Continuăm să vă prezentăm proiectele pe care Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara le-a câștigat anul acesta în cadrul competiţiei de proiecte finanţate de Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat. Proiectul pe care universitatea noastră îl va dezvolta pornește de la o problemă constatată ca urmare a izbucnirii epidemiei COVID-19, care a reliefat o carență a sistemului de cercetare bio-medicală din țara noastră, și anume, resursa modestă de expertiză în domeniul analizei secvențelor agenților patogeni virali. Astfel, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara se va dezvolta un centru zonal de referință pentru secvențierea de nouă generație. Detalii despre proiect ne oferă prof. univ. dr. Cristian Oancea, prorectorul pentru cercetarea ştiinţifică a UMFVB Timișoara.