatiei medico-farmaceutice s-a imbunatatit in majoritatea departamentelor, iar conditiile de invatamant s-au ameliorat. Aceasta nu inseamna ca am atins standardele pe care ni le dorim, asa incat in perioada urmatoare vom milita pentru introducerea noilor metode de predare-invatare, dezvoltarea de abilitati practice pentru studenti si rezidenti si antrenarea tinerilor nostri colegi in cercetarea stiintifica. 

Apartinem cu totii unei categorii profesionale incadrata adesea ca elita. Aceasta ne onoreaza, dar in acelasi timp ne si obliga. In plus, ne motiveaza pentru a raspunde la numeroasele provocari cu care ne confruntam in prezent. Nu va fi usor sa construim Universitatea pe care ne-am dorit-o, ne-o dorim in continuare, mai ales in contextul legislativ actual. Totusi, avem convingerea ca putem pune bazele pe de o parte pentru universitatea viitorului, dar mai ales, pentru universitatea prezentului. Suntem convinsi ca prin traditie, continuitate, diversitate si echilibru vom avea succes.

Rector,
Prof. dr. Marius Raica

Galerie video

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >