Primul grant ERASMUS coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în valoare de 250 de mii de euro, urmează a fi semnat și implementat, iar astfel, în cadrul Școlii Doctorale, doctoranzii vor putea aplica, printre altele, la traininguri în țară și străinătate. De altfel, universitatea noastră este acreditată, încă de anul trecut, de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, ca fiind o instituție de învățământ cu un grad înalt de încredere.

Despre ce înseamnă acest lucru, dar și despre proiecte de care vor beneficia studenții și doctoranzii universității noastre, despre facilitățile oferite doctoranzilor, ne oferă detalii prof.univ.dr. Cristina Adriana Dehelean – Director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat, și coordonator al activității doctoranzilor și a unor activității postdoctorale din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.