Contactează-ne

Adresa: Bd. Revoluţiei din 1989, Nr.12, 300041, Timişoara
Telefon: +40 784 834 566
E-mail: medicinamuncii@umft.ro

Colectivul departamentului

Director departament

📲 Telefon: +40 724 319 442

📧 Email: medicinamuncii@umft.ro

📃 Curriculum vitae

 

Consililul departamentului

📲 Telefon: +40 256 431 723

📧 Email: dlighezan@umft.ro

📃 Curriculum vitae

📲 Telefon:  +40 256 493 088, interior 115

📧 Email: romosan.ioan@umft.ro

📃 Curriculum vitae

📲 Telefon: +40 256 498 345

📧 Email: tomescu.mirela@umft.ro

📃 Curriculum vitae

📲 Telefon: +40 784 831 716

📧 Email: ionita.ioana@umft.ro

📃 Curriculum vitae

Prezentare generală

              Departamentul V Medicina Internă I al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara cuprinde șase discipline: Semiologie Medicală I, Semiologie Medicală II, Medicina Muncii, Hematologie, Medicină Interna IV (CFR) și Abilități Clinice Practice.

          Baza de învățământ pentru cele șase discipline este constituită de secții și compartimente clinice care funcționează în pavilioane ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, în Spitalul Universitar CFR Timișoara, în Spitalul Universitar Militar Timișoara, cât și în cadrul Centrului de Simulare pentru formarea de Abilitați Clinice (în demisolul căminului II de medicină).

              În aceste discipline urmează cursuri și stagii studenți ai anilor II, III, IV, V și VI ai Facultății de Medicină, precum și studenți de la facultățile de Medicină Dentară, Tehnică Dentară, Asistență Medicală Generală și Balneofiziokinetoterapie și Recuperare. Tot aici se formează medici rezidenți în specialități medicale.

           Reunind cele șase discipline în cadrul aceluiași departament, membrii acestora au ocazia să își cunoască reciproc și aplice expertiza în vederea colaborării interdisciplinare. Accesul facil la informație, aplicarea medicinei bazate pe dovezi, cunoștințele și experiența proprie fiecărui cadru didactic, dotările specifice, unele de vârf, dau posibilitatea realizării unor teme de cercetare de interes comun.

          Colectivul departamentului V își propune să formeze medici adevărați, dedicați pacienților lor și profesiei medicale, să insufle studenților dragostea pentru disciplinele studiate, să ofere o solidă bază teoretică și abilități practice clinice adecvate. Studenții sunt încurajați să lucreze, să întrebe, să colaboreze în activități la patul bolnavului și de cercetare, pentru a-și forma gândirea medicală, bazată pe studiu, muncă și exercițiu.

                Fiecare disciplină, cu specificul ei, contribuie la formarea tinerilor medici. Cunoștințele și experiența acumulate în perioada studenției vor contribui, în mare măsură, la luarea deciziei medicale corecte în activitatea ulterioară. Respectul și compasiunea pentru omul bolnav se câștigă fiind alături de acesta, ascultându-l și observându-l atent în timpul anamnezei, element cheie, comun tuturor specialităților medicale. Tinerii medici trebuie să înțeleagă faptul că pacientul este partener în procesul de decizie.

            „Tinerii medici trebuie să-și înduioșeze sufletul la suferință și să compătimească durerea, pentru că numai așa pot să ajute.” (Hipocrate)

            „Cuvântul medicului, figura lui, contează de multe ori mai mult decât medicamentul miraculos.” (Iuliu Hațieganu)