Adresa: Piaţa Eftimie Murgu, Nr. 2, cod 300041, Timişoara
Telefon: 0256/204476
E-mail: savoiugema@umft.com, mirelanicolov@umft.ro, alexandra.mioc@umft.ro, farcas.claudia@umft.ro.
Şef de disciplină
Membri
Disciplina de Anatomie, Fiziologie şi Fiziopatologie este o disciplină fundamentala aparută o dată cu înfiinţarea facultăţii, în anul 1991, sub conducerea Prof.dr.Alexandru Cristescu (membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi formatorul şcolii timişorene de Fiziopatologie). În anul 1998 s-a înfiinţat formaţiunea de studii în limba franceză a specializării Farmacie, care funcţionează şi la ora actuală în cadrul Facultăţii de Farmacie Timişoara. Începand cu anul 2001 şi până în 2004, cursul a fost predat de d-na Prof. Univ. Dr. Anca Dragomirescu, care a asigurat şi coordonarea disciplinei. Din anul 2009, coordonatorul disciplinei devine d-na Conf. Univ. Dr. Săvoiu Balint Germaine.
Disciplina Fizicǎ farmaceuticǎ a existat din 1991 ȋn Universitatea de Medicinǎ și Farmacie ”Victor Babes” Timisoara, odatǎ cu ȋnființarea Facultǎții de Farmacie. Pȃnǎ ȋn 2013 ea a fost sub ȋnfrumarea Prof. Dr. Adrian Neagu – șeful disciplinei de Biofizică – din cadrul Facultǎții de Medicina.
Ȋn 2014 disciplina de Fizică Farmaceutică devine o disciplina de sine stǎtǎtoare ȋn cadrul Facultǎții de Farmacie, ea fiind preluată de Conf.Dr.Ordodi Valentin, Sef lucrǎri Dr. Caunii Angela, Prof. Dr. Szabadai Zoltan, si Dr. Nicolov Mirela. Ȋn 2016 s-a alǎturat colectivului și As.Dr. Claudia Geanina Watz (Farcas).
În anul 2022 Disciplina de Anatomie, Fiziologie şi Fiziopatologie s-a unit cu Disciplina Fizică farmaceutică sub conducerea Conf. Univ. Dr. Săvoiu-Balint Germaine.
Disciplina de Anatomie, Fiziologie, Fiziopatologie și Fizică farmaceutică ȋn 2022 deservește prin planul de ȋnvǎțǎmȃnt urmǎtoarele cursuri :
- Anatomie, Fiziologie si Fiziopatologie la secțiile de Farmacie ȋn limba romȃnă și franceză: anul I sem. II (2 ore curs si 3 ore lp) si anul II sem I (2 ore curs si 2 ore lp) + sem II (1 ora curs si 1 ora lp)
- Anatomie umană la specializarea Cosmetică medicală anul I sem I (1 ora curs si 2 ore lp)
- Fiziologie umană si Fiziopatologie la specializarea Cosmetică medicală anul I sem I (2 ore curs si 2 ore lp)
- Anatomie umană. Fiziologie umană. Fiziopatologie la specializarea ASF-Lugoj anul I sem I (2 ore curs si 2 ore lp) si sem II (1 ora curs si 2 ore lp)
- Fizicǎ farmaceuticǎ şi biofizicǎ la secțiile de Farmacie ȋn limba romȃnă și franceză care este prevăzută cu 2 ore de curs și 2 ore de laborator ȋn anul I atât ȋn primul cât și ȋn al doilea semestru.
- Elemente de biofizică aplicată la specializarea ASF-Lugoj prevazut cu 1 ora de curs si 1 ora de lab
- Fizică și biofizică aplicată la specializarea Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic prevăzut cu 1 ora de curs si 1 ora de laborator
Programa analitică a disciplinei Anatomie, Fiziologie, Fiziopatologie și Fizică farmaceutică este completă şi modernă, în concordanţă cu programele disciplinelor similare din celelalte facultăţi de farmacie din ţară, dar şi din Europa. Atât în cadrul cursurilor, cât şi a lucrărilor practice, activitatea de predare este una modernă, centrată pe student, în care este stimulat aspectul interactiv al comunicării cu studenții.
