– 11 – LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Corina-Lucia Costea

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la întâlnirea cu Corina-Lucia Costea.

Autoare de proză scurtă, Corina-Lucia Costea scrie cu naturalețe, nostalgic și confesiv. Textele adunate în volumele sale surprind și prin arta construirii personajelor, conturate în tușe fine, dar definitorii, cât și prin narațiunea dinamică, derulată cinematografic. Manevrând cu pricepere raportul dintre realitate și ficțiune, scriitoarea reliefează filonul biografic din ampla pânză a lumii de lângă noi. A publicat și în antologii, și în reviste din țară – „Vatra veche”, „Conexiuni literare”, „Conexiuni creștine contemporane”, precum și în reviste ale diasporei americane „Phoenix Mission”, „Saltmin”, „Armonia”.

LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Corina-Lucia Costea are loc vineri, 30 mai 2025, de la ora 17.30, în clădirea Poșta Mare (strada Cicio Pop, nr. 2), etaj I și este organizată de conf. dr. Elena-Ligia Jebelean.

Înscrierea este recomandabilă: formular de înscriere (click aici).

Persoană de contact, Director Program Activități Extracurriculare, conf. dr. Daniela Șilindean: silindean.daniela@umft.ro

Evenimentul este realizat în cadrul Programului de activități extracurriculare artistice – cu sprijinul financiar al Ministerului Educației.

LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Corina-Lucia Costea