În perioada 5 – 6 mai 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată de d-na Prof. Univ. Dr. Claudia BORZA, Prorector Relații Internaționale, a participat la Conferința ”Internaționalizarea învățământului superior în România: către o mobilitate echilibrată și incluzivă”. Conferința a fost organizată de ANPCDEFP în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, UEFISCDI și Consiliul Național al Rectorilor și a fost găzduită de Universitatea de Vest din Timișoara.

Conferința a continuat seria evenimentelor dedicate experților care derulează activități de internaționalizare în instituțiile de învățământ superior reprezentate de ei, oferind participanților să dezbată subiecte de interes, cum ar fi cooperarea europeană, mobilități, percepția studenților internaționali despre România ca destinație de studiu, promovare și marketing, sau modalități de cooperare și schimb de bune practici între instituții.

Au fost, de asemenea, identificate direcțiile viitoare care vor permite continuarea activităților aliniate cu prioritățile din cadrul strategic național privind internaționalizarea învățământului superior.