Obiective curs si lucrări practice – Anatomie, Fiziologie, Fiziopatologie
Cursul ofera un suport teoretic care permite ințelegerea și acumularea cunștiințelor de bază anatomice, fiziologice și fiziopatologice ale organismului uman, necesare pentru a înțelege strategia diagnosticului și a tratamentului, precum și mecanismele de acţiune ale medicamentelor în organismul uman. În cadrul lucrarilor practice studenţii vor aprofunda noţiunile de anatomie, fiziologie şi fiziopatologie (prezentate la curs) și vor corela aceste noțiuni cu modificările (para)clinice pe care acestea le induc (detaliate şi exemplificate prin studii de caz, analiza și interpretarea buletinelor de analize). Lucrările practice se desfăşoară într-o sală dotată cu calculatoare, programe și aparatură care permit studiul corpului uman și a tulburărilor funcţionale corespunzătoare diferitelor patologii, (studiu imagistic, anatomie, fiziologie și fiziopatologie virtuala, alte metode directe).
Prin parcuregerea programei analitice, studentii vor dezvolta și consolida o bază teoretică de cunostiinte care privesc anatomia umana, funcţionalitatea structurilor din corpul uman, mecanismele care conduc la aparitia proceselor patologice, manifestările și dignosticul acestora, necesară pentru facilitarea intelegerii căilor de administrare, mecanismelor de acţiune şi metabolismul medicamentelor în organism, dar și pentru activitatea sa de viitor farmacist.
Obiective curs si lucrări practice – Fizică farmaceutică
- Cunoașterea mărimilor fizice scalare și vectoriale, respectiv a unităților de măsura din SI și CGS, efectuare de masuratori
- Cunoașterea principalelor fenomene mecanice de statică, cinematică si dinamica si aplicatiile lor din domeniul farmaceutic
- Cunoasterea principalelor fenomene termice si de termodinamica si aplicatiile lor din domeniul farmaceutic
- Cunoasterea fenomenelor electrice, magnetice, electromagnetice, fenomenele optice si aplicatiile lor domeniul farmaceutic
- Cunoasterea fenomenelor din domeniul fizicii laserilor, a fizicii atomice si nucleare
- Cunoasterea fenomenelor din domeniul biofizicii nucleului, celulei membrane celulare, respective a transmisiei sinaptice, mai exact cunoasterea notiunilor de sinapse chimice, respectiv a diferitilor mediatori chimic
- Cunoasterea efectuarii de calcule de concentratie porrnind de la date experimentale, prepararii de substante necesare lucrarilor de laborator, formularii de concluzii cu privire la fenomenele petrecute in functie de rezultatele obtinute
- Strategii cardioprotectoare la reperfuzie-mitocondria ca multipla ţintă terapeutică, Parteneriate tip PC, nr.contract 42122/2008, 2008 – 2011, 138300 2009, Membru : Germaine Săvoiu-Balint
- Tehnologii inovative de producere a unor alimente funcţionale de origine vegetală cu impact asupra sănătăţii umane, PC, contract 610008/18 .09. 2007,Coordonator de proiect: Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj-Napoca, 2009, Membru : Germaine Săvoiu-Balint
- A pan- European research network for Complementary and Alternative Medicine, nr. contract 241951, Fp7-Health-2009-3.1-3, 2009, Simona Drăgan Responsabil proiect, Membru : Germaine Săvoiu-Balint.
