Contactează-ne

Adresa: Piaţa Eftimie Murgu, Nr. 2, 300041, Timişoara
Telefon: 0256/494604
E-mail: sbarcea.laura@umft.ro

Colectivul catedrei universitare

Şef catedră universitară

📲 Telefon: 0256/494604

📧 Email: sbarcea.laura@umft.ro

📃 Curriculum vitae

         

Membri

📲 Telefon: 0256/494604

📧 Email: udrescu.lucretia@umft.ro

📃 Curriculum vitae

         

📲 Telefon: 0256/494604

📧 Email: caunii.angelica@umft.ro

📃 Curriculum vitae

         

📲 Telefon: 0256/494604

📧 Email: buda.valentina@umft.ro

📃 Curriculum vitae

📲 Telefon: 0256/494604

📧 Email: camelia.oprean@umft.ro

📃 Curriculum vitae

         

Prezentare generală

Farmacia clinică este o disciplină farmaceutică modernă, destinată studenților din anul V, care permite integrarea cunoștințelor farmaceutice și biomedicale în contextul clinic al pacientului. Prin studiul acestei discipline, studentul dobândește capacitatea de a înțelege și analiza terapia medicamentoasă în relație directă cu starea clinică a bolnavului, fiind pregătit să răspundă prompt și adecvat situațiilor clinice particulare.

Disciplina se desfășoară pe parcursul semestrului I al anului V de studiu și include 2 ore de curs și 2 ore de lucrări practice sau stagii clinice săptămânale, organizate atât la sediul disciplinei, cât și în diverse secții medicale. Conținutul teoretic și aplicativ are ca obiectiv esențial formarea competențelor necesare personalizării terapiei medicamentoase, prevenirii și managementului patologiei iatrogene, precum și evaluării schemelor terapeutice din perspectiva raportului beneficiu/risc și beneficiu/cost.

Pe parcursul disciplinei, studentul își dezvoltă competențe de analiză și evaluare a tratamentelor medicamentoase, identificare și gestionare a problemelor legate de medicație, aplicare a principiilor farmacocineticii și farmacodinamicii în individualizarea terapiei, precum și de evaluare a interacțiunilor medicamentoase și a reacțiilor adverse. Totodată, disciplina contribuie la formarea abilităților de consiliere a pacientului și de colaborare interdisciplinară cu medicii și alți profesioniști din domeniul sănătății, în concordanță cu principiile medicinei bazate pe dovezi.

La finalul parcurgerii disciplinei, studentul este capabil să coreleze datele clinice și paraclinice ale pacientului cu farmacoterapia administrată, să propună ajustări ale tratamentului în funcție de vârstă, comorbidități și diferite insuficiențe de organ, să recunoască și să evalueze patologia iatrogenă, precum și să aprecieze eficacitatea și siguranța terapiei medicamentoase. Prin aceste competențe, Farmacia clinică contribuie în mod esențial la creșterea calității actului terapeutic și la optimizarea utilizării resurselor sistemului de sănătate, consolidând rolul farmacistului ca membru activ al echipei de îngrijire medico-farmaceutică.

Disciplinele de Analiza medicamentului și Chimia factorilor de mediu, igienă, nutriţie se regăsesc în planul de învăţământ încă de la înfiinţarea Facultăţii de Farmacie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara, în 1991. Iniţial, în planurile de învăţământ, denumirea disciplinei Analiza medicamentului a fost Controlul medicamentului, păstrată până în anul 2006. Chimia mediului și alimentului prezentă inițial sub denumirea Chimie sanitară, a devenit, începând cu anul universitar 2019-2020, Chimia factorilor de mediu, igienă, nutriţie.

Dezvoltarea disciplinelor Analiza Medicamentului și Chimia factorilor de mediu, igienă și nutriție a fost asigurată prin munca dedicată a prof. univ. dr. Szabadai Zoltán care a coordonat disciplinele și a construit, împreună cu membrii colectivului, tematicile de curs, respectiv lucrări practice, a urmărit dotarea laboratorului disciplinei pentru buna desfăşurare a activităţii didactice şi de cercetare şi instruirea eficientă a studenţilor Facultăţii de Farmacie. În prezent, în cadrul disciplinei își desfășoară activitatea prof. univ. dr. Laura Sbârcea, conf. univ. dr. Angela Caunii, prof. univ. dr. Lucreția Udrescu și șef lucrări dr. Camelia Oprean. Începând cu anul universitar 2023-2024 denumirea disciplinei a devenit Catedra universitară Analiza medicamentului, Chimia factorilor de mediu, igienă și nutriție.

