Încarc Evenimente

Te-ai hotărât ce alegi la Rezidențiat? | 2026

 

Alegerea pregătirii în specialitate în urma Concursului Național de Rezidențiat reprezintă unul dintre cele mai importante momente de răscruce din viața voastră, alegerea influențându-vă nu doar parcursul profesional ci, cu siguranță, întreaga viață.
Devine astfel evident că pentru reușita alegerii, pe lângă un rezultat cât mai bun la concursul în sine, o alegere în deplină cunoștință de cauză este de o majoră importanță.
Tocmai de aceea, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara își propune să vină în sprijinul proaspeților și viitorilor săi absolvenți prin organizarea unei serii de evenimente ce au ca scop prezentarea programelor de pregătire în rezidențiat ce pot fi alese în urma concursului.

Vor fi prezentate cele mai importante aspecte cu privire la pregătirea în rezidențiat, conform următorului program:

16 Noiembrie 2026, ora 19:00

  • Diabet, nutriție și boli metabolice
  • Cardiologie
  • Hematologie
  • Nefrologie
  • Endocrinologie
  • Gastroenterologie

17 Noiembrie 2026, ora 19:00

  • Chirurgie generală
  • Medicină de Urgență
  • Chirurgie plastică
  • Radiologie și imagistică medicală
  • Oftalmologie
  • Ortopedie și traumatologie

18 Noiembrie 2026, ora 19:00

  • Anestezie și terapie intensivă
  • Medicină internă
  • Pneumologie
  • Oncologie medicală
  • Pediatrie
  • Psihiatrie

19 Noiembrie 2026, ora 19:00

  • Chirurgie Vasculară
  • Neurologie
  • Anatomie Patologică
  • Medicină de Familie
  • Genetică Medicală

În cadrul acestor evenimente, coordonatorii de rezidențiat din Centrul Universitar Timișoara vă vor prezenta principalele aspecte asociate activității de pregătire în rezidențiatul pe care îl coordonează, cum ar fi:

  • Care sunt oportunitățile de dezvoltare profesională în timpul și după finalizarea rezidențiatului?
  • Care sunt sarcinile ce-i revin unui rezident în această specialitate?
  • Ce voi face ca rezident în clinică?
  • Ce stagii în specialități înrudite sunt cuprinse în curriculum de pregătire?
  • Care sunt abilitățile ce reprezintă un avantaj în această specialitate?
  • Care este pachetul salarial în timpul și după finalizarea pregătirii în rezidențiat?
  • Multe, multe alte informații folositoare, relevante specialității aflată în discuție

Webinariile se vor încheia cu o sesiune de Q & A în care participanții pot adresa întrebări coordonatorilor de rezidențiat pentru a-și clarifica nedumeririle pe care le au cu privire la specialitățile respective.

La eveniment sunt invitați să participe atât proaspeții absolvenți ai Facultății de Medicină aflați în pragul concursului de rezidențiat, precum și orice student interesat să afle detalii despre specialitățile medicale.

Seria de webinarii face parte din proiectul CNFIS-FDI-2026-F-0749 – OptimMed.


 

Participarea este liberă și nu necesită înregistrare prealabilă!
Link-ul de acces la aceste webinarii este următorul: https://zoom.us/j/92291672059
Ne revedem on-line în cadrul webinariilor!

Detalii

  • Începe: noiembrie 16 @ 19:00
  • Se termină: noiembrie 19 @ 20:00
  • Categorii Eveniment: , ,

Organizator

  • UMFVBT

Loc de desfășurare