- Grantul de cercetare CNCSIS tip A: „Beneficiul recuperarii cardiace comprehensive a pacientilor cu by-pass aorto – coronarian asupra disfunctiei endoteliale – studiu corelativ cu polimorfismul NO sintetazei endoteliale”. Membru : Germaine Săvoiu-Balint
- Contractu « Brancusi « Romania – Franta no.791/ 30.06.2014: « Obtinerea microcristalelor de triterpene pentaciclice si studiul modificarilor lor farmacotoxicologice pe modele experimentale ». Univ. Dr. Nicolov Mirela
- Programul Parteneriate în cercetarea fundamentalǎ inovativǎ UMFT, III-C1-PCFI-2014/2015, Proiect SYNTANTITUM, „Sinteza unor compuşi cu potenţială activitate antitumorală prin reacţii de derivatizare şi caracterizarea acestora prin tehnici hifenate. Evaluarea activităţii antiangiogenice, antineoplazice şi antiinflamatoare”, 30000 euro, 2014-2015 Director de proiect, conf. univ. dr. Fuliaş Adriana-Violeta, Membru : Germaine Săvoiu-Balint
- Programul Parteneriate în cercetarea fundamentală inovativă a UMFVBT, Grant UMFVBT PIII-C5-PCFI-2017/2018: ”Rolul vitaminei D în modularea funcției vasculare și mitocondriale la nivelul țesutului adipos pe model animal și la om” – acronim VASC-ADIPO-MIT, 2017-2018, Membru : Germaine Săvoiu-Balint, Mioc (Petruș) Alexandra
- Proiect pentru tineri cercetători (PII-C4-TC-2016): ”Screening-ul rezervei funcționale bioenergetice în sângele periferic la pacienții cu hemopatii maligne” câștigat prin competiţia internă a UMF “VICTOR BABEŞ” Timişoara, 2016, Director proiect: Mioc (Petruș) Alexandra
- Proiect de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 ”Twinning Project for the Development of the Research Infrastructure – HURO-TWIN” cod 1101/082/2.2.1, 2013-2015, Membru: Mioc (Petruș) Alexandra
- Projects of Exploratory Research l (IDEI): ”Evaluation of cardioprotective effects of K-ATP channels modulation ” code PCE-2012-4-0512, 2013-2016, 2016 Membru: Mioc (Petruș) Alexandra
- Programul Parteneriate în cercetarea fundamentală inovativă a UMFVBT, Grant UMFVBT PIII-C2-PCFI-2015/2016, „Noi abordări farmaceutice pentru modularea biodisponibilităţii unor flavonoide cu potenţial chemopreventiv pentru melanomul malign” – acronim FLAVOFORM. Membru: Mioc (Petruș) Alexandra
- Romania-France Cooperation Mobilities Programme „Brancusi-Hubert Curien”, “Novel Insights in Vascular Protection Mediated By Purinergic Signaling” – PUR-VASC-PROTECT , project no. 75 BM, 2017-2018, Membru: Mioc (Petruș) Alexandra
- Savoiu-Balint G, Iovanescu G, Stanca H, Popoiu Calin, Boia E, Popovici Ramona, Bolintineanu S.L. The protective effect of HDL-cholesterol in patients with essential hypertension. Revista de Chimie. 2017; 68:949-952.
- Savoiu-Balint G, Boruga O,Popovici R, Bolintineanu L, Mihaescu R, Popoiu C, Boia E, Petrus A, Andoni M. The Effects of Hg 2+ on Endothelial Function in Electronic Cigarette Smokers with Coronary Artery Disease. Revista de Chimie. 2017; 68(4):711-714.
- Savoiu-Balint G, Andoni M, Popovici R, Rusu L, Citu I, Rumel R, Cioban V. The Effect on Health of Some Cardiovascular Risk Factors. Rev Chim. 2017; 68(10):2237-2242.
- Germaine Savoiu-Balint, Alexandra Petrus, Rodica Mihaescu, Daniela Ionescu, Cosmin Citu, Iosif Marincu, Claudia – Crina Toma. Role of atorvastatin ((3r,5r)-7-<2-(4-fluorophenyl)-3-phenyl-4-(phenylcarbamoyl)-5-propan-2-ylpyrrol-1-yl>-3,5-dihydroxyheptanoic acid) on endothelial function in patients with dyslipidemia. Chim.(Bucharest), 2015, 66(10): 833-836.
- Ovidiu Boruga, Germaine Savoiu, Elena Hogea, Alina Heghes, Elena Voichita Lazureanu. Correlation between high- sensitivity C-reactive protein and intima media thickness in patients with coronary artery diseases and essential hypertension. Rev.Chim.(Bucharest), 2015, 66(10): 746-749.
