📌 HS 163/28.11.2020

TDSA (Timișoara Dental Students Association) este o asociație studențească care a luat naștere în anul 2007 din dorința implicării studenților de Medicină Dentară și Tehnică Dentară ai Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Datorită multitudinii de proiecte desfășurate semestrial, asociația ne ajută să evoluăm atât pe plan educațional, personal, cât și pe plan social.

Unul dintre scopurile noastre principale este promovarea educației sanitare și a profilaxiei, cu ajutorul proiectelor: “Caravana Dințișorului”, “Dințișorii de lapte” și “Donează și salvează”. Prin intermediul Grupului Didactic, ajutăm și triem pacienții conform situațiilor clinice și apoi îi punem în legătură cu studenții/rezidenții care îi vor prelua.

Pe plan educațional, TDSA organizează mai multe proiecte și workshopuri: Congresul „DenTim”, “ABCO” (Abtitudini de bază în chirurgia orală), “Digă & Amprentă”. Toate proiectele din cadrul departamentului științific sunt susținute în colaborare cu cadrele didactice din facultatea noastră.

Pe plan social, am creat prietenii strânse, am avut parte de momente memorabile și mult divertisment în cadrul: Balului bobocilor, serilor sociale frecvent organizate, faimoaselor Stoma Party-uri, team building-urilor și altor întruniri cu adevărat reușite!

Biroul nostru de conducere este format din:

  • președinte: Cioploiu Delia
  • vice-președinte executiv: Savu Alexandru
  • vice-președinte director: Simerea Alexandru
  • secretar: Tașcău Rebeca
  • trezorier: Farcaș Luiza
  • coordonatorul departamentului fund raising: Biriș Bianca
  • coordonatorul departamentului HR: Rusu Leonard
  • coordonatorul departamentului PR: Crețea Teodora
  • coordonatorul departamentului științific: Crăciun-Puiu Andrei
  • coordonatorul departamentului național: Gander Patricia
  • coordonatorul departamentului logistic: Dondera Anabela
  • coordonatorul departamentului social: Radovici Răzvan
  • coordonatorul departamentului de profilaxie: Baiaș Ovidiu
  • coordonatorul departamentului informațional: Lascu Andrei
  • coordonatorul Grupului Didactic: Chețe Sofia

Datele noastre de contact sunt:

  • adresă de mail: secretariattdsa@gmail.com
  • telefon: +40 769 474 433
  • facebook: https://www.facebook.com/TDSA.Timisoara
  • instagram: tdsa.ro
  • adresa sediului: Timișoara, Bulevardul Revoluției din 1989, Nr. 9, 300041

Pentru a face parte din asociațe, vă așteptăm în prima lună a fiecărui semestru la Bootcamp, intrarea voastră oficială în TDSA! Toate detaliile le veți regăsi pe paginile noastre de socializare!

Vă așteptăm cu mult drag și entuziasm să luați parte din echipa TDSA!

În cazul în care nu am reușit să vă convingem 100%, vă atașăm câteva feedback-uri ale membrilor asociației, referitoare la cele mai importante activități:

“DenTim: Proiectul în sine a reprezentat o adevărată provocare. Nu aș fi crezut că 24 de ore pot trece atât de rapid și să fie atât de pline de activități. Provocarea DenTim m-a învățat cum să acționez și să iau decizii sub presiune, cum să socializez cu persoane mai avansate din punct de vedere al nivelului academic, dar mai ales, cum sa îmbin distracția cu studiul.”

“Din proiectul InterDentis am învățat cum să îmi gestionez mai eficient timpul și cât de importantă este comunicarea pentru a ieși în cele din urmă totul perfect.”

“Eu din proiectul <<Dințișorii de lapte>> am învățat cum sa lucrez cu copiii și am învățat intr-o oarecare măsură cum sa predau și cum să mă fac mai înțeles.”

“Din proiectul DenTim am învățat cum să îmi organizez timpul, cum să fiu mai organizat cât și toate detaliile despre cum se organizează un congres ca la carte.”

“Din proiectul ABCO am invățat că nu trebuie să îți fie frică să experimentezi lucruri noi și să ieși din zona ta de confort, fiindcă doar așa poți să te dezvolți.”

“Din workshopul ABCO am invățat cât de importantă este munca în echipă și cât de mult contează să ne susținem unul pe celălalt pentru a obține ceea ce ne dorim, nemaivorbind de comunicare și giving/receiving feedback.”

“Din proiectul ABCO am invățat că atunci când crezi că nu mai poți, cei din echipă te ajută să mai poți puțin și realizezi că ești mai puternic decât ai crezut tu la început.”

“Din proiectul Balul bobocilor am învățat că atunci când ceva nu îți iese, comunicarea este soluția problemelor. Am mai învățat că un proiect de asemenea dimensiuni nu are cum să aibă succes dacă încerci să faci totul singur, iar timpul ajunge să îți fie <<dușman>> dacă nu îl gestionezi cum trebuie de la bun început.”

“Prin participarea la organizarea congresului DenTim, am învățat cât de multă muncă stă la baza unui proiect, cât de mult valorează munca în echipă și că fiecare persoană trebuie să își îndeplinească sarcinile la timp pentru ca totul să decurgă așa cum trebuie.”

DenTim 22-25.03.2023
ABCO 06-07.05.2023
Caravana Dințișorului 29.10.2023
Interdentis 05-10.11.2013
Dințișorii de lapte – Etapa Locala 19.11.2023
Digă & Amprentă – Modul Amprentă 25.11.2023