Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

LOCURI ȘI TERAPIE ÎN TIMIȘOARA CAPITALĂ A CULTURII

LOCURI ȘI TERAPIE ÎN TIMIȘOARA CAPITALĂ A CULTURII

Conferință interdisciplinară și ateliere

Ediția a VIII-a

28 aprilie 2023

Conferința Locuri și terapie își continuă demersul interdisciplinar și transcultural de explorare a limbii și a domeniilor de specialitate medicală, adresându-se nu doar studenților români și internaționali din universitatea noastră, ci tuturor celor dornici de cunoaștere, înțelegere reciprocă, educare.

Ediția din acest an ne va aduce mai aproape de Timișoara și de valorile sale. Sub genericul Locuri și terapie în Timișoara capitală a culturii, vom reliefa personalități, locuri și evenimente care au contribuit și contribuie la desăvârșirea formării noastre, la dezvoltarea culturii medicale în acest oraș.

Studenți și cadre didactice din cele trei universități partenere vor pune împreună informații din domenii de specialitate diferite (lingvistic, medical, antropologic, didactic și biologic) pentru a contura o perspectivă asupra învățării bazate pe formarea de competențe transdisciplinare și înțelese drept un ansamblu de cunoștințe, aptitudini și atitudini adecvate contextului.

Înscriere: aici.

Centrul de Cercetare Lingvistică Aplicată și Studii Culturale Comparate

Contact: boc.sinmarghitan.diana@umft.ro

 

📌 Programul conferinței

 

Detalii

Dată:
28/04/2023
Oră:
15:00 - 19:00
Eveniment Categories:
, ,
Site web:
www.umft.ro

Organizator

UMFVBT
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Amfiteatrul Poștă (str. Cicio Pop, nr. 2, etaj 3)
Timisoara,Romania+ Hartă Google