Contactează-ne

Adresa: Piaţa Eftimie Murgu, Nr. 2, 300041, Timisoara
Telefon: 0256494604
E-mail: buda.valentina@umft.ro

Colectivul clinicii universitare

Şef clinică universitară

📲 Telefon: 0256494604

📧 Email: buda.valentina@umft.ro

📃 Curriculum vitae

         

Prezentare generală

Disciplina de Farmacie clinică a facut parte, până în septembrie 2021, din cadrul Disciplinei de Farmacologie – Farmacie clinică a acestei facultăţi, disciplină condusă de la înfiinţare (octombrie 2000) si până la pensionare, în 2020, de către Doamna Prof. Univ. Dr. Carmen Cristescu.

Începând cu septembrie 2021, Disciplina de Farmacie clinică a devenit disciplină de sine stătătoare, alături de Asistenţă farmaceutică şi Comunicarea cu pacientul, o dată cu promovarea pe postul de conferenţiar universitar al farmacistului clinician Valentina Buda (anterior membru al disciplinei Farmacologie – Farmacie clinică din 2010).

Farmacia clinică este o disciplină farmaceutică modernă, care permite studentului de an V să integreze cunoştinţele farmaceutice şi biomedicale în contextul clinic concret al pacientului, dobândind astfel o serie de abilităţi practice pentru a răspunde în timp util şi într-o manieră adecvată, situaţiei particulare a unui anumit bolnav. Farmacia clinică se desfăşoară pe parcusul semenstrului I al anului V, având alocate 2 ore de curs şi 2 ore de lucrări practice/stagii clinice pe săptămână, la sediul disciplinei şi in diverse secţii medicale. Informaţiile prezentate studentului au drept scop esenţial pregătirea lui în vederea personalizării terapiei medicamentoase, prevenirii şi combaterii patologiei iatrogene, precum şi evaluării protocolului terapeutic din punct de vedere al raportului beneficiu/risc şi beneficiu/cost.

Farmacia clinică este considerată esenţială în procesul de îngrijire medico-farmaceutică, având scopul de a creşte calitatea actului terapeutic, cu cele mai mici cheltuieli pentru sistemul medical.

Conceptul de Asistenţă farmaceutică (“Pharmaceutical care”/„Soins pharmaceutiques”) este un concept relativ nou, menit să îmbunătăţească de manieră continuă utilizarea medicamentelor şi să menţină/să crească calitatea vieţii pacientului. A fost definit ca fiind angajamentul farmacistului de a-şi asuma responsabilitatea pentru realizarea clinică a obiectivelor preventive, curative sau paliative ale farmacoterapiei. Astfel, cursul de Asistenţă farmaceutică are drept obiectiv prezentarea şi analiza celor mai frecvente probleme şi afecţiuni medicale care necesită intervenţia farmacistului: de la prevenţia unor patologii (osteoporoză, boală coronariană, obezitate, hipertensiune arterială, diabet zaharat etc), la recomandarea asociată (tulburări de tranzit intestinal, osteoartrită, insuficienţă venoasă cronică etc), precum şi consilierea (educaţia) terapeutică a pacienţilor. Cursul de Asistenţă farmaceutică se desfăşoară pe parcursul semestrului II al ultimului an de studiu, fiind un curs de specialitate.

Farmacia clinică, precum si Asistenţa farmaceutică reprezintă, astăzi, substratul profesiei de farmacist, atât pentru farmacistul din farmacia comunitară, cât şi pentru cel din farmacia de spital.

Cursul de Comunicare în farmacie are drept scop prezentarea conceptelor specifice managementului comunicării în promovarea sănătății, a tehnicilor și abilităților de comunicare eficientă farmacist/asistent de farmacie – pacient. De asemenea acest curs îşi propune să identifice cele mai eficiente metode de educare a pacientului pentru a îmbunătății aderența acestuia la tratament și pentru a gestiona cât mai bine propriile probleme de sănătate.

 Activitatea didactică a disciplinei:

– cursuri, lucrări practice şi stagii clinice pentru programele de studii universitare de licenţă
– coordonare de lucrări de licenţă
– cursuri postuniversitare de educaţie continuă pentru farmacişti
– coordonare rezidenţiat Farmacie clinică

 Activitatea de cercetare a disciplinei:

– evaluarea eficienţei şi siguranţei unor medicamente (ex: antihipertensive, antipsihotice) sau fitocompuşi
– evaluarea modului de prescriere şi de utilizare a unor medicamente (fie în pediatrie, la populaţia adultă sau vârstnici)
– studii clinice şi pre-clinice de evaluare a unor substanţe cu proprietăţi farmacologice.

Stagii de perfecţionare în străinătate:

  • Stagiu de Farmacie clinică – Universite Catholique de Louvain, Bruxelles, Belgium – sub coordonarea: Anne Spinewine, Olivia Dalleur, Paul Tulkens
  • Stagiu de Medicină personalizată – Erasmus University Medical Center, Rotterdam, Olanda – sub coordonarea: Peter J. Van der Speak
Proiecte de cercetare

Director de proiect:

PII-C4-TC-2016/16441-09 – Rolul perindoprilului si al candesartanului in ameliorarea disfunctiei endoteliale la pacientii hipertensivi. Perioada: 2016 (12 luni), finanţare totala: 22 500 RON
5DOC/1425/03.02.2020 – A comprehensive in vitro and in vivo evaluation of Aronia melanocarpa (Michx.) Elliott standardized bio juice on blood pressure levels and endothelial damage. A prospective study. Perioada 2020 – 2022 (36 luni), finanţare totala: 30 000 EURO

Membru in proiect :

PN-III-P1-1.1-TE-2016-1165 – UEFISCDI – Tehnici instrumentale hifenate şi complementare de analiza, control şi recuperare a compuşilor bioactivi utilizaţi în terapii hormonale (RECOTHER). Perioada de finanţare 2018-2020 (24 luni), Buget: 450.000 RON.
3POSTDOC/1238/30.01.2020 – Populi gemmae– a double gain for the pharmaceutical field: therapeutic potential and bio-source for green synthesis of silver nanoparticles, director de proiect: conf. univ. dr. Corina Danciu, perioada 2020 – 2022 (36 luni), finanţare totala: 50 000 EURO

Publicaţiile disciplinei

Cursuri universitare:

  • Carmen Cristescu, Mirela Voicu, Maria Suciu, Liana Suciu, Valentina Buda. Pharmacie Clinique. Ed Eurobit. 2015. ISBN 978-973-132-261-2

Monografii:

  • Valentina Buda, Minodora Andor, Diana Antal, Florina Ardelean, Ioana Zinuca Pavel, Cristina Dehelean, Codruta Soica, Roxana Folescu, Felicia Andrei, Corina Danciu. Cardioprotective effects of cultivated black chokeberries (Aronia spp.): traditional uses, phytochemistry and therapeutic effects. Natural Products – from bioactive molecules to human health. Ed:IntechOpen 2020, DOI: 10.5772/intechopen.92238, ISBN 978-1-83962-155-0, London, United Kingdom
  • Corina Danciu, Diana Antal, Stefana Avram, Valentina Buda, Ioana Zinuca Pavel, Daliana Minda, Florina Ardelean, Mirela Nicolov and Cristina Dehelean. Essential mineral elements: macronutrients and micronutrients from herbs in human health-phytochemicals. Plant sources and potential health benefits, Ed. Iman Ryan, Series: Plant Science Research and Practices, ISBN: 978-1-53615-478-8, Nova Science Publishers, Inc., New York, USA, 2019.

Carte de teste grilă:

  • Simona Negreş, Cornel Chiriţă, Titica Maria Dogaru, Camil Eugen Vari, Carmen Cristescu, Cristina Mogoşan, Veronica Bild, …, Valentina Buda, … . Teste grilă de Farmacologie. Editura Medicală. 2020. 806 pagini. ISBN 978-973-39-0878-4

Traduceri capitole din tratate internaţionale:

  • Barbara G. Wells, Joseph T. Dipiro, Terry L. Schwinghammer, Cecilz V. DiPiro. Manual de Farmacoterapie. Editura Prior. 2019. 1008 pagini. ISBN 978-973-88039-3-0. Coordonatorul ediţiei în limba română: Adina Popa

Lucrări publicate (cele mai reprezentative):

