Zilele muzicii de orgă din Banat. Timorgelfest 2017 ediția a XVII-a

În fiecare toamnă muzica de orgă ne adună în frumoase concerte alcătuite cu grijă și susținute de mari maeștri din lumea întreagă. Este de altfel cel mai mare și consistent festival de muzică de orgă din Estul Europei.

Concertele de orgă au devenit și au fost dintotdeauna în frumosul ținut al Banatului prețuite și gândite ca să aducă bucurie în inima și sufletele noastre.

Programul festivalului Timorgelfest 2017 (denumirea generică a festivalului) se desfășoară în perioada 4-18 octombrie 2017. În cadrul festivalului va avea loc un concert vocal-simfonic cu lucrări din creația italiană, având ca dirijor pe maestru Alejandro Sandler, dirijor de cor maestrul Iosif Todea, solist organist Domenico Severin, soliști: Maria Virginia Onița (soprană), Alina Todea (soprană), Silvia Antemia (mezzosoprană), Daniel Zah (tenor), Lucian Onița (bas). De asemenea Orchestra de Cameră a Filarmonicii Banatul Timișoara sub bagheta dirijorului italian Paolo de Matthaeis, având ca soliști pe Felician Roșca, Robert Adam și Cristina Struța vor prezenta lucrări de: Antonio Vivaldi, Tomaso Albinoni și Marco Antonio Suman. Recitalurile individuale sunt susținute de soliștii (în ordinea concertelor): Paolo Oreni, Alessandro Canale, Giampaolo Di Rosa, Felician Roșca, Marco Cortinovis și Renato Negri.

Concertele au loc la: Timișoara pe orga Wegenstein din Domul Romano-Catolic Timișoara; pe orga de factură Barocă din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Timișoara; orga din Biserica Roșie (Luterană) din Arad; orga Wegenstein din Vinga; orga Pap Zoltan din Apateu.

Biletele se pot achiziționa înaintea fiecărui concert la intrare. Biletele costă 10 Lei sau 5 Lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Vă așteptăm la deschiderea festivalului în data de 4 octombrie și la toate celelalte concerte din festival.