1. INFORMAȚII GENERALE
  • Director proiect: Prof. Univ. Dr. Cristina Adriana Dehelean

Cod final de înregistrare

CNFIS-FDI-2026-F-1237

Denumirea instituției

UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE „VICTOR BABEŞ” DIN TIMIȘOARA

Titlul proiectului

Valorificarea potențialului educațional și de cercetare al bazei de practică de plante medicinale a UMFVBT prin tranziția la grădină botanică–proiect-pilot pentru o dezvoltare instituțională durabilă

Acronimul proiectului

TRANZ-PLANTMED

Domeniul vizat

3.Asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri pentru desfășurarea practicii de specialitate, din cadrul instituțiilor de învățământ superior publice, folosite pentru instruirea studenților

Bugetul aprobat

324.000 LEI

2. OBIECTIVE, ACTIVITĂŢI ŞI REZULTATE ASUMATE

Nr.
Crt.

Denumire scurtă Obiectiv specific

Obiectiv Nomenclator Național – corelare

Detaliere Obiectiv specific

1

OS1. Consolidarea și creșterea calității activităților educaționale/de cercetare deșfășurate în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L2-L7)

OG3.1.Îmbunătățirea calității activițăților și serviciilor oferite

OS1 urmărește asigurarea unei infrastructuri moderne pentru sprijinirea activităților didactice și de cercetare, prin furnizarea resurselor materiale, teoretice și practice necesare. Pentru realizarea obiectivului sunt necesare următoarele: (i) furnizarea bazei materiale adecvată pentru întreținerea culturilor existente de plante medicinale; (ii) actualizarea documentației privind caracterizarea botanico-farmacognostică, farmacologică și toxicologică în conformitate cu standardele naționale și internaționale în vigoare a plantelor medicinale existente în baza de practică; (iii) redactarea de materiale documentare educativ-instruitive cu caracter interdisciplinar care vor fi puse la dispoziția studenților și publicului larg pe platforma FITOSCIENCE (site-ul UMFVBT); (iv) consolidarea colaborărilor didactice și de cercetare existente între UMFVBT și universități naționale (Alianța ATU) și internaționale (Italia, Slovacia, etc) prin implicarea activă în scrierea de propuneri de proiecte și schimb de experiență; (v) dezvoltarea de noi parteneriate cu universități, institute de cercetare și firme de profil, și (vi) perfecționarea competențelor practice și consolidarea cunoștințelor teoretice ale cadrelor didactice din proiect prin participarea la cursuri specializate (ISO 24898 și ISO 17025)

2

OS2. Extinderea bazei de practică actuală prin tranziție la grădină botanică (sectorul de plante medicinale) (L1-L5)

OG3.4.Alte obiective specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel institutional

OS2 include demersurile pregătitoare aferente extinderii bazei de practică la o infrastructură de tip grădină botanică, prin constituirea unui sector destinat în exclusivitate plantelor medicinale. Astfel se urmărește creșterea standardelor activităților didactice și de cercetare, precum și conservarea și exploatarea sustenabilă a diversității fitoterapeutice, oferind un cadru instituțional de pregătire pentru studenți, masteranzi și doctoranți, în vederea facilitării integrării acestora pe piața muncii. Pentru implementarea acestui obiectiv: (i) se vor stabili consultări între specialiștii din proiect și cei de la USVT, pentru realizarea proiectului pentru sectorul de plante medicinale; (ii) se va realiza o documentare extinsă pentru selecția plantelor care vor fi plantate în grădina botanică; (iii) se vor alege 30 de plante medicinale noi; (iv) se va face plantarea noilor specii și replantarea a 20 de specii care nu se mai regăsesc în baza practică, și (v) se va redacta documentația specifică (fișă de plantă, voucher specific, catalog de semințe și herbar).

3

OS3.Dezvoltarea abilităților practice și consolidarea cunoștințelor teoretice pentru studenți în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L3-L6)

OG3.3.Pregătirea profesională a studenților

OS3 vizează dezvoltarea competențelor practice și teoretice ale studenților/masteranzilor/doctor anzilor, prin asigurarea de materiale necesare (reactivi, consumabile, kituri specifice), elaborarea de protocoale standardizate de lucrări practice în domeniul botanic și adiacente (farmacognostic, fizico-chimic, toxicologic) și organizarea de sesiuni de instruire teoretică și practică folosind tehnici moderne de caracterizare a materialului vegetal și principiilor active. Unui număr minim de 30 de studenți li se va asigura participarea la sesiunile de instruire, accesul la infrastructura de cercetare, precum și implicarea în activitățile de cultivare și documentare a noii grădini botanice.