  • Buda V, Prelipcean A, Cristescu C, Roja A, Dalleur O, Andor M, Danciu C, Ledeti A, Dehelean CA, Cretu O. Prescription Habits Related to Chronic Pathologies of Elderly People in Primary Care in the Western Part of Romania: Current Practices, International Recommendations, and Future Perspectives Regarding the Overuse and Misuse of Medicines. Int J Environ Res Public Health. 2021 Jul 1;18(13):7043. doi: 10.3390/ijerph18137043. ISI, factor de impact 3.390/2020
  • Buda V, Brezoiu AM, Berger D, Pavel IZ, Muntean D, Minda D, Dehelean CA, Soica C, Diaconeasa Z, Folescu R, Danciu C. Biological Evaluation of Black Chokeberry Extract Free and Embedded in Two Mesoporous Silica-Type Matrices. Pharmaceutics. 2020 Sep 1;12(9):838. doi: 10.3390/pharmaceutics12090838.  ISI, factor de impact 3.390/2020. ISI, factor de impact 6.321/2020
  • Buda V, Baul B, Andor M, et al. Solid State Stability and Kinetics of Degradation for Candesartan-Pure Compound and Pharmaceutical Formulation. Pharmaceutics. 2020;12(2):86. doi:10.3390/pharmaceutics12020086. ISI, factor de impact 3.390/2020. ISI, factor de impact 6.321/2020
  • Buda V, Prelipcean A, Andor M, Dehelean L, Dalleur O, Buda S, Spatar L, Mabda MC, Suciu M, Danciu C, Tudor A, Petrescu L, Cristescu C. Potentially Inappropriate Prescriptions in Ambulatory Elderly Patients Living in Rural Areas of Romania Using STOPP/START (Version 2) Criteria. Clin Interv Aging. 2020; 15:407-417. doi:10.2147/CIA.S233270. ISI, factor de impact 4.458/2020
  • Radu G, Luca C, Petrescu L, Bordejevic DA, Tomescu MC, Andor M, Citu I, Mavrea A, Buda V et al. The Predictive Value of Endothelial Inflammatory Markers in the Onset of Schizophrenia. Neuropsychiatr Dis Treat. 2020;16:545-555. doi:10.2147/NDT.S240349. ISI, factor de impact 2.570/2020
  • Suciu M, Suciu L, Vlaia V, Voicu M, Buda V, Dragan L, Andor M, Vlaia V, Cristescu C. Prevalence and the patterns of  use of the non-steroidal anti-inflammatory drugs (NSAIDs) and paracetamol among the general population. Farmacia. 2019; 67(2):337-345, DOI: 10.31925/farmacia.2019.2.20, ISI, factor de impact 1.433/2020
  • Buda V, Andor M, Cristescu C, Tomescu MC, Muntean DM, Baibata DE, Bordejevic DA, Danciu C, Dalleur O, Coricovac D, Crainiceanu Z, Tudor A, Ledeti I, Petrescu L. Thrombospondin-1 serum levels in hypertensive patients with endothelial dysfunction after one year of treatment with perindopril. Drug Design Development and Therapy. 2019; 13:3515-3526, DOI: 10.2147/DDDT.S218428 , ISI, factor de impact 3.216/2019
  • Buda V, Andor M, Baibata DE, Cozlac R, Radu G, Coricovac D, Danciu C, Ledeti I, Cheveresan A, Nica C, Tuduce P, Tomescu MC. Decreased sEng plasma levels in hypertensive patients with endothelial dysfunction under chronic treatment with Perindopril. Drug Design Development and Therapy. 2019; 13:1915-1924, doi: 10.2147/DDDT.S186378. ISI, factor de impact 3.216/2019
  • Andor M, Dehelean L, Romosan AM, Buda V, Radu G, Caruntu F, Bordejevic A, Manea MM, Papava I, Bredicean CA, Romosan RS, Tomescu M. A novel approach to cardiovascular disturbances in patients with schizophrenia spectrum disorders treated with long-acting injectable medication. Neuropsihiatric Disease and Treatment. 2019; 15:349-355. doi: 10.2147/NDT.S186892. ISI, factor de impact 2.157/2019
  • Cristescu C, Negres S, Suciu M, Voicu A, Buda V, Suciu L, Proks M, Voicu M. Study regarding the parents’ use of self-medication among children under 12 years old. Farmacia. 2018; 66(5):811-819. DOI: 10.31925/farmacia.2018.5.10 ISI, factor de impact 1.527/2018
  • Dehelean L, Andor M, Romosan AM, Manea MM, Romosan RS, Papava I, Bredicean AC, Buda VO, Tomescu MC. Pharmacological and disorder associated cardiovascular changes in patients with psychosis. A comparison between olazapine and risperidone.  Farmacia. 2018; 66(1):129-134 ISI, factor de impact 2.228/2018
  • Buda VAndor MPetrescu LCristescu CBaibata DEVoicu MMunteanu MCitu IMuntean CCretu OTomescu MC. Perindopril Induces TSP-1 Expression in Hypertensive Patients with Endothelial Dysfunction in Chronic Treatment. Int J Mol Sci. 2017; 18(2). doi: 10.3390/ijms18020348.   ISI, factor de impact 3.687/2017
  • Buda VAndor MLedeti ALedeti IVlase GVlase TCristescu CVoicu MSuciu LTomescu MC. Comparative Solid-State Stability of Perindopril Active Substance vs. Pharmaceutical Formulation. Int J Mol Sci. 2017; 15;18(1). doi: 10.3390/ijms18010164. ISI, factor de impact 3.687/2016
  • Buda V, Andor M, Cristescu C, Voicu M, Suciu L, Muntean C, Cretu O, Baibata DE, Gheorghiu CM, Tomescu MC. The influence of perindopril on PTX3 plasma levels in hypertensive patients with endothelial dysfunction. Farmacia. 2016; 64(3):382-389.     ISI, factor de impact 1.348/2016

