– 21 – LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Daniela Șilindean și Bogdan Munteanu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la întâlnirea cu scriitorii Daniela Șilindean și Bogdan Munteanu.

Critic de teatru și eseist, conf. univ. dr. Daniela Șilindean publică în numeroase reviste de specialitate din țară și străinătate. Este implicată în proiecte internaționale și organizează evenimente culturale de mare impact. Cel mai recent volum al său, Narațiuni ale corpului. Boală și discurs (Editura Universității de Vest din Timișoara, 2025), dezvăluie perspective inedite asupra  felului în care boala și dizabilitățile modelează sinele și îl determină să dea formă unor texte literare, unor reprezentații dramatice.

Mereu preocupat de descoperirea unor căi expresiv-originale, prozatorul Bogdan Munteanu este autor al romanului Stai jos sau cazi (publicat în 2016, reeditat la Editura Nemira în 2022) și al mai multor volume de proză scurtă. Textele sale sunt traduse în antologii din Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie. Publică în reviste literare și organizează evenimente de promovare a literaturii și a autorilor români contemporani.

Daniela Șilindean și Bogdan Munteanu au dramatizat romanul Stai jos sau cazi pentru un spectacol, unicul din România care abordează tema epilepsiei. Producție a Teatrului „Luceafărul” din Iași, spectacolul continuă să atragă public încă din 2023. A fost selectat și în secțiunea Educațional a Festivalului Național de Teatru de la București, pe 29 octombrie 2023.

Cum facem din literatură și teatru căi prin care educăm spectatorii spre a manifesta empatie și respect pentru diversitate va fi una dintre temele nostre de discuție. Și nu singura…

LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Daniela Șilindean și Bogdan Munteanu are loc vineri, 16 octombrie, de la ora 15.00, la Poșta Mare (str. Cicio Pop, nr. 2), etajul I, și este organizată de conf. dr. Elena-Ligia Jebelean.

Înscrierea prealabilă este recomandată și se face prin completarea acestui formular (click aici).

LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Daniela Șilindean și Bogdan Munteanu