Dragi colegi,

Am preluat mandatul de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara într-un moment foarte complicat pentru tot ceea ce înseamnă sistem de sănătate, atât în România, cât şi la nivel internaţional, din cauza pandemiei de COVID-19. Având în vedere şi problematica şi dimensiunea acestei pandemii sunt convins că împreună cu dumneavoastră, întregul corp academic, putem să dezvoltăm şi mai mult universitatea noastră ca pepinieră de resursă umană foarte bine pregătită în sănătate.

România şi întreaga omenire au nevoie de medici, de farmacişti, de asistenţi medicali, de profesionişti bine pregătiţi, de oameni de a căror pregătire şi formare noi suntem responsabili.

În aceeaşi măsură, cercetarea este un alt punct extrem de important şi pe care, aşa cum ştiţi, mi-am propus să pun accent în acest mandat, pentru că unul dintre catalizatorii progresului în medicină îl reprezintă cercetarea: cercetarea medicală fundamentală, respectiv cercetarea clinică.

De asemenea, văzând tot ceea ce se întâmplă astăzi, îmi reconfirmă necesitatea creşterii şi dezvoltării digitalizării în universitatea noastră, un obiectiv principal, de altfel, în planul meu de management.

Universitatea noastră trebuie să fie pregătită să răspundă atât la provocările, cât şi la perspectivele şi oportunităţile societăţii în care trăim. Trebuie să dezvoltăm continuu procesul educaţional, să ne adaptăm permanent şi să ţinem cont de nevoile societăţii.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara este una dintre universităţile de prestigiu ale sistemului de învăţământ superior medical din România: avem o istorie, avem un prezent, dar pentru viitor trebuie toţi să ne implicăm, astfel încât să facem din universitatea noastră o forţă educaţională, un motor de formare şi dezvoltare pentru medicina românească.

Trăim într-o Românie europeană şi într-un continuu flux internaţional. Prin urmare este nevoie ca pe lângă dezvoltarea internă, să asigurăm o dezvoltare şi o vizibilitate internaţională universităţii noastre, atât pentru atragerea de studenţi, cât şi pentru realizarea de proiecte de cercetare comune şi schimburi de experienţă.

Împreună şi fiecare dintre noi suntem Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara!

Cred cu tărie că doar printr-un efort comun, coordonat, putem progresa, aşa cum sunt sigur că ne dorim cu toţii şi vreau ca dumneavoastră, toţi colegii – cadre didactice, studenţi, să vă implicaţi şi să vă puneţi amprenta în dezvoltarea universităţii noastre!

Vă asigur de toata deschiderea şi de implicarea mea şi a echipei manageriale şi vă doresc multă sănătate!

Rector,
Prof. dr. Octavian Creţu