Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, selectată de Asociația Europeană a Sportului Universitar în proiectul de dezvoltare a Raqball, unul dintre cele mai noi și inovatoare sporturi de echipă. Cu primele antrenamente deja în desfășurare universitatea deschide terenul pentru un sport fresh, strategic și accesibil pentru studenți.
4 decembrie 2025 a marcat un moment important pentru sportul timișorean:
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a organizat prima întâlnire de antrenament a noului sport pilot Raqball, dând startul activităților din cadrul acestui proiect inovator.
UMF „Victor Babeș” din Timișoara a fost selectată ca una dintre cele 8 universități din Europa care participă la Proiectul de Dezvoltare Raqball, inițiat de EUSA în colaborare cu Federația Internațională de Raqball. Participarea oferă acces gratuit, timp de un an, la echipamente, materiale educaționale, sesiuni de formare și suport pentru dezvoltarea acestui sport.
Mulțumim Federației Internaționale de Raqball, reprezentată de Frédéric Branger și Nathan Otvas, pentru prezență și pentru sesiunile de instruire oferite echipei noastre.
Mulțumim, de asemenea, Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara pentru sprijinul și implicarea în susținerea acestui proiect sportiv inovator.
Evenimentul a reunit studenți pasionați de sport și a oferit ocazia unei experiențe pline de energie, entuziasm și spirit de echipă.
La streetball s-au întrecut studenții UMF Timișoara și cei ai USV Timișoara, atât la feminin, cât și la masculin, oferind meciuri spectaculoase și momente de fair-play autentic.
Alături de competiția de volei, atmosfera a fost una dinamică, animată de dorința de a concura, dar și de respectul reciproc dintre participanți.
Felicităm toți studenții pentru implicare, entuziasm și dăruire!
A fost o competiție frumoasă, reușită, iar succesul acestei ediții ne încurajează să continuăm tradiția și să ne bucurăm de cât mai multe ediții în anii următori.
Felicitări tuturor și mulțumim pentru participare!
Performanțe deosebite semnate de studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara – și suntem mândri să vi le prezentăm!
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a participat cu echipele reprezentative de tenis masculin și padel feminin la cea de-a 10-a ediție a Campionatului Mondial Interuniversitar (WIUC), desfășurat în perioada 12–16 noiembrie la Barcelona– un eveniment grandios ce a reunit peste 5000 de sportivi din întreaga lume!
Tenis masculin
Într-un tablou competițional extrem de puternic, cu 37 de universități și 84 de sportivi participanți, universitatea noastră a fost reprezentată de:
- Haiduc Rareș – MD, anul II, avansează până în optimile de finală, demonstrând forță, determinare și un nivel competițional excelent.
- Marinescu Horia – MD, anul I, luptă în „grupa de foc”, împotriva viitorilor finaliști ai turneului – o experiență prețioasă, care spune multe despre nivelul competiției.
Padel feminin – un rezultat cu adevărat istoric
În competiția feminină, care a reunit 19 universități (20 de sportive), studentele noastre au avut un parcurs de excepție:
- Emilia Feodorovici – MEN, anul V
- Jeribi Ghaida – MDE, anul II
Cele două sportive au avut un parcurs strălucitor, impunandu-se în primele 7 meciuri, încununat cu o victorie în FINALA turneului, unde au învins Universitatea „La Sapienza” din Roma.
Campioane mondiale interuniversitare în cadrul ediției WIUC!
Cupa WIUC ajunge la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara!
Felicităm studenții noștri pentru performanțele remarcabile, pentru eleganța cu care au reprezentat universitatea și pentru demonstrația că pasiunea pentru sport poate coexista armonios cu excelența academică în domeniul medical.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara continuă să strălucească – atât în sălile de curs, cât și pe terenul de joc!
Le mulțumim cadrelor didactice pentru efortul depus în pregătirea studenților și pentru sprijinul oferit echipelor pe durata competiției.
Șef lucr. Dr. Barzuca Alexandra și Șef lucr. Dr. Barzuca Dorian
Adresăm mulțumiri conducerii universității și Catedrei de Educație Fizică pentru sprijinul constant acordat dezvoltării sportului universitar și performanței studenților noștri.
Universitatea felicită echipele de baschet pentru rezultatele remarcabile obținute la competiția „UMFiada Streetball 2025-ediția a VII-a”:
- Echipa feminină I – LOCUL 1
- Echipa feminină II – LOCUL 3
- Echipa masculină II – LOCUL 1
- Echipa masculină I – LOCUL 9
Aceste performanțe reprezintă rezultatul muncii susținute, al spiritului de echipă și al determinării sportivilor noștri, care reușesc să îmbine cu succes formarea academică cu performanța sportivă.