4

OS4. Augmentarea impactului educațional și științific prin promovarea activităților desfășurate în cadrul bazei de practică UMFVBT (L3-L7)

OG3.2.Promovarea activităților, serviciilor oferite

OS4 vizează creșterea vizibilității și impactului proiectului prin diseminarea rezultatelor către comunitatea academică și publicul larg. Acest obiectiv își propune prin organizarea de workshop-uri tematice cu participarea de specialiști de la nivel național și internațional, participarea la târguri sau expoziții de profil, prezentarea rezultatelor la conferințe științifice, publicarea rezultatelor în reviste indexate ISI, organizarea de sesiuni de cercetare aplicată și a unui cerc studențesc, și actualizarea platformei Fitoscience cu materialele rezultate, accesibile gratuit.

5

OS5.Managementul proiectului (L1-L7)

OG3.4.Alte obiective specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel institutional

OS5 își propune coordonarea implementării proiectului prin monitorizarea activităților, planificarea și derularea achizițiilor, gestionarea resurselor umane, realizarea raporturilor tehnico-financiare periodice și asigurarea comunicării permanente cu organismul de finanțare.

Nr.
Crt.

Denumire scurtă Activitate

Obiectiv Specific la care contribuie

Detaliere Activitate

1

A.1.1. Întreținerea culturilor de plante medicinale existente în baza de practică a UMFVBT

OS1. Consolidarea și creșterea calității activităților educaționale/de cercetare deșfășurate în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L2-L7)

În cadrul A1.1. se vor achiziționa resursele necesare desfășurii de lucrări agrotehnice (pregătirea solului, plivit, irigare, înlocuirea plantelor uscate, etc) și vor fi monitorizate constant culturile existente pentru menținerea bazei de practică în condiții optime

2

A.1.2. Actualizarea bazei de date și a imaginilor cu plantele medicinale cultivate

OS1. Consolidarea și creșterea calității activităților educaționale/de cercetare deșfășurate în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L2-L7)

Actualizarea va cuprinde următoarea documentație specifică: o colecție de fișe pentru fiecare plantă cu informații despre: caracterizarea botanică, farmacognostică, farmacologică și toxicologică, voucher, catalog de semințe, herbar. Vor fi realizate imagini de înaltă rezoluție care împreună cu datele actualizate vor fi integrate într-o bază digitală structurată pentru valorificarea în scop educațional/de cercetare și va fi diseminată pe platforma FITOSCIENCE.

3

A.1.3. Redactarea de materiale documentare interdisciplinare actualizate prin folosirea de  metode moderne de tehnologie

OS1. Consolidarea și creșterea calității activităților educaționale/de cercetare deșfășurate în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L2-L7)

Vor fi redactate 3 materiale didactice cu rol educațional și de cercetare utilizând suport multimedia modern (cod QR aplicat pe etichete):” De la sămânță la principiu vegetal activ: etapele dezvoltării și valorificării resurselor vegetale”; ”Metode de screening farmacotoxicologic modern pentru principiile active de origine vegetală; ” Implicațiile principiilor active din plante în nutriție, promovarea sănătății și cosmetologie”

4

A.1.4. Consolidarea parteneriatelor/colaborărilor existente și dezvoltarea de noi colaborări educaționale/de cercetare

OS1. Consolidarea și creșterea calității activităților educaționale/de cercetare deșfășurate în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L2-L7)

Este prevăzută consolidarea acordurilor de colaborare existente cu universități (USVT), institute de cercetare sau operatori economici (FAVISAN Lugoj), naționali și internaționali (Italia, Croația, Slovacia) și dezvoltarea a minim 3 acorduri noi, pentru facilitarea schimbului de material vegetal, bune practici teoretice și practice, mobilități (pentru cadrele didactice și studenți) și implementarea de proiecte comune.

