📌 HS 161/28.11.2020

Societatea Studenților în Medicină din Timișoara (SSMT) este o organizație non-profit, cu caracter socio-profesional, autonomă, creată pentru a apăra și promova drepturile și interesele studenților din Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, indiferent de sex, religie, naționalitate sau convingeri politice, prin toate mijloacele legale de care dispune.

Scopurile Asociației sunt:

a) promovarea și apărarea intereselor profesionale, sociale și culturale ale tuturor studenților;
b) promovarea spiritului democratic în mediul universitar și în societatea românească;
c) consolidarea autonomiei universitare;
d) promovarea legăturilor de solidaritate și prietenie între membrii săi;
e) promovarea educației medicale, culturale și civice în rândul populației;
f) promovarea și apărarea drepturilor omului.

Din 1991, SSMT face parte din Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), iar alături de celelalte 10 societăți din România, reprezintă interesele comune a studenţilor medicinişti în relaţia cu autorităţile statului, cu Universităţile din care fac parte şi cu ceilalţi parteneri externi.

La nivel internațional, SSMT, prin intermediul FASMR, face parte din The International Federation of Medical Students’ Associations (IFMSA), cea mai mare organizație a studenților în medicină din întreaga lume.  

Structura SSMT este similară cu cea a FASMR, respectiv IFMSA, având 6 comitete permanente și 2 divizii:

  • Standing Committee on Medical Education (SCOME) se ocupă cu îmbunătățirea procesului de formare a studenților mediciniști, astfel încât aceștia să beneficieze de un program complet de pregătire profesională, în pas cu evoluția medicinei și cu standardele internaționale. Câteva dintre proiectele acestui departament sunt: TransMed, Seara Cazurilor Clinice, Breaking the silence, workshopuri de comunicare si prim ajutor.
  • Standing Committee on Public Health (SCOPH), obiectivele acestui departament sunt promovarea unui stil de viață sănătos din punct de vedere fizic, psihic și social în rândul populației generale prin campanii de informare și prevenție și eliminarea unor obiceiuri cu potențial nociv din viața cotidiană. Câteva dintre proiectele acestui departament sunt: Donează sânge, fii erou, Mental Health Week, Ziua Națională a Diabetului, Medic pentru o zi, SmileX, Micii Sanitari, Road Safety,
  • Standing Committee on Professional Exchanges (SCOPE) și Standing Committee on Research Exchanges (SCORE) sunt departamentele responsabile de schimburile internaționale de experiență și au scop de a promova interculturalitatea și cooperarea profesională și în domeniul cercetării științifice între studenții la medicină și alte cadre din domeniul medical, precum și de a oferi studenților oportunitatea de a învăța despre conceptul de “Global Health”.
  • Standing Committee on Sexual and Reproductive Health and Rights(SCORA): are ca scop educarea comunităților cu privire la infecțiile cu transmitere sexuală, scăderea stigmatizării avortului, scăderea discriminării persoanelor cu HIV și a celor din comunitatea LGBTQI+, creșterea ratei de conștientizare referitoare la sănătatea mamei și a copilului, planningul familial și violența obstetricală, combaterea violenței bazate pe gen, indiferent de forma acesteia. Câteva dintre proiectele acestui departament sunt: Access to Safe Abortion Day, Luna Sanatatii Reproductive, Gender-based Violence, Perinatal Mental Health, Revolutia Sexuala in Estul Europei, Quiz Night Sex Education Edition, Breast, Testis and Prostate Cancer.
  • Standing Committee on Human Rights and Peace(SCORP): unește studenții pasionați și cu o dorința de a crea o lume pașnică și lipsită de discriminare, în care toți avem acces în mod egal la informație și îngrijiri medicale. Împreună milităm pentru solidaritatea internațională, interculturală și mai ales în puterea solidarității față de populația vulnerabilă. Câteva dintre proiectele acestui departament sunt: Teddy Bear Hospital, Evită dezastrul!, Let’s go to know Human Rights, Cercul de bioetică, Din grijă pentru bunici, Ziua internațională de conștientizare a autismului.
  • Divizia de PR și Grafică: are ca scop promovarea activităților organizate în cadrul societății noastre prin crearea unor materiale grafice și descriptive.
  • Divizia de Training: are ca scop instruirea membrilor săi în vederea dezvoltării și dobândirii de noi cunoștințe, abilități și aptitudini prin intermediul trainingurilor. Acestea reprezintă modalităţi interactive de învățare,ce îmbină teoria cu exerciții, aplicații și simulări în vederea creării unui cadru cât mai relaxant și plăcut participanților. Trainingurile sunt susținute de traineri abilități și instruiți la sesiuni naționale de TNT (Training New Trainers) dar și internaționale (TNT, TOT, SRT etc), desfășurate în cadrul IFMSA.

Contact: ssmt@umft.ro
Adresă sediu: Camera 18, UMFT 1

Vă așteptăm cu mult drag și entuziasm să faceți parte din schimbare alături de SSMTeam!

Consiliu Director 2023-2024:

  1. Președinte: GHEȚE ALEXANDRA FLORENTINA
  2. Vicepreședinte Probleme INTERNE: APACHIȚEI LOREDANA
  3. Vicepreședinte Probleme EXTERNE: BĂIAȘU FLORINA MARIA
  4. Vicepreședinte Financiar: ȚEPELUȘ ELENA
  5. Secretar: PINTEA MIRCEA-ION

Coordonatori departamente:

  • Coordonator SCOME: Corcoveanu Ana-Maria
  • Asistent coordonator SCOME: Apostu Maria-Bianca
  • Coordonator SCOPH: Rizoti Andreea-Raluca
  • Asistent coordonator SCOPH: Iaconi Victoria
  • Coordonator SCOPE: Muntenița Alexandru
  • Asistent coordonator SCOPE: Antonesa Lavinia
  • Coordonator SCORA: Burlica Adela
  • Assistant coordonator SCORA: Gligorovici Tanya
  • Coordonator SCORE: Mandae Raluca-Alexandra
  • Asistent coordonator SCORE: Muntean-Simona Catalina
  • Coordonator SCORP: Mesar Adriana
  • Coordonator al diviziei de PR si grafica: Furlan Andrei