Adresa: Spitalul Clinic Județean de Urgență „ Pius Brînzeu” Timișoara, etaj 3, Bulevardul Liviu Rebreanu 156, 300723 Timișoara
Telefon: 0722253105 (interval orar 8-15)
E-mail: chirurgie1@umft.ro
Şef clinică universitară
Membri
Clinica I Chirurgicală din cadrul U.M.F. ”Victor Babeș” Timișoara face parte din Departamentul X Chirurgie și asigură învățământul în specialitatea chirurgie generală pentru studenții anului IV Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Generală (în limba română și engleză) și pentru medicii rezidenți din specialitatea chirurgie generală.
Clinica funcționează la etajul III al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, luând ființă odată cu intrarea în funcțiune a spitalului, în anul 1974. Clinica a beneficiat de un proces continuu de modernizare și în prezent este complet renovată, cu saloane de 2, 3 și 4 paturi. Este una dintre cele mai vechi clinici de chirurgie din Timișoara, de ea fiind legate nume ale unor personalități de marcă ale chirurgiei românești.
Istoric. Nucleul inițial al clinicii a fost condus de ACADEMICIAN PIUS BRÎNZEU, având în componență pe Șef de Lucrări Dr. Petru Ignat, asistent universitari Dr. E. Caba, Dr. N. Bota, la care s-au adăugat medici încadrați în rețea: Dr. M. Marcu şi Dr. N. Mocanu. În 1976, colectivul clinicii s-a completat cu 2 asistenți universitari: Dr. M. Teodorescu şi Dr. J. Avram, iar în 1981 cu încă un asistent universitar, Dr. V. Ivan.
După anul 1990, colectivul clinicii a crescut substanțial prin venirea în clinică a Dr. I. O. Rada, Dr. S. Olariu, Dr. F. Cădariu, Dr. S. Pop, Dr. B. Totolici, Dr. M. Tilincă, Dr. M Pavkov şi Dr. C. Burtică. În următoarea perioadă s-au adăugat Dr. Daniela Radu, Dr. D. Roşu, Dr. M. Murariu, Dr. I. Avram, Dr. A. Cucui, Dr. C. Ivan, Dr. Mihaela Avram, iar pe rețea, Dr. I. Icma, Dr. E. Bistrian.
Din anul 2020, colectivul clinicii s-a întregit cu asistenții universitari: Dr. S. Matei, Dr. O. Ghirlea și dr. C. Feier și cu medici în rețeaua Ministerului Sănătății: Dr. C. Dragomir, Dr. A. Părău.
Prin Academician PIUS BRÎNZEU, Clinica I Chirurgicală era considerată descendentă și continuatoare a școlii chirurgicale franceze inițiată la Strasbourg de Prof. Dr. René Leriche, personalitate care a dominat chirurgia mondială în perioada interbelică.
Academicianul PIUS BRÎNZEU, chirurg de excepție, om de o înaltă cultură și formator de școală chirurgicală este considerat întemeietorul flebologiei în România. Datorită personalității și activității sale, Clinica I Chirurgicală din Timișoara are cea mai bogată experiență din țară în chirurgia varicelor, fiind considerată centru de referință în acest domeniu.
Prin personalitatea sa științifică și medicală remarcabilă, Academician Pius Brînzeu a determinat recunoașterea și impunerea clinicii în lumea chirurgicală şi universitară. Membru titular al Academiei Române şi membru al Prezidiului Academic de Științe Medicale, medic și profesor universitar emerit, doctor docent în științe medicale, medic primar chirurg gradul I, laureat al Facultății de Medicină din Strasbourg, creator de școală chirurgicală, om de înaltă cultură, Acad. Pius Brînzeu a imprimat prin exemplul său o ținută academică și un înalt profesionalism întregului colectiv al clinicii.
Din anul 1981 conducerea clinicii este preluată de CONF. UNIV. DR. PETRU IGNAT. Format la școala clujeană de chirurgie şi colaborator apropiat al profesorului Brînzeu, conferențiarul și apoi profesorul Ignat a continuat şi a întărit prestigiul clinicii. Membru şi reprezentant al României în Uniunea Internațională de Flebologie, profesorul Petru Ignat a înființat în 1983 un Cabinet de Flebologie unic în țară, a fost inițiatorul Societății Române de Flebologie şi a organizat primele manifestări științifice de flebologie cu participare internațională.