Au participat 8 universități (10 echipe feminin și 16 echipe masculin).
Mulțumim doamnei profesor Elena-Doina Mircioagă pentru îndrumarea, susținerea și dedicarea de care a dat dovadă în pregătirea echipelor noastre!
Mulțumim conducerii universității pentru toată susținerea acordată!
Transmitem sincere felicitări tuturor participanților pentru profesionalismul demonstrat pe parcursul competiției!
Echipa feminină I
- Bozan Raluca
- Bobic Sabina
- Zoldos Laura
- Toader Cristiana
Echipa feminină II
- Mocanu Andreea
- Mărginean Andreea
- Bîcu Cosmina
- Dodiu Maria
Echipa masculină I
- Zgriba Darius
- Gennari Nicola
- Certain Victor
- Nilă Matei
Echipa masculină II
- Gennari Giulio
- Nagy Norbert
- Sefolar Ayhan
- Tall Alioune Badara
Campionatul European Universitar de beachvolley, Granada, Spania – 14-19 iulie 2025.
O săptămână intensă sub soarele andaluz cu 22 de echipe la feminin și 23 de echipe la masculin. Au fost meciuri disputate, faze spectaculoase și o atmosferă extraordinară creată deopotrivă de jucători cât și de organizatori și voluntari. Organizarea a fost impecabilă, ne-am simțit minunat și ne bucurăm că am pus UMFVBT pe harta Sportului Universitar European!
Ioana Bobei / Bianca Pup felicitări pentru efort și dăruire!
Această ediție a marcat și debutul oficial al României la un Campionat European de padel – un moment istoric pentru sportul românesc. În cadrul competiției, echipa națională a reușit sa ocupe locul al III-lea în grupa sa.
Performanța Emiliei, aflată la prima participare internațională, evidențiază nu doar talentul și ambiția sa sportivă, ci și capacitatea de a excela într-un domeniu academic de exigență, precum medicina.
Felicitări, Emilia, pentru implicare, perseverență și pentru modul în care ai reprezentat România și universitatea noastră!
Studenții Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, se remarcă și prin performanțe sportive, alături de cele academice.
Felicităm următorii studenți pentru performanțele lor deosebite:
- Papp Anemarie, studentă în anul I la programul de studii Medicină Dentară, a obținut locul al II-lea la Campionatul Național de Triatlon Modern – feminin desfășurat la Otopeni în perioada 17–18 mai 2025.
- Câmpan Maria, studentă în anul I la programul de studii BFKT, a obținut:
– Locul al III-lea la Campionatul Național de Tineret – spadă pe echipe (feminin), desfășurat în perioada 29–30 martie 2025, la Craiova;
– Locul al III-lea la Campionatul Național de Seniori – spadă individual (feminin), desfășurat în perioada 10–11 mai 2025, la Satu Mare.
De asemenea, echipa masculină de fotbal a facultății a avut o evoluție apreciabilă la Campionatul Național Universitar, unde s-a clasat între primele 16 echipe universitare din țară. Aceasta marchează o revenire notabilă în competiție, după o absență de aproximativ 10 ani evidențiind astfel angajamentul și pasiunea pentru sport.
Echipa este formată din studenți din toti anii de studiu, proveniți de la secțiile română, engleză și franceză.
Studenții Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, se remarcă și prin performanțe sportive, alături de cele academice.
ANTONIO VĂCĂRESCU, student în anul II la programul de studii Medicină, practică CICLISM (Duatlon) de performanță și a obținut rezultate deosebite la campionatele naționale și interaționale:
- Locul 3 – Campionatul Balcanic de Cros Duatlon 12 Aprilie 2025
- Locul 6 – Campionatele Naționale de Duatlon Sprint 22 Martie 2025
- Locul 1 – Polibike Challenge 27 Aprilie 2025
- Locul 1 – Damila Bikefest 1 Mai 2024
- Locul 5 – Etapa 1 din Cupa Națională Clasament General U23 24 Mai 2025
- Locul 1 – Etapa 2 din Cadrul Primei Cupe Naționale General 25 Mai 2025
- Locul 3 – Etapa 1 din Turul Comunitar Bartok 31 Mai 2025
Felicitări pentru performanțele deosebite!
Performanță de excepție a sportivilor noștri la Campionatul național universitar de volei pe plajă – locul I și titlul de campioană națională universitară pentru echipa Bianca Pup/Ioana Bobei!
Competiția s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână pe baza sportivă din Parcul Rozelor. Chiar dacă vremea a fost capricioasă, sportivii au incălzit atmosfera cu faze spectaculoase!