Analiza medicamentului este o disciplină de specialitate farmaceutică, obligatorie, esenţială dezvoltării profesionale complete a viitorului farmacist. Este o ştiinţă pluridisciplinară care se studiază pe parcursul primului semestru al anului V de studii, care integrează cunoştinţele dobândite la disciplinele de Chimie analitică, Chimie fizică, Chimie organică, Chimie farmaceutică, Tehnologie farmaceutică şi le aplică în controlul analitic al medicamentelor. Aceste consideraţii susţin importanţa disciplinei, reflectată în prezenţa acesteia în examenul de obţinere a licenţei de farmacist, dar şi în examenul de rezidenţiat în Farmacie.

Disciplina cuprinde cursul şi lucrările practice de Analiza medicamentului pentru studenţii anului V ai Facultăţii de Farmacie, formaţiunile de studiu în limbile română şi franceză (semestrul I) și pentru studenții anului III al programului de studii de scurtă durată Asistenţă de Farmacie (semestrul I). Obiectivele principale ale disciplinei Analiza medicamentului sunt formarea gândirii în metodologia de analiză şi control a substanţelor medicamentoase şi a formelor farmaceutice în care acestea sunt condiţionate şi dobândirea abilităţilor practice necesare acestei analize. Cursul de Analiza medicamentului abordează descrierea metodelor moderne de analiză, cu menționarea avantajelor, limitelor, particularităților și aplicabilității acestora în controlul calității preparatelor farmaceutice. Lucrările practice de Analiza medicamentului, corelate cu tematica cursului, urmăresc însuşirea și aplicarea de către studenţi a metodologiei de analiză în controlul de calitate al medicamentului.

Analiza produsului dermatocosmetic este o disciplină de specialitate destinată programului de licență de scurtă durată Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, studiată pe parcursul semestrului I al anului III de studii. Obiectivele generale ale acesteia sunt reprezentate de înțelegerea conceptului de calitate a produsului dermatocosmetic și însuşirea, de către studenţi, a tehnicilor de analiză şi control a substanţelor cu relevanţă dermatocosmetică şi a formelor farmaceutice și formulărilor cosmetice corespunzătoare, precum și dobândirea de abilităţi practice în vederea realizării acestei analize. Tematicile abordate la curs vizează familiarizarea studenților cu conceptul de control de calitate al produsului cosmetic, cu reglementările legislative în privința substanțelor interzise sau restricționate în produsul cosmetic, cu principalele metodele de analiză utilizate în controlul analitic al formulărilor cosmetice precum și în analiza diferiților constituienți ai acestora: conservanți, surfactanți, filtre UV etc. În timpul lucrărilor practice studenții realizează analiza și controlul substanțelor active și a altor ingredienți ai produsului cosmetic urmând un protocol dat. Cunoștințele și competențele dobândite prin studiul acestei discipline iși vor găsi aplicabilitatea în activitatea profesioanlă a absolvenților în laboratoarele de analiză și în unitățile de producție a produselor cosmetice și de igienă.