5

A.1.5. Perfecționarea cunoștințelor teoretice și abilităților practice a cadrelor didactice

OS1. Consolidarea și creșterea calității activităților educaționale/de cercetare deșfășurate în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L2-L7)

Cadrele didactice din proiect vor participa la cursuri de formare profesională despre cultivarea și procesarea primară a materialelor vegetale (ISO 24898) și la cursuri de obținere a certificării în analize specifice laboratoarelor de cercetare (ISO 17025), cu scopul de a transmite ulterior informațiile studenților și altor persoane interesate.

6

A.2.1. Elaborarea/proiectarea grădinii botanice (sectorul de plante medicinale) în colaborare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara – USVT

OS2. Extinderea bazei de practică actuală prin tranziție la grădină botanică (sectorul de plante medicinale) (L1-L5)

În baza acordului de colaborare încheiat între UMFVBT și USVT (HCA/21.04.2026 – art. 8), se vor realiza întâlniri cu specialiștii de la USVT în vederea consultărilor privind proiectarea grădinii botanice – sectorul de plante medicinale, unde se vor stabili aspecte precum: poziția în teren, schema de proiect cu numărul de sectoare de plante medicinale organizate în funcție de tipul de principii active farmacologic din compoziție și localizarea aleilor.

7

A.2.2. Documentarea în vederea selectării de specii medicinale diferite față de cele existente în baza de practică

OS2. Extinderea bazei de practică actuală prin tranziție la grădină botanică (sectorul de plante medicinale) (L1-L5)

Vor fi consultate baze de date botanice internaționale (Plants of the World Online, Kew, GBIF), în vederea identificării și selectării a 30 de specii de plante medicinale relevante din punct de vedere al principiilor active farmacologic.

8

A.2.3. Selecția speciilor și achiziția a materialelor și uneltelor specifice pentru plantarea de răsaduri

OS2. Extinderea bazei de practică actuală prin tranziție la grădină botanică (sectorul de plante medicinale) (L1-L5)

Va fi elaborată o listă de 30 de plante medicinale noi împărțită pe specii cu principii active terapeutic, cum ar fi: specii cu uleiuri volatile, specii cu polifenoli, specii cu taninuri, specii cu triterpene, specii cu sesquiterpene și specii cu principii active diverse și o listă de 20 specii de plante care trebuie replantate în baza de practică actuală ca urmare a dispariției acestora

9

A.2.4. Plantarea speciilor de plante medicinale destinate grădinii botanice

OS2. Extinderea bazei de practică actuală prin tranziție la grădină botanică (sectorul de plante medicinale) (L1-L5)

Speciile de plante medicinale noi și cele 20 specii din baza de practică vor fi plantate pentru obținerea de răsaduri conform specificațiilor de plantare.

10

A.2.5. Pregătirea documentației specifice pentru noile specii de plante medicinale

OS2. Extinderea bazei de practică actuală prin tranziție la grădină botanică (sectorul de plante medicinale) (L1-L5)

Se va realiza o colecție de fișe de documentare pentru fiecare plantă (documentație – grădină botanică), care vor conține informații botanice, farmacognostice și de cultivare, etichetarea științifică standardizată – Herbar (denumire taxonomică, familie, principii active, cod QR, etc) și un catalog de semințe

11

A.3.1. Achiziția de reactivi, kituri și consumabile pentru realizarea sesiunilor de instruire practică a studenților/masteranzilor/doctor anzilor

OS3.Dezvoltarea abilităților practice și consolidarea cunoștințelor teoretice pentru studenți în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L3-L6)

Se vor achiziționa consumabile și reactivi specifici pentru desfășurarea activităților din cadrul sesiunilor de instruire practică a studenților/masteranzilor/doctor anzilor. Vor fi selectate 3 teme de interes, iar rezultatele obținute se vor concretiza prin elaborarea de lucrări de licență/de disertație/doctorat.

12

A.3.2. Elaborarea protocoalelor practice pentru analiza botanică, farmacognostică și toxicologică a principiilor vegetale

OS3.Dezvoltarea abilităților practice și consolidarea cunoștințelor teoretice pentru studenți în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L3-L6)

Vor fi elaborate 3 ghiduri metodologice (botanic, farmacognostic și toxicologic), fiecare conținând minim trei metode de analiză în conformitate cu prevederile Farmacopeei Române și Europene.

