A 14-a Adunare Generală și Conferință a Asociației Europene a Editorilor Științifici va avea loc în Romania

Asociația Europeană a Editorilor Științifici (EASE) va susține, în perioada 8-10 iunie, 2018, la București, conferința cu titlul “Echilibrarea inovării și tradiției în redactarea științifică”, acesta fiind primul eveniment susținut de organizația internațională, în România.

Conferința se adresează tuturor redactorilor științifici din Europa de Est și din Țările Balcanice, atât celor care lucrează independent, ori pentru reviste internaționale de mare interes, cât și editorilor de nișă locală, liber-profesioniști sau care colaborează cu diverse edituri.

În cadrul evenimentului vor fi susținute mai multe ședințe plenare, cu tematici diverse, între care: “Reducerea deșeurilor în cercetare și redactare/publicare”, “Pot editorii să contribuie la egalitatea de gen în cercetare?” sau “Cercetare și formare de evaluare reciprocă”.

Opțional și contra-cost, înainte și după conferință, participanții au șansa de a învăța lucruri noi, prin intermediul unor ateliere practice, grupate pe diverse teme, ca de exemplu: “Cum să fii un editor de succes” sau “Cum să fii publicat în revistele medicale de mare impact”.

Înscrierile la a 14-a Adunare Generală și Conferință a Asociației Europene a Editorilor Științifici se pot face începând cu luna ianuarie a anului 2018.

Asociația Europeană a Editorilor Științifici (EASE) este o organizație internațională care se orientează pe comunități de indivizi ce provin din diverse medii, au tradiții lingvistice și experiență profesională diferită, dar împărtășesc același interes în comunicarea și editarea științifică.

EASE le oferă celor interesați oportunitatea de a fi mereu la curent cu tendințele schimbătoare ale publicațiilor științifice, fie ele tradiționale sau electronice. Organizația are deocamdată 400 de membri care trăiesc în 50 de țări diferite din întreaga lume. În calitate de membru EASE, redactorii științifici pot să-și îmbunătățească abilitățile de editare, scriere și gândire, prin întâlniri perioadice cu oameni cu experiență.

Informații suplimentare despre eveniment vor fi publicate la adresa www.ease.org.uk