Avem deosebita plăcere de a vă invita la cea de-a 16-a Conferință New Frontiers in Cardiovascular Research – France & Central Europe, organizată de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” cu suportul Fundației Universității, ce va avea loc în format fizic la Timișoara, în perioada 27 – 29 mai 2026.
Programul științific va fi susținut de către prestigioși lectori invitați, care vor oferi, în cadrul unor sesiuni tematice, perspectiva actuală asupra progreselor privind mecanismele moleculare, celulare, precum și aspectele translaționale și clinice implicate în patogeneza și managementul bolilor cardiovasculare.
Bazându-se pe 15 ediții de success derulate pe parcursul ultimelor trei decenii, această conferință de tradiție va continua să servească drept platformă de diseminare a celor mai recente descoperiri în bolile cardiovasculare și comorbiditățile conexe. Totodată va oferi o oportunitate educațională excelentă pentru tineri atât prin interacțiuni personale cu medici-cercetători, cât și prin posibilitatea stabilirii de colaborări cu colective de cercetare din străinătate.
Termenul de trimitere al rezumatelor a fost prelungit până la data de 3 mai 2026 – cei interesați sunt rugați să trimită rezumatele conform instrucțiunilor de redactare din anunțul general privind modalitatea de participare (de mai jos).
Dorim să oferim doctoranzilor și postdoctoranzilor implicați în cercetarea cardiovasculară fundamentală și clinică, posibilitatea de a-și prezenta rezultatele cercetărilor, sub egida Școlilor doctorale, fără achitarea taxei.
De asemenea, susținem participarea liberă a studenților – cei interesați sunt rugați să îl contacteze pe stud. Walter Malița la adresa walter.malita@student.umft.ro.
Sperăm să vă bucurați deopotrivă de o manifestare de înalt nivel știintific și de oportunitatea dezbaterii actualităților și perspectivelor în cercetarea și managementul bolilor cardiovasculare.
- Detalii privind modalitatea de participare găsiți AICI.
- Formularul de înregistrare poate fi descărcat AICI.
Vă așteptăm cu drag!
Comitetul de organizare
It is our great pleasure to invite you to attend the 16th New Frontiers in Cardiovascular Research – France & Central Europe Conference, organized by ”Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy of Timișoara, with the support of the University Foundation, which will take place from May 27 to 29, 2026.
The scientific program will feature prestigious invited speakers who will provide insights during thematic sessions on advancements in molecular and cellular mechanisms, as well as translational and clinical aspects related to the pathogenesis and management of cardiovascular diseases.
Building on 15 successful editions over the last three decades, this traditional conference will continue to serve as a platform for disseminating the latest discoveries in cardiovascular diseases and related comorbidities. It will also provide an excellent educational opportunity for young researchers, both through personal interactions with physician-researchers and through the possibility of establishing collaborations with research groups abroad.
The deadline for submitting abstracts has been extended to May 3rd, 2026 – those interested are asked to submit their abstracts in accordance with the writing instructions in the announcement regarding participation (see below).
We would like to offer doctoral and postdoctoral students engaged in basic and clinical cardiovascular research the opportunity to present their results, under the auspices of the university Doctoral Schools, free of charge.
We also support free participation for undergraduate students – those interested are asked to contact stud. Walter Malița at the address walter.malita@student.umft.ro.
We hope you will enjoy both a high-level scientific meeting and the opportunity to discuss current issues and perspectives in cardiovascular research and management of cardiovascular pathologies.
We look forward to welcoming you!
The Organizing Committee


