Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Poveștile adevărate ale clinicilor private din Timișoara: Centru Oftalmologic PROF. DR. MUNTEANU, The True Story

Conferințele de Antreprenoriat în Medicină

organizate de Consiliul de Consultanță Antreprenorială al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara

Centru Oftalmologic PROF. DR. MUNTEANU, The True Story

Joi, 25 noiembrie 2021, ora 18.00


Prof. univ. Dr. Munteanu Mihnea este medic primar oftalmolog, profesor abilitat din anul 2017 și doctor în medicină din anul 2006. Din anul 2012 este șeful Disciplinei de Oftalmologie a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, iar din anul 2013, Directorul Departamentului IX – Chirurgie I. De asemenea, este coordonatorul a numeroase granturi internaționale, dintre care unele premiate la nivel european. Este membru permanent si senior examiner al European Board of Ophthalmology (EBO).

A înființat Centrul Oftalmologic Prof. Dr. Munteanu care, prin experiența combinată cu tehnologia de ultimă generație, dorește asigurarea unor servicii medicale oftalmologice cât mai complexe și la cele mai înalte standarde.

Este membru fondator al Asociatia Oftalmologilor din Banat, organizatie a cărei activitate principala este sprijinirea pregătirii studentilor si medicilor oftalmologi prin organizarea de cursuri si conferinte cu participare internationala (24 de editii), activitati de instruire teoretică și practică (live surgery si hands-on), dar și schimburi de experiență datorate unor colaborări interregionale și internaționale cu institutii similare pe plan european.

Detalii

Dată:
25/11/2021
Oră:
18:00 - 20:00
Eveniment Categories:
, ,
Site web:
https://zoom.us/j/94083301750

Organizator

Consiliul de Consultanță Antreprenorială al UMFVBT
Vezi site-ul web Organizator