Cercetarea plantelor medicinale, începută încă din anul 2018, cunoaște o evoluție ascendentă, datorită proiectelor de dezvoltare instituțională (FDI), accesate de Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara. Dezvoltarea și creșterea capacității de cultivare, cunoașterea și utilizarea plantelor medicinale și a calităților acestora, dezvoltarea unor linii de lucru care urmează a fi acreditate, stabilirea unor linii de testare experimentală, inclusiv pe țesuturi tridimensionale, și constituirea unei biblioteci de vouchere, care să ofere celor interesați mostre și date complete ale plantelor cercetate, sunt doar câteva dintre obiectivele atinse până acum. Detalii ne oferă prof.univ.dr. Cristina Adriana Dehelean, director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul universității noastre.