După pensionarea, în 1995, a profesorului Petru Ignat, clinica a fost condusă de PROF. UNIV. DR. MARIUS TEODORESCU care a menținut profesionalismul clinicii la un nivel ridicat, promovând în special chirurgia laparoscopică. Prin multitudinea de doctorate conduse şi efectuate în clinică a ridicat prestigiul și calitatea științifică a activității chirurgicale.
În 2011 conducerea Clinicii I Chirurgie a fost preluată de PROF. UNIV. DR. SORIN OLARIU, personalitate cu vederi largi şi moderne în practicarea chirurgiei. Format la școala profesorului Petru Rădulescu, a avut preocupări deosebite în chirurgia laparoscopică, bariatrică, a vaselor mari retroperitoneale, chirurgia viscerală abdominală. Membru a numeroase societăți chirurgicale naționale și internaționale, a continuat activitatea științifică, didactică și chirurgicală a predecesorilor săi. Fiind președinte al Societății Române de Flebologie, a introdus în clinică și în țară metoda criostrippingului în cura varicelor membrelor inferioare.
Din decembrie 2023 conducerea Clinicii Universitare Chirurgie I a fost preluată de PROF. UNIV. DR. MARIUS MURARIU.
Clinica I Chirurgie este astăzi una din marile clinici de chirurgie generală din țară, a cărei activitate medicală din 1974 până în prezent a cuprins peste 100.000 internări si peste 80.000 de operații din întreaga gamă a patologiei chirurgicale.
În prezent, în clinica noastră desfășurăm o gamă complexă de intervenții chirurgicale, abordând întreaga arie a chirurgiei abdominale (laparoscopică și clasică), chirurgie oncologică, chirurgie endocrină, chirurgie proctologică, chirurgia peretelui abdominal (aloplastii inclusiv în eventrațiile mari, multirecidivate), chirurgie de urgență, chirurgie ginecologică, chirurgie venoasă, abord vascular pentru hemodializă, traumatologie.
Gradual, odată cu apariția dotării cu aparatură și dispozitive (aparat de sigilare vasculară, dispozitive de sutură mecanică (staplere), alte consumabile necesare chirurgiei laparoscopice), domeniul laparoscopic s-a extins de la colecistectomia laparoscopică la următoarele intervenții care se efectuează cu succes în Clinica I Chirurgie:
- Laparoscopii diagnostice
- Patologie hepato-biliară: explorarea laparoscopică a caii biliare principale, biopsii hepatice laparoscopice și ablația laparoscopică a metastazelor hepatice prin radiofrecvență
- Cura chirurgicală laparoscopică a herniei hiatale
- Patologia peretelui abdominal: cura chirurgicală laparoscopică a eventrațiilor, a herniilor ombilicale, a herniilor epigastrice, a herniilor inghinale
- Patologia intestinului subțire/apendicelui: apendicectomii laparoscopice, rezecția laparoscopică a diverticulului Meckel, rezecții intestinale laparoscopice
- Patologia malignă și benignă a colonului și rectului: hemicolectomia dreaptă/stângă laparoscopică, colectomia segmentară laparoscopică a colonului sigmoid/transvers, colectomii totale laparoscopice, rezecția anterioară de rect laparoscopică, amputația de rect laparoscopică abordul laparoscopic al chistelor hidatice
- Patologia bolii aderențiale intraperitoneale: liza laparoscopică a aderentelor intraperitoneale
S-a continuat abordarea multidisciplinară în patologia cancerului, inclusiv cu localizare multiviscerală. În clinica noastră se operează toate tipurile de neoplasme: neoplasm gastric, colo-rectal, al glandei mamare, al glandelor endocrine, neoplasme ginecologice etc.
Funcționând și ca serviciu de chirurgie de urgență, colectivul clinicii s-a preocupat de problemele ridicate de diagnosticul și tratamentul bolilor aparținând chirurgiei de urgență, în special al abdomenului acut chirurgical și al traumatologiei. Bineînțeles că am folosit metodele laparoscopice inclusiv în domeniul chirurgiei de urgență.
Chirurgie endocrină este o preocupare importantă în clinica noastră, în prezent avem una din cele mai mari statistici naționale ca număr de operații în chirurgia tiroidei și a paratiroidelor.
