– 22 – Topos – Între culturi, aceeași umanitate
Întâlnirile noastre interculturale ne vor invita, de această dată, să privim dincolo de granițe și diferențe, pentru a descoperi poveștile, valorile și experiențele care ne apropie. Vom călători printre culturi prin intermediul limbii, gastronomiei, artei, muzicii, tradițiilor și obiceiurilor, lăsând loc curiozității, dialogului și întâlnirii autentice cu celălalt.
Vom descoperi feluri diferite de a sărbători, de a primi un oaspete, de a sta la masă, de a spune o poveste sau de a păstra aproape ceea ce iubim. Vom vorbi despre locurile pe care le numim „acasă”, despre dorul de ele și despre felul în care cultura ne modelează identitatea și modul în care ne raportăm la ceilalți.
În mijlocul acestor diferențe, vom căuta ceea ce ne este comun: nevoia de a aparține, de a fi înțeleși, de a construi relații, de a împărtăși și de a ne simți acasă, indiferent de locul din care venim. Vom descoperi că, dincolo de limbă, tradiții și granițe, există experiențe profund umane care ne leagă.
Topos – Între culturi, aceeași umanitate devine astfel un spațiu al întâlnirii și al descoperirii reciproce, în care diferențele nu ne separă, ci ne oferă ocazia de a ne cunoaște mai bine și de a privi lumea, pentru o clipă, prin ochii celuilalt.
Evenimentul va avea loc luni, 19 octombrie, ora 14.00 în clădirea Poșta Mare (strada Cicio Pop, nr. 2), sala LMP și va fi organizat de conf. dr. Diana Boc-Sînmărghițan.
Înscrierea prealabilă este recomandabilă și se face prin completarea acestui formular (click aici).