Rezumate ISI:

  • Buda VO, Andor M, Tomescu MC, Cristescu C, Cretu O, Voicu M, Suciu L, Mabda MC, Danciu C, Ledeti I, Petrescu L. Decreased sEng plasma levels in hzpertensive patients under chronic treatment with candesartan cilexitil. Atherosclerosis. 2020; 315:e260, https://doi.org/10.1016/j.atherosclerosis.2020.10.818. ISI, factor de impact 5.162/2020
  • Buda VO, Dalleur O, Prelipcean A, Buda S, Andor M, Baibata DE, Dohou A, Petrescu L, Cristescu C. Statins and beta blockers – the most frequently encountered potential prescribing omissions in rural Romanian elderly population. Atherosclerosis.2020; 315:e236-e237, https://doi.org/10.1016/j.atherosclerosis.2020.10.745. ISI, factor de impact 5.162/2020
  • Suciu L, Cristescu C, Suciu M, Voicu M, Buda V, Tomescu M. Evaluation of morbidity and life expectancy based on the Markov prediction model, in a group of patients with essential hypertension in Romania. Atherosclerosis. 2019; 287:E158-159, DOI: 10.1016/j.atherosclerosis.2019.06.477. ISI, factor de impact 3.919/2019
  • Suciu M, Suciu L, Dragan L, Voicu M, Buda V, Mabda CM, Vlaia L, Andor M, Vlaia V, Negres S, Cristescu C. Appraisal of the knowledge and behaviors of hypertensive patients to self-management of hypertension – a qualitative study in the community pharmacy.  Atherosclerosis. 2019; 287:E158-E159, DOI: 10.1016/j.atherosclerosis.2019.06.476. ISI, factor de impact 3.919/2019
  • Buda V, Andor M, Tomescu MC, Cristescu C, Voicu M, Citu I, Cochera F, Gheorghiu CM, Borcan LC, Glarou ZMA, Tuduce P, Pascu F, Mavrea A, Voicu A, Petrescu L. ACE inhibitors and ARBs decrease more powerful the PTX-3 plasma levels of hypertensive patients with endothelial dysfunction compared with other anti-hypertensive drugs, in a chronic treatment. European Heart Journal, Volume 38, Issue suppl_1, 1 August 2017, ehx502.P2637, https://doi.org/10.1093/eurheartj/ehx502.P2637. ISI, factor de impact 23.425/2017
  • Buda V, Andor M,  Cristescu C, Proks CM,  Suciu L, Petrescu L, Andrica FM,  Tuduce P, Pop D,  Muntean C, Daraban A, Borcan LC, Daneasa D, Tomescu MC. The influence of perindopril on endoglin plasma levels compared with other antihypertensive drugs, in a chronic treatment. European Heart Journal, Volume 38, Issue suppl_1, 1 August 2017, ehx502.P2633, https://doi.org/10.1093/eurheartj/ehx502.P2633. ISI, factor de impact 23.425/2017