Spitalul de Copii  „Louis Turcanu”  din Timisoara a inaugurat un bloc operator de chirurgie pediatrica robotizata, dotat cu un robot chirurgical unic in Europa de Est.

Echipamentul de ultima generatie a fost obtinut cu ajutorul unui program castigat de Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara si valoreaza aproximativ 2,5 miloane de euro.  Proiectul se numeste  „Implementarea chirurgiei robotice la pacientii pediatrici” si urmeaza sa se desfasorare pe parcursul a cinci ani de zile. In cadrul aceluiasi proiect, Universitatea de Medicina si Farmacie ” Victor Babes” din Timisoara va suporta costurile in ceea ce priveste intretinerea aparaturii si consumabilele necesare.

Chirurgia robotica este cea mai avansata tehnologie medicala din acest moment, in plina dezvoltare. Este o chirurgie minim invaziva, cu acuratete si precizie chirugicala exceptionala, cu vizibilitate mai buna si rezultate superioare celorlalte tehnici chirurgicale. Poate fi utilizata intr-o varietate mare de afectiuni ale copilului: chirurgia malformatiilor renale, digestive, genitale, ale sistemului respirator sau chirurgia oncologica.

Aceasta investitie prezinta avantaje si in cercetarea stiintifica pentru ca ne va oferi date mult mai clare privind eficienta acestei tehnici in comparatie cu cele clasice. Un alt avantaj e in domeniul educativ: Timisoara castiga experinta in chirurgia robotica si are sansa de a deveni centru de pregatire pentru colegii din tara si strainatate.

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Operații Chirurgicale Robotice la Copii

O Premieră la Spitalul de Copii “Louis Turcanu” din Timișoara

 Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara a câștigat un proiect în valoare de 3 milioane dolari prin care achiziționează un robot chirurgical ce va fi folosit în premieră la Timișoara, în chirurgia pediatrică.

Proiectul cu titlul “Implementarea chirurgiei robotice la pacienții pediatrici” se va derula pe parcursul a 5 ani (2018 – 2022), la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu”, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara și Fundația Botnar, Basel Elvetia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Prin acest parteneriat Fundația Botnar a achiziționat robotul chirurgical daVinci Model Xi, Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” s-a angajat să finanțeze întreținerea robotului și consumabilele timp de 5 ani iar spitalul găzduiