Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara (UMFVBT) reprezintă un reper regional şi naţional în formarea de profesionişti în domeniul sănătăţii şi cercetare medicală. În cadrul UMFVBT există trei facultăţi: Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie.

Facultatea de Medicină are o pondere majoritară a studenţilor şi cadrelor didactice în cadrul UMFVBT, asigurând atât formarea studenţilor şi perfecţionarea absolvenţilor şi specialiştilor în medicină prin programele de studii de licenţă, masterat şi doctorat, cât şi afirmarea lor în circuitul naţional şi european, în concordanţă cu reglementările specifice calificărilor din domeniul medical şi cerinţele tot mai dinamice ale pieţii muncii.

Astăzi, Facultatea de Medicină din cadrul UMFVBT se ocupă de pregătirea a 4605 studenţi, la programele de studiu medicină generală, asistenţă medicală generală, balneofiziokinetoterapie şi nutriţie şi dietetică. Studenţii facultăţii sunt motivaţi pentru perfecţionarea profesională continuă pe parcursul întregii vieţi, sunt instruiţi şi atraşi să se perfecţioneze în toate domeniile de cunoaştere medicală, în activităţi de cercetare încă din perioada studenţiei, precum şi să aplice competenţele profesionale însuşite pe parcursul formării lor, atât pentru stimularea performanţelor medicale, cât şi a celor ştiinţifice.