13

A.3.3. Asigurarea accesului în laboratoare/centre de cercetare dotate cu echipamente moderne

OS3.Dezvoltarea abilităților practice și consolidarea cunoștințelor teoretice pentru studenți în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L3-L6)

Pe parcursul proiectului, studenților/masteranzilor/doctor anzilor au asigurat accesul la infrastructura pentru documentarea bibliografică (laboratoare dotate cu tehnologie modernă de calcul), dar și în laboratoarele din cadrul centrelor de cercetare (FARMTOX, PLANTMED) ale UMFVBT. În urma acordurilor de colaborare/parteneriate, studenții și cadrele didactice vor avea acces și la infrastructura altor universități/institute de cercetare/agenți economici de profil.

14

A.3.4. Sesiuni de instruire teoretică și practică a studenților, masteranzilor și doctoranzilor privind metode standardizate de caracterizare botanică și farmacognostică a produsului vegetal

OS3.Dezvoltarea abilităților practice și consolidarea cunoștințelor teoretice pentru studenți în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L3-L6)

Organizarea de sesiuni teoretico-practice pentru 20 de studenți, masteranzi și doctoranzi, privind identificarea și caracterizarea botanică și farmacognostică a materialului vegetal, cu elaborarea unui material didactic pe suport digital. În cadrul acestor activități, studenții vor participa la vizite în baza de practică a UMFVBT, dar și a colaboratorilor de la USVT.

15

A.3.5. Sesiuni de instruire teoretică și practică a studenților, masteranzilor și doctoranzilor privind analiza toxicologică și a activității terapeutice a princiilor active vegetale

OS3.Dezvoltarea abilităților practice și consolidarea cunoștințelor teoretice pentru studenți în cadrul bazei de practică a UMFVBT (L3-L6)

Organizarea de sesiuni teoretice și practice pentru un grup de 20 de studenți, orientate pe testarea toxicologică in vitro a extractelor vegetale și realizarea unui material didactic digital pe platforma Fitoscience.

16

A.4.1. Organizarea a 2 workshop-uri de profil destinate studenților/masteranzilor/doctor anzilor cu participarea de specialiști din domeniu din țară și din străinătate

OS4. Augmentarea impactului educațional și științific prin promovarea activităților desfășurate în cadrul bazei de practică UMFVBT (L3-L7)

Vor fi organizate 2 workshop-uri tematice, unul adresat studenților de la UMFVBT, dar și celor de la universități partenere (UVST, UPT),  și unul adresat specialiștilor din domenii conexe farmaciei și studiului plantelor medicinale (medici, nutriționiști, ingineri, fitoterapeuți etc) cu minim 40 participanți/workshop.

17

A.4.2. Promovarea activităților proiectului prin participarea la târguri/expoziții de profil și emisiuni televizate

OS4. Augmentarea impactului educațional și științific prin promovarea activităților desfășurate în cadrul bazei de practică UMFVBT (L3-L7)

Participarea instituțională la 1 târg sau expoziție de profil și realizarea a minim 1 emisiune televizată, în vederea promovării bazei de practică, a viitoarei grădini botanice și a programelor de studii UMFVBT și pentru creșterea vizibilității și atragerea de potențiali parteneri.

18

A.4.3. Diseminarea rezultatelor în vederea valorificării rezultatelor obținute din proiect și creșterea vizibilității institușionale

OS4. Augmentarea impactului educațional și științific prin promovarea activităților desfășurate în cadrul bazei de practică UMFVBT (L3-L7)

Diseminarea rezultatelor va consta în publicarea de articole științifice în reviste ISI, participarea la conferințe naționale și internaționale de profil, și elaborarea de lucrări de licență/disertație sau teze de doctorat

19

A.4.4. Organizarea de sesiuni de training instructiv-educativ și de cercetare aplicată

OS4. Augmentarea impactului educațional și științific prin promovarea activităților desfășurate în cadrul bazei de practică UMFVBT (L3-L7)

Organizarea a două sesiuni de training, cu participarea a minim 10 studenți/sesiune, axate pe metode moderne de investigare în domeniul plantelor medicinale și pe valorificarea grădinii botanice ca resursă pentru dezvoltarea proiectelor studențești

20

A.4.5. Actualizarea platformei Fitoscience prin încărcarea materialelor redactate în cadrul proiectului cu acces gratuit pentru studenți și membrii comunității

OS4. Augmentarea impactului educațional și științific prin promovarea activităților desfășurate în cadrul bazei de practică UMFVBT (L3-L7)

Integrarea în platforma educațională Fitoscience a bazei de date actualizate, a fișelor aferente noilor specii, precum și a materialelor didactice și protocoalelor elaborate, cu acces deschis.

