Un moment deosebit pentru Clinica de Medicină Dentară Preventivă, Comunitară și Sănătate Orală!
Proiectul SmileBright Ro, dedicat screeningului cariei precoce la copii, a fost distins în cadrul Galei Stomatologiei Românești 2026 / Galei de Excelență a Colegiului Medicilor Stomatologi din România cu premiul pentru „Cel mai bun proiect de responsabilitate socială”.
Această recunoaștere evidențiază impactul activităților desfășurate în domeniul prevenției și al sănătății orale, precum și importanța implicării academice și sociale în promovarea sănătății încă din copilărie.
Felicităm colectivul implicat în dezvoltarea proiectului și adresăm mulțumiri tuturor partenerilor care au contribuit la succesul acestei inițiative, reprezentând cu profesionalism UMF „Victor Babeș” din Timișoara și Clinica de Medicină Dentară Preventivă, Comunitară și Sănătate Orală.