Echipele noastre:
– feminin
- UMFT 1 – Ioana Bobei/Bianca Pup
- UMFT 2 – Roberta Bîrliba/Adalia Pătruț
- UMFT 3 – Tanya Gligorovici/Denisa Varhanioschi
– masculin
- UMFT 1 – Hasan Abdullah/Eliad Tortone
- UMFT 2 – Gabriel Bărbulescu /Alexandru Brînzei
Felicitări tuturor participanților!
Bravo fetelor și succes mai departe!
Mulțumim Universității de Vest pentru organizare!
În perioada 15-18 mai 2025 a avut loc evenimentul sportiv „Turneul Sănătății” – Tenis (feminin & masculin), ediția a II-a.
Proiectul a fost organizat în cadrul activitătilor extracuriculare și finanțat de Ministerul Educației și Cercetării.
În cadrul turneului, au participat un număr de 50 de studenți din 8 centre Universitare.
Rezultate obținute de studenții UMF ,,Victor Babeș” Timișoara:
FEMININ:
- Feodorovici Emilia – locul II
- Jeribi Ghaida – locul III
- Marinescu Bianca – locul IV
MASCULIN:
- Haiduc Rareș – locul II
Felicitări tuturor sportivilor și cadrelor didactice implicate în buna desfășurare a acestui eveniment!
Mulțumim conducerii Universității pentru susținere!
În data de 14 mai 2025 a avut loc Cupa UMFT la volei, devenită deja tradițională și așteptată cu mult entuziasm!
Au participat studenți din toți anii, de la secțiile română, engleză și franceză.
Felicitări tuturor jucătorilor și susținătorilor!
Echipa de baschet feminin, condusă de Conf. Univ. Dr. Mircioagă Doina-Elena a reprezentat cu mândrie Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” la Campionatul Național Universitar de Baschet Feminin, desfășurat la Oradea în perioada 9–11 mai 2025.
Felicitări fetelor pentru determinare, spirit de echipă și jocul frumos!
Au participat:
- Bîcu Cosmina
- Bobic Sabina
- Bozan Raluca
- Dodiu Maria
- Drăgușanu Teodora
- Gil Bustamante Paula
- Goli Hiva
- Mărginean Maria-Andreaa
- Mita Denisa
- Mocanu Andreea
- Voicu Alexandra
- Zoldos Laura
Universitatea noastră a fost reprezentată cu succes la Campionatul Național Universitar de Baschet 3×3, ediția 2025, București. Activitatea sportivă s-a desfășurat sub îndrumarea conf.univ.dr. Mircioagă Elena Doina.
Felicitări tuturor participanților pentru implicare și performanță!
UMFVB Timișoara a fost reprezentată de patru echipe – două feminin și două masculin.
- Bobic Sabina
- Goli Hiva
- Mărginean Andreea
- Voicu Alexandra
- Bozan Raluca
- Dodiu Maria
- Zoldos Laura
- Bădiță Mihai
- Jeflea Radu
- Turi Patrick
- Zgriba Darius
- Gennari Giulio
- Mossa Michele
- Nagy Norbert
- Sefolar Ayhan
În perioada 25-27 aprilie 2025, studenții Universității de Medicină și Farmacie ” Victor Babeș” din Timișoara au participat la CNU Șah găzduit de Unversitatea de Vest din Timișoara.
Echipa a fost formată din 6 baieți și 2 fete.
Rezultatele obținute de studenții noștrii:
– locul 7 din 11 echipe participante;
– Gros Lorelei locul 3 – Șah Blitz, categoria nelegitimati;
– Sânziana Bodnărescu locul 3 – Șah Blitz, categoria nelegitimați;
– David Popa locul 3 – Șah Rapid, categoria nelegitimați;
– David Popa locul 3 – Șah Blitz, categoria nelegitimați.
Felicitări tuturor studenților participanți și cadrelor didactice coordonatoare!
În perioada 10-13 aprilie 2025, Universitatea de Medicină și Farmacie ” Victor Babeș” din Timișoara a fost gazda celei de-a doua ediții a competiției: Cupa Medicina – Tenis de masă, proiect extracurricular finanțat de Ministerul Educației si Cercetării.
În cadrul proiectului, au participat 50 studenți și cadre didactice reprezentând 7 universități din țară.
Mulțumim tuturor celor implicați, studenți și cadre didactice.
Mulțumesc pentru susținerea acordată conducerii UMFT.
Rezultate obținute de studenții noștrii:
– Locul 1 feminin – Pinku Marina;
– Locul 4 feminin – Feodorovici Emilia;
– Locul 4 masculin – Vîlculescu Vlad;
Felicitări pentru performanță tuturor studenților și cadrelor didactice!