Nu în ultimul rând, o parte importantă a activității chirurgicale a colectivului Clinicii I Chirurgie s-a realizat în patologia venoasă, domeniu în care au fost realizate din 1974 peste 10.000 de operații de varice, ceea ce reprezintă una din marile statistici europene, clinica noastră având cea mai bogată experiență din țară în chirurgia venoasă pe care o aliniem standardelor moderne minim invazive din chirurgia bolii venoase cronice.
De asemenea, în clinică se efectuează numeroase reintervenții la cazurile operate în alte servicii, în special din județele limitrofe, intervenții care pun probleme deosebite de tehnică și strategie chirurgicală.
Membrii clinicii, fiind şi cadre universitare, se preocupă de instruirea chirurgicală a studenților din anul IV de la Facultatea de Medicina Generala şi al rezidenților. Se pune un mare accent pe activitatea teoretică și practică a studenților, pe examinarea corectă a bolnavilor şi însușirea manevrelor necesare în practica medicală. Studenții sunt încurajați în activitatea de cercetare şi un număr relativ mare dintre ei își realizează lucrarea de licență în cadrul clinicii. Au fost introduse metode noi in predarea cursurilor: lecții integrate interdisciplinar, video live din sala de operație, proiecții cu un bogat material iconografic şi video.
Clinica I Chirurgie a funcționat, de la înființare, ca un prestigios centru de învățământ postuniversitar, pentru medicii rezidenți și de perfecționare pentru medicii specialiști și primari.
Din anul 1974 până în prezent au fost elaborate și publicate în Clinica I Chirurgie numeroase volume de specialitate, cursuri, monografii, tratate și au existat colaborări la tratate naționale și internaționale. O parte din volumele de specialitate publicate de membrii clinicii noastre sunt:
- Olariu S., Murariu M. Patologie chirurgicală: Tub digestiv și organe anexe, vol. I, Ed. Victor Babeș, 2021,
- Olariu S., Murariu M. Patologie chirurgicală: traumatisme, glanda mamară, perete abdominal, vase, glande endocrine, peritoneu, II, Ed. Victor Babeș, 2021,
- Olariu S., sub redacția. Tractul alimentar și paraalimentar, Ed. Victor Babeș, 2015
- Olariu S., sub redacția. Noțiuni de patologie chirurgicală, Ed. Mirton, Timișoara, 2013
- Olariu S, Avram J, Ivan V, Radu D, Avram I, Teodorescu M în Flebopatologie sub redacția Calotă F, Ed. Academiei, București, 2011
- Olariu S, Avram J, Ivan V, Radu D, Avram I, Teodorescu M în Dicționar de flebologie și limfologie sub redacția Andercou A, Tătaru A, Ed. Napoca Star, Cluj- Napoca, 2011
- Radu D, Chirurgie Generală, Ed. ArtPress 2010
- Radu D, sub redacția. Patologie chirurgicală pentru colegiul asistente medicale, Ed. Lito UMF Timișoara, 2009
- Vancu E. Radu D. Reinserția psihosocială a pacienților amputați, ed. V. Goldiș Arad 2008
- Bota N, Soames M. Ulcerul venos de gambă, 2007,
- Olariu S. Surgery for students, Ed. Mirton, Timișoara, 2006
- Olariu S., Bota N. Patologie chirurgicală,2 vol., Ed. Mirton, Timișoara, 2006
- Radu D, Teodorescu M, Gruion D, Bota N. Icterele mecanice, Ed. ArtPress, Timișoara, 2006
- Ivan V., Tilincă M., Pop S., Burtică C., Murariu M., Ivan C., Icma I. – Curs de chirurgie generală pentru fiziokinetoterapie, Ed. Brumar, Timișoara, 2006
- Totolici B., Bota N. Chirurgia fistulelor arterio-venoase terapeutice, Ed. Mirton, Timișoara, 2005
- Ivan V., Ivan C., Varicele membrelor inferioare- terapie chirurgicală, Ed. Brumar, Timișoara, 2004
- Olariu S., Bota N., Chirurgia vaselor mari retroperitoneale, Ed. Mirton, Timișoara, 2004
- Radu D., Evoluția concepțiilor chirurgicale in tratamentul ulcerului duodenal complicat, Ed. Mirton, Timișoara, 2003
- Avram J., sub redacția. Elemente de patologie chirurgicală, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 2003
- Olariu S., Bota N, Chirurgie proctologică, Ed. Mirton, Timișoara, 2002
