– 3 – Atelier de scriere creativă – Concertul incluziv „Music for All”, dedicat Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – Concertul incluziv „Music for All”, dedicat Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului
Participanții la Atelierul de scriere creativă vor aplauda artiști consacrați, dornici să pună muzica la dispoziția tuturor, la un concert incluziv, organizat de Filarmonica Banatul din Timișoara, joi, 2 aprilie 2026, de la ora 19:00. Recitalul „Music for All”, dedicat Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, îi va aduce pe scenă pe pianiștii Teodor Rădulescu și Dragoș Mihăilescu, pe violoncelista Alexandra Guțu și pe soprana Katalin Fehér. Vom fi în Sala Capitol, încercând să surprindem cum muzica construiește punți între oameni, iar apoi vom încerca să scriem, pornind de la experiența acumulată.
Această întâlnire a Atelierului de scriere creativă are loc joi, 2 aprilie 2026, de la ora 19.00, la Sala Capitol (strada Constantin Diaconovici Loga, nr. 2), și este organizată de conf. dr. Elena-Ligia Jebelean.
Înscrierea prealabilă este recomandabilă și se face prin completarea acestui formular.
Persoană de contact, coordonator programe culturale, Direcția Activități Extracurriculare – studenți: conf. dr. Daniela Șilindean: silindean.daniela@umft.ro