Chimia factorilor de mediu, igienă și nutriţie se adresează studenților anului III ai Facultății de Farmacie, studiindu-se în sementrul I. Cursul are următoarele obiective: prezentarea şi analiza impactului unor factori de mediu asupra sănătăţii omului, cunoaşterea metodelor de analiză chimică utilizate pentru controlul factorilor de mediu, cunoaşterea afecţiunilor produse de prezenţa diferitelor substanţe chimice anorganice şi organice în apa potabilă în contextul expunerii  de lungă durată la aceste substanţe, analiza nutrienţilor precum şi analiza proceselor de alterare a diferitelor alimente şi controlul chimic al alterării, prezentarea metodelor analitice de depistare a reziduurilor de pesticide în alimente, şi a informaţiilor despre aditivii alimentari, prezentarea cazurilor tipice de intoleranţă şi îmbolnăviri de origine alimentară, precum şi metodele de analiză a diferitelor tipuri de noxe din mediul ambiant. În cadrul lucrărilor practice, studenţii fac cunoştinţă cu metodele de analiză chimică utilizate pentru controlul factorilor de mediu. Se efectuează practic analiza acestor factori (apă, produse alimentare) atât din punct de vedere al compoziţiei chimice normale, cat, mai ales, a compoziţiei chimice anormale. Obiectivul esenţial al disciplinei de Chimia factorilor de mediu, igienă și nutriţie, prin întreaga activitate,  rămâne cel de a pregăti specialişti competenţi în domeniul  farmaceutic, astfel încât aceştia, la finalizarea studiilor, să facă faţă tuturor exigenţelor actuale şi să se adapteze cu uşurinţă diferitelor locuri de muncă din domeniul farmaceutic şi medical din ţară şi de peste hotare.

Cadrele didactice ale clinicii universitare au fost și sunt implicate în activități didactice postuniversitare destinate farmaciștilor rezidenți în specialitatățile Farmacie clinică, Farmacie generală și Industrie farmaceutică, farmaciștilor practicieni, prin ofertele de cursuri postuniversitare ale disciplinelor și studenților masteranzi ai programelor de studii masterale Industrie farmaceutică și Fitoterapie aplicată.

Activitatea de cercetare a membrilor clinicii universitare vizează următoarele direcţii de cercetare: (1) evaluarea eficienţei şi siguranţei unor medicamente și fitocompuși; (2) evaluarea modului de prescriere şi de utilizare a unor medicamente (fie în pediatrie, la populaţia adultă sau vârstnici); (3) studii clinice şi pre-clinice de evaluare a unor substanţe cu proprietăţi farmacologice; (4)  dezvoltarea şi validarea de metode analitice aplicabile în controlul de calitate al formelor farmaceutice; (5) modularea proprietăților fizico-chimice și biofarmaceutice ale substanţelor medicamentoase; (6) evaluarea compatibilității substanțelor medicamentoase cu excipienții (studii de proformulare); (7) studiul interacțiunilor medicamentoase; (8) repoziționarea medicamentelor; (9) analiza de date farmaceutice în farmacia de precizie și de sistem.

Materiale didactice pentru studenți
  1. Buda Valentina-Oana (coord.). Farmacie clinica. Suport de curs. Volumul I. Editura Victor Babes. 2025, 421 pagini, ISBN: 978-606-786-408-3
  2. Udrescu, L., Sbârcea, L. Caunii, A., Oprean, C. Analiza medicamentului. Lucrări practice pentru Asisdtență de Farmacie. Editura. Victor Babeş, Timişoara, 2024  ISBN 978-606-786-400-7, ebook 
  3. Caunii, A., Oprean, C., Udrescu, L., Sbârcea, L.. Chimia apei și a alimentului: metode de analiză și elemente de dietoterapie, Editura Victor Babeș, Timișoara 2024, ISBN 978-606-786-384-0
  4. Caunii, A., Oprean, C., Udrescu, L., Sbârcea, L. Water and Food Chemistry. Methods of analysis and elements of diet therapy, Victor Babeş, Timişoara, 2023, ISBN: 978-606-786-312-3,  cod CNCS 324
  5. Zoltan Szabadai, Laura Sbârcea, Lucreția Udrescu. Analiza fizică și chimică a medicamentului. Editura Victor Babeș, colecția Academica, Vol.1 – 2016. ISBN 978-606-786-020-7
  6. Zoltan Szabadai, Laura Sbârcea, Lucreția Udrescu. Analiza fizică şi chimică a medicamentului, Editura Victor Babeș, colecția Academica, Vol 2 – 2021. ISBN 978-606-786-239-3
  7. Caunii A, Oprean C, Szabadai Z, Notiuni de chimia si igienea apei si alimentului, Editia a 2-a revizuita, Editura Victor Babes, Timisoara, 2016, 300 p., ISBN 978-606-786-014-6.
Galerie foto