21

A.5.1. Monitorizarea activității de implementare a proiectului

OS5.Managementul proiectului (L1-L7)

Această activitate va fi derulată pe toată durata proiectului de către o comisie formată din directorul de proiect, managerul științific și expertul în implementarea proiectului

22

A.5.2. Realizarea planului de achiziții

OS5.Managementul proiectului (L1-L7)

Se vor realiza 8-10 dosare de achiziție pentru resursele necesare realizării activităților și implementării obiectivelor.

23

A.5.3. Redactarea rapoartelor de progres

OS5.Managementul proiectului (L1-L7)

Elaborarea și actualizarea rapoartelor de progres conform cu structura și cerințele CNFIS, incluzând raportul intermediar tehnic și financiar.

24

A.5.4. Redactarea raportului financiar

OS5.Managementul proiectului (L1-L7)

Redactarea documentației finale de execuție bugetară și a Declarației privind respectarea finanțării de bază, cu respectarea cerințelor CNFIS.

25

A.5.5. Redactarea raportului final

OS5.Managementul proiectului (L1-L7)

Realizarea raportul final de îndeplinire a obiectivelor și indicatorilor (Anexa 3.3) și publicarea pe site-ul UMFVBT.

Nr.
Crt.

Rezultat specific

Rezultat Nomenclator Național – corelare

Detaliere rezultat specific

Activitate aferentă

1

RS1.1.Raport de monitorizare a activității de întreținere a plantelor medicinale

RG3.09. Alte rezultate specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional

Un raport de monitorizare a activității de întreținere a plantelor medicinale cultivate în baza a practică a UMFVBT

A.1.1. Întreținerea culturilor de plante medicinale existente în baza de practică a UMFVBT

2

RS1.2. O colecție documentată de plante medicinale în format digital

RG3.07. Instrumente, activități pentru creșterea calității și vizibilității academice.

O colecție documentată de plante medicinale în format digital accesibilă gratuit pe platforma educațională Fitoscience – implicarea cadrelor didactice + 15 studenți/masteranzi/doctoranzi

A.1.2. Actualizarea bazei de date și a imaginilor cu plantele medicinale cultivate

3

RS1.3. Materiale documentare interdisciplinare

RG3.02. Materiale sau instrumente pentru asigurarea bazei științifice, didactice și tehnologice

3 materiale documentare interdisciplinare cu caracter educațional și de cercetare destinat studenților/masteranzilor/doctor anzilor/cadre didactice și alți specialiști din domeniu

A.1.3. Redactarea de materiale documentare interdisciplinare actualizate prin folosirea de metode moderne de tehnologie

4

RS1.4. Minim 3-5 acorduri de colaborare cu universități/institute de cercetare/firme naționale și internaționale

RG3.03. Vizite/târguri/parteneriate/proi ecte educaționale/colaborări

minim 3-5 acorduri de colaborare cu universități/institute de cercetare/firme naționale și internaționale (România, Italia, Cehia, Slovacia, Serbia, Ungaria)

A.1.4. Consolidarea parteneriatelor/colaborărilor existente și dezvoltarea de noi colaborări educaționale/de cercetare

5

RS1.5. minim 4 cadre didactice cu certificate de perfecționare a competențelor

RG3.05. Cadre didactice/ personal didactic auxiliar perfecționate/specializate/evalu ate

minim 2 cadre didactice cu certificate de perfecționare a competențelor

A.1.5. Perfecționarea cunoștințelor teoretice și abilităților practice a cadrelor didactice

6

RS2.1. Planul de proiectare al grădinii botanice pentru sectorul de plante medicinale

RG3.09. Alte rezultate specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional

Planul de proiectare al grădinii botanice pentru sectorul de plante medicinale

A.2.1. Elaborarea/proiectarea grădinii botanice (sectorul de plante medicinale) în colaborare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara – USVT

7

RS2.2. 1 listă de specii noi de plante medicinale

RG3.02. Materiale sau instrumente pentru asigurarea bazei științifice, didactice și tehnologice

1 listă de specii de plante medicinale selectate din literatură pe baza profilului farmacologic

A.2.2. Documentarea în vederea selectării de specii medicinale diferite față de cele existente în baza de practică

8

RS2.3. Selecția a 30 de specii noi de plante medicinale

RG3.02. Materiale sau instrumente pentru asigurarea bazei științifice, didactice și tehnologice

Selecția a 30 de specii noi de plante medicinale (altele decât cele cultivate în baza de practică a UMFVBT)

A.2.3. Selecția speciilor și achiziția a materialelor și uneltelor specifice pentru plantarea de răsaduri

9

RS2.4. Obținerea de răsaduri de plante medicinale

RG3.02. Materiale sau instrumente pentru asigurarea bazei științifice, didactice și tehnologice

Obținerea de răsaduri de plante medicinale care vor fi transplantate în sectorul dedicat din grădina botanică

A.2.4. Plantarea speciilor de plante medicinale destinate grădinii botanice

10

RS2.5. O colecție documentată a noilor specii

RG3.07. Instrumente, activități pentru creșterea calității și vizibilității academice

O colecție documentată a noilor specii

A.2.5. Pregătirea documentației specifice pentru noile specii de plante medicinale

11

RS2.6. Un raport de monitorizare al noilor specii

RG3.09. Alte rezultate specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional

Un raport de monitorizare al noilor specii

A.2.5. Pregătirea documentației specifice pentru noile specii de plante medicinale

12

RS2.7. Etichetarea corespunzătoare a speciilor

RG3.02. Materiale sau instrumente pentru asigurarea bazei științifice, didactice și tehnologice

Etichetarea corespunzătoare a speciilor

A.2.5. Pregătirea documentației specifice pentru noile specii de plante medicinale

13

RS3.1. RS3.1. Listă reactivi, kituri și consumabile achiziționate pentru sesiunile de instruire practică

RG3.02. Materiale sau instrumente pentru asigurarea bazei științifice, didactice și tehnologice

Listă reactivi, kituri și consumabile achiziționate pentru sesiunile de instruire practică

A.3.1. Achiziția de reactivi, kituri și consumabile pentru realizarea sesiunilor de instruire practică a studenților/masteranzilor/doctor anzilor

14

RS3.2. 3 ghiduri metodologice

RG3.02. Materiale sau instrumente pentru asigurarea bazei științifice, didactice și tehnologice

3 ghiduri metodologice care includ minim 3 metode de studiu botanic, farmacognostic și toxicologic al materialului/principiilor active vegetale

A.3.2. Elaborarea protocoalelor practice pentru analiza botanică, farmacognostică și toxicologică a principiilor vegetale

15

RS3.3. 1 material în format digital privind analiza botanică/farmacognostică

RG3.06. Studenți/cursanți informați/participanți (practică/ cercetare/ implicare activități

1 material în format digital privind analiza botanică/farmacognostică și instruirea practică a 20 de studenți/masteranzi/doctoranzi

A.3.4. Sesiuni de instruire teoretică și practică a studenților, masteranzilor și doctoranzilor privind metode standardizate de caracterizare botanică și farmacognostică a produsului vegetal

16

RS3.4. 2 vizite ale studenților la baza practică/ grădina botanică

RG3.06. Studenți/cursanți informați/participanți (practică/ cercetare/ implicare activități

2 vizite ale studenților la baza practică/ grădina botanică (20 studenți/vizită)

A.3.3. Asigurarea accesului în laboratoare/centre de cercetare dotate cu echipamente moderne

17

RS3.5. 1 material în format digital privind analiza toxicologică și instruirea practică a 20 de studenți/masteranzi/doctoranzi

RG3.06. Studenți/cursanți informați/participanți (practică/ cercetare/ implicare activități

1 material în format digital privind analiza toxicologică și instruirea practică a 20 de studenți/masteranzi/doctoranzi