- Totolici B., Bota N., Teodorescu M., Varicele recidivate ale membrelor inferioare, Ed. Mirton, Timișoara, 2002
- Teodorescu M. sub redacția. Chirurgia insuficienței venoase cronice a membrelor inferioare, Ed. Timpolis, Timișoara, 2002
- Totolici B., Bota N., Chirurgia reparatorie a căii biliare principale, Ed. Mirton, Timișoara, 2001
- Ivan V. Varicele membrelor inferioare, terapeutica sclerozantă, Ed. Mirton, Timișoara, 2000
- Avram J., sub redacția. Elemente de patologie chirurgicală, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 2000
- Cădariu F., Leziuni traumatice ale vaselor periferice, Ed. Helicon, Timișoara, 1999
- Olariu S., Anevrismele aortei, Ed. Mirton, Timișoara, 1999
- Avram J., sub redacția. Patologie vasculară periferică, Ed. Hestia, Timișoara, 1998
- Teodorescu M., Radu D., Îndreptar de chirurgie laparoscopică Ed. Mirton, Timișoara, 1994
- Ignat P., sub redacția. Chirurgia sistemului venos al membrelor inferioare, Ed. Academiei Române, București, 1985
- Caloghera C., Ignat P., Crișan G., sub redacția. Curs de patologie chirurgicală, Ed. Lito IMT 1984
- Ignat P., Insuficiența venoasă cronică a membrelor inferioare, Ed. Facla, Timișoara, 1983
- Brînzeu P., sub redacția. Curs de semiologie clinică și patologie chirurgicală, 2 vol, Ed. Lito IMT 1977
- Brînzeu P., Gavrilescu ȘT, sub redacția. Angiografia în practica medicală, Ed. Medicală, București, 1977
- Brînzeu P., sub redacția. Abdomenul – Lito I.M.T. 1977
- Brînzeu P., Gavrilescu ȘT., sub redacția. Ghid terapeutic în bolile cardiovasculare, Ed. Medicală, București, 1975
- Brînzeu P. Bolile arterelor – in Patologia Chirurgicala, sub red. Burghele, 1975
Activitatea științifică este efectuată de membrii clinicii alături de medicii rezidenți în specialitate și studenții anului IV MG.
În cadrul Clinicii I Chirurgie funcționează un Centru Metodologic și de Cercetare: „Centrul de cercetare în chirurgie abdominală și flebologie CCCF”, director centru Prof. Dr. Marius Murariu.
În cadrul Clinicii I Chirurgie au fost înființate următoarele Societăți științifice:
- Societatea Romana de Flebologie, afiliată Uniunii Internaționale de Flebologie (1984) înființată în 24 Aprilie 1979 de către Academician Pius Brînzeu;
- Forumul Român de Angiologie, afiliat Societății Române de Angiologie şi Chirurgie Vasculară;
- Societatea de Chirurgie Ambulatorie.
Societatea Romana de Flebologie, înființată de Clinica I Chirurgie are o bogată activitate științifică și a organizat cu regularitate congrese naționale, ultimul fiind al XVIII-lea Congres Român de Flebologie cu participare internațională, Timișoara, 9-11 mai 2024. Aceste congrese au reunit, în decursul timpului, peste 3000 de participanți din România, peste 120 conferențiari din străinătate, au elaborat volume de rezumate ce însumează peste 1200 lucrări științifice.
Experiența clinicii în patologia venoasă este recunoscută pe plan național și internațional. În acest domeniu am publicat monografii, am elaborat teze de doctorat şi am realizat numeroase lucrări științifice care au fost comunicate la manifestări științifice din tară, străinătate şi publicate în reviste de specialitate inclusiv cu factor de impact cotate ISI. De asemenea, în clinică avem un Compartiment de Flebologie unic in țara.
Nenumăratele articole publicate în reviste, în ultima perioadă aproape exclusiv în reviste cu factor de impact ISI, dovedesc activitatea de cercetare științifică și preocupările permanente ale membrilor Clinicii I Chirurgie.
Clinica I Chirurgie are în componență și medici angajați pe rețeaua Ministerului Sănătății după cum urmează:
Nume | Titulatura | |
Dr. Tilinca Mircea | Medic primar | mtilinca@yahoo.com |
Dr. Icma Ion | Medic primar | nutu75@yahoo.com |
Dr. Bistrian Emilian | Medic primar | b_emil2000@yahoo.com |
Dr. Dragomir Cosmin | Medic specialist | dr.dragomir.87@gmail.com |
Dr. Părău Andrei | Medic specialist | parau.andrei@gmail.com |