-4- Topos – întâlniri interculturale #Serbia

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Topos.

Întâlnirile noastre interculturale vor avea, de această dată, ca punct central de cunoaștere Serbia. Vom descoperi această țară prin poveștile și experiențele nativilor, viitori medici și farmaciști ce au ales universitatea noastră pentru formarea lor profesională. Împreună vom explora bogăția multiculturală și dialogul autentic, ne vom privi (și) prin ochii celorlalți.

Evenimentul va avea loc vineri, 29 martie, ora 18.00 în clădirea Poșta Mare (strada Cicio Pop, nr. 2), sala LMP și va fi organizat de conf. dr. Diana Boc-Sînmărghițan.

Înscrierea prealabilă este recomandabilă și se face prin completarea acestui formular (click aici).

Persoană de contact, Director Program Activități Extracurriculare: conf. dr. Daniela Șilindean: silindean.daniela@umft.ro

Topos – întâlniri interculturale #Serbia
Galerie foto