- Germaine Savoiu Balint, Gheorghe Iovanescu, Calin Popoiu,marian Jenel Patrascu,Claudia Borza,Georgeta Coneac, Ionut Ledeti, Adriana Fulias, Marius Butur, Vicentiu Vlaia, Ramona Amina Popovici Evaluation of the Association of Hyperuricaemia With The Dysfunction Of Endothelium.. Exp Clin Cardiol. 2014; 20(1):1269-1276.
- O Boruga, G Savoiu, E Hogea, A Heghes, EV Lazureanu. Correlation Between High-sensitivity C-reactive Protein and Intima Media Thickness in Patients with Coronary Artery Diseases and Essential Hypertension. Rev Chim. 2015; 66(10):1651-1654.
- Alexandra Petrus, Corina Ratiu, Lavinia Noveanu, Rodica Lighezan, Mariana Rosca, Danina Muntean, Oana Duicu. Assessment of Mitochondrial Respiration in Human Platelets. Rev. Chim. (Bucharest). 2017; 68(4):768-771.
- Mioc, Alexandra; Mioc, Marius; Ghiulai, Roxana; Voicu, Mirela; Babuta, Roxana; Trandafirescu, Cristina; Dehelean, Cristina; Coricovac, Dorina; Soica, Codruta Marinela. Gold nanoparticles as targeted delivery systems and theranostic agents in cancer therapy. Current medicinal chemistry. 2019; 26(35): 6493-6513. DOI: 10.2174/0929867326666190506123721
- Alexandra Petruș, Oana M. Duicu, Adrian Sturza, Lavinia Noveanu, Loránd Kiss, Maria Dănilă, István Baczkó, Danina M. Muntean, Norbert Jost. Modulation of Mitochondrial Respiratory Function and ROS Production by Novel Benzopyran Analogues. Can J Phys Pharmacol. 2015; 93(9): 811-8
- Codruta Soica, Mirela Voicu, Roxana M. Ghiulai, Cristina Dehelean, Roxana Racoviceanu, Cristina Trandafirescu, Oana Rosca, Gabriela Nistor, Mioc Marius, Alexandra Mioc. Natural compounds in sex hormone-dependent cancers: the role of triterpenes as therapeutic agents. Frontiers in Endocrinology. 2021; 11: 612396. DOI: 10.3389/fendo.2020.612396.
- Petrus AT, Lighezan DL, Danila MD, Duicu OM, Sturza A, Muntean DM, Ionita I. Assessment of platelet respiration as emerging biomarker of disease. Physiol Res. 2019; 68(3):347-363. DOI: 10.33549/physiolres.934032.
- Macasoi, I; Pavel, IZ; Moaca, AE; Avram, S; David, VL; Coricovac, D; Mioc, A#; Spandidos, DA; Tsatsakis, A; Soica, C; Dumitrascu, V; Dehelean, C. (# corresponding author). Mechanistic investigations of antitumor activity of a Rhodamine B-oleanolic acid derivative bioconjugate. Oncology Reports. 2020; 44(3): 1169-1183. DOI: 10.3892/or.2021.7981
- Dorina Coricovac, Cristina Adriana Dehelean, Iulia Pinzaru, Alexandra Mioc* (*corresponding author), Oana-Maria Aburel, Ioana Macasoi, George Andrei Draghici, Crina Petean, Codruta Soica, Madalina Boruga, Brigitha Vlaicu, Mirela Danina Muntean. Assessment of Betulinic Acid Cytotoxicity and Mitochondrial Metabolism Impairment in a Human Melanoma Cell Line. Int J Mol Sci. 2021; 22, 4870. https://doi.org/10.3390/ijms2209487
- Nicolov, M., Cocora, M., Buda, V.; Danciu, C.; Duse, A.O.; Watz, C.; Borcan, F. Hydrosoluble and Liposoluble Vitamins: New Perspectives through ADMET Analysis. Medicina 2021, 57, 1204. https://doi.org/10.3390/ medicina57111204 ( IF: 2.43)
- Mirela Nicolov, Roxana M Ghiulai, Mirela Voicu, Marius Mioc, Adina Octavia Duse, Roxana Roman, Rita Ambrus, Istvan Zupko, Elena Alina Moaca, Dorina E Coricovac, Claudia Farcas, Roxana Marcela Racoviceanu, Corina Danciu, Cristina-Adriana Dehelean, Codruta Soica, Cocrystal Formation of Betulinic Acid and Ascorbic Acid: Synthesis, Physico-Chemical Assessment, Antioxidant, and Antiproliferative Activity, Frontiers in chemistry, 2019, vol.7, pag92., IF=5.221, https://doi.org/10.3389/fchem.2019.00092.