A.3.5. Sesiuni de instruire teoretică și practică a studenților, masteranzilor și doctoranzilor privind analiza toxicologică și a activității terapeutice a princiilor active vegetale

18

RS4.1. 2 workshop-uri

RG3.06. Studenți/cursanți informați/participanți (practică/ cercetare/ implicare activități

Organizarea a 2 workshop-uri (minim 40 participanți/workshop) destinate studenților și specialiștilor din domeniu

A.4.1. Organizarea a 2 workshop-uri de profil destinate studenților/masteranzilor/doctor anzilor cu participarea de specialiști din domeniu din țară și din străinătate

19

RS4.2. 1 volum de rezumate

RG3.08. Materiale/ instrumente și activități promovare universitate

Elaborarea unui 1 volum de rezumate asociat workshop-urilot

A.4.1. Organizarea a 2 workshop-uri de profil destinate studenților/masteranzilor/doctor anzilor cu participarea de specialiști din domeniu din țară și din străinătate

20

RS4.3. participare la 1 târg/expoziție de profil și minim 2 emisiuni televizate de promovare a proiectului

RG3.03. Vizite/târguri/parteneriate/proi ecte educaționale/colaborări

participare la 1 târg/expoziție de profil și minim 2 emisiuni televizate de promovare a proiectului

A.4.2. Promovarea activităților proiectului prin participarea la târguri/expoziții de profil și emisiuni televizate

21

RS4.4. Participare la 1 conferință națională și 1 conferință internațională (studenți +cadre didactice)

RG3.07. Instrumente, activități pentru creșterea calității și vizibilității academice

Participare la 1 conferință națională și 1 conferință internațională (studenți +cadre didactice)

A.4.3. Diseminarea rezultatelor în vederea valorificării rezultatelor obținute din proiect și creșterea vizibilității institușionale

22

RS4.5. Publicarea a 2 articole ISI  

RG3.07. Instrumente, activități pentru creșterea calității și vizibilității academice

Publicarea a 2 articole ISI, finanțate din fonduri proprii UMFVBT, cu acknowledgement la proiectul FDI, ca urmare a utilizarii de reactivi și consumabile achiziționate din fondurile proiectului

A.4.3. Diseminarea rezultatelor în vederea valorificării rezultatelor obținute din proiect și creșterea vizibilității institușionale

23

RS4.6. 2 sesiuni de training de cercetare aplicată

RG3.06. Studenți/cursanți informați/participanți (practică/ cercetare/ implicare activități

2 sesiuni de training de cercetare aplicată în domeniul botanicii și toxicologiei – participare 10 studenți/sesiune

A.4.4. Organizarea de sesiuni de training instructiv-educativ și de cercetare aplicată

24

RS4.7. încărcarea materialelor documentare pe platforma Fitoscience

RG3.01. Aplicații și instrumente IT

Încărcarea materialelor documentare pe platforma Fitoscience

A.4.5. Actualizarea platformei Fitoscience prin încărcarea materialelor redactate în cadrul proiectului cu acces gratuit pentru studenți și membrii comunității

25

RS5.1. 8-10 planuri de achiziții

RG3.09. Alte rezultate specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional

RS5.1. 8-10 planuri de achiziții (referate de necesitate, oferte de preț, referate de justificare)

A.5.2. Realizarea planului de achiziții

 

26

RS5.2. Fișele de pontaj și de activitate individuale

RG3.09. Alte rezultate specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional

Fișele de pontaj și de activitate individuale pentru fiecare membru al proiectului

A.5.1. Monitorizarea activității de implementare a proiectului

27

RS5.3. 1 raport de progres

RG3.09. Alte rezultate specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional

1 raport de progres (sau mai multe în funcție de câte sunt solicitate de organismul de finanțare)

A.5.3. Redactarea rapoartelor de progres

28

RS5.4. 1 raport financiar

RG3.09. Alte rezultate specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional

Elaborarea raportului financiar

A.5.4. Redactarea raportului financiar

29

RS5.5 1 raport final

RG3.09. Alte rezultate specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional

Elaborarea raportului final de activitate

A.5.5. Redactarea raportului final

Workshop Gratuit destinat studenților de la Facultatea de Farmacie