- Emiliana-Laura Andreici Eftimie, Nicolae Avram, Christian Jelsch, Mirela Nicolov. Morphology of the GdVO 4 crystal: first-principles studies. Acta Crystallographica Section B, Structural Science, Crystal Engineering and Materials, International Union of Crystallography, 2020, 76 (5), ff10.1107/S2052520620009002ff. ffhal-02916039f, IF= 2.26.
- Claudia Geanina Farcas, Cristina Dehelean, Iulia Andreea Pinzaru, Marius Mioc, Vlad Socoliuc, Elena-Alina Moaca, Stefana Avram, Roxana Ghiulai, Dorina Coricovac, Ioana Pavel, Praveen Kumar Alla, Octavian Marius Cretu, Codruta Soica, Felicia Loghin. Themosensitive Betulinic Acid-Loaded Magnetoliposomes: A Promising Antitumor Potential for Highly Aggressive Human Breast Adenocarcinoma Cells Under Hyperthermic Conditions. Int J Nanomed. 2020, 15, p 8175-8200. http://doi.org/10.2147/IJN.S269630. IF = 6.4, Q1.
- Claudia Geanina Farcas, Ioana Macasoi, Iulia Pinzaru, Marius Chirita, Marius Constantin Chirita Mihaila, Cristina Dehelean, Stefana Avram, Felicia Loghin, Liviu Mocanu, Virgil Rotaru, Adrian Ieta, Aurel Ercuta, Dorina Coricovac. Controlled Synthesis and Characterization of Micrometric Single Crystalline Magnetite With Superparamagnetic Behavior and Cytocompatibility/Cytotoxicity Assessments. Front Pharmacol. 2020, 11:410. doi: 10.3389/fphar.2020.00410. IF = 5.81, Q1.
- Mirela Nicolov, Zoltan Szabadai, Cristina Trandafirescu, Dan Dragos, Urea Simulation As A Biofunctional Material, REV. CHIM. (Bucharest) vol. 66 Nr. No. 5 , p.681- 684, 2015, IF: 0.956
- Mirela Nicolov, Zoltan Szabadai , Cristina Trandafirescu , Dan Dragos, Elena Amaricai, Claudia – Crina Toma SiO2-TiO2 Structure Simulations, REV. CHIM. (Bucharest) vol. 66 Nr. No. 6 ,P.837-839, 2015 , IF: 0.956
- Mirela Nicolov, Adina Octavia Duse , Doina Georgescu, Florin Borcan, Puiu Velea, Preliminary Studies on Betulinic Acid Crystals with Organic Solvents, REV. CHIM. (Bucharest), vol. 67 (No. 7) , p.1411 – 1414, 2016, IF: 0.956
- Mirela Nicolov, Marius Mioc, Dan Dragos, Hartman Perdok Method for Analysis of Growth form of Crystals, REV. CHIM. (Bucharest), vol. 67 (No. 5) , p.1014 – 1018, 2016, IF: 0.956
Curs:
- Savoiu Germaine, Borza C., Serban C., Petrus Alexandra. ”Anatomia, fiziologia si fiziopatologia sistemelor: cardiovascular, endocrin, osos, muscular, digestiv, renal”. Editura Eurobit, Timisoara, 2014.
- Germaine Savoiu, Claudia Borza, Corina Serban,“Fiziologia si fiziopatologia metabolismelor “, Ed. Eurobit, 130 pagini, 2013, ISBN: 0789731320137.
- Germaine Savoiu, Carmen Cristescu, Corina Serban, Anatomia, Fiziologia si Fiziopatologia Sistemelor, Eurobit, 141 pagini, 2010, ISBN:9789736207136
- Mioc Alexandra, Germaine Savoiu. Anatomie, Fiziologie și Fiziopatologie. Note de curs pentru asistenții de farmacie. Victor Babeș, Timișoara, 2014.
Curs pentru studentii masteranzi:
- Claudia Borza, Germaine Savoiu, Carmen Cristescu, Fiziologia si fiziopatologia imbatranirii, Ed. Eurobit,109 pagini,, 2010, ISBN: 9789736207143
Lucrari practice:
- Germaine Savoiu-Balint, Carmen Cristescu, Corina Serban, “Anatomie,Fiziologie, Fiziopatologie“, Aplicatii practice, Ed. Eurobit, 148 pagini, 2011, ISBN:9789736208157.
- Alexandru Cristescu, Danina Muntean, Ovidiu Fira-Mladinescu, Ioana Mozos, Germaine Savoiu, Corina Gorun, D. Barglazan, Nicoleta Mirica, Oana Duicu, Camelia Costea, Andreea Raducan. Lucrari practice. Editura Fleming, 170 de pagini, 2005, ISBN: 973-98153-8-3.
- Germaine Savoiu, Carmen Cristescu, Oana Duicu, “Anatomie, Physiologie, Physiopathologie, Aplications, Ed. Eurobit. 168 pagini, 2010, ISBN 9789736206290
- Ganong W.F, McPhee S.J. Pathophysiology of Disease An Introduction to Clinical Medicine,, 5th Ed., Lange Medical Books/McGraw-Hill, 2006
- Alexandru Cristescu Fiziopatologia Sistemelor.Editura Fleming,301 de pagini,2003,ISBN 973-98153-6-7
- Alexandru Cristescu, Fiziopatologia sistemelor digestiv, renal, aparare nespecifica, metbolisme, Editura Fleming, 302 pagini, 2003, ISBN 973-98153-7-5
- Borza C., Savoiu G., Cristescu C. Fiziologia si Fiziopatologia Imbatranirii. Ed. Eurobit. Timisoara 2012.
- Noveanu L., Fira-Mladinescu O., Savoiu G. Functiile Endoteliului Arterial. Implicatii Fiziologice si Patologice. Ed. Eurobit. Timisoara 2006.
- Guyton A.C, Hall J.E. Textbook of Medical Physiology, 11th Ed., Elsevier Inc., 2006
- Nicolov M, Szabadai Z., Physique Pharmaceutique, Part I: Méchanique, Thermodinamique. Physique Moléculaire, Physique des liquides, Phénomènes des transport de la substance et transport de la chaleur, Biophysique de la cellule, du noyau et des membranes biologiques, Transmission synaptique, Ed. V.Babes, 2016.
- Nicolov M, Szabadai Z., Physique Pharmaceutique, Part II: Electricité, Magnétisme, Electromagnétisme,Son et ultrason, Radioactivité, Lasers , Optique, Physique atomique et nucléaire,Ed. V.Babes, 2018.
- Nicolov M, Szabadai Z., Physique Pharmaceutique Travaux Pratiques, Ed. V.Babes, 2016.
- Szabadai Z., Nicolov M, Fizica Farmaceutica, Partea I: Mecanica, Termodinamica, Fizica Moleculara, Fizica Lichidelor, Fenomene de Transport, Ed. V.Babes, 2016.
- Szabadai Z., Nicolov M, Fizica Farmaceutica, Partea II: Electricitate, Magnetism, Optică, Fizică atomică, Ed. V.Babes, 2018.
- Nicolov M, Szabadai Z., Fizica Farmaceutica, – Aplicatii experimentale, Ed. V.Babes, 2019, e-book:
- https://www.umft.ro/wp- content/uploads/2021/04/fizfarma_20lab_20carte_2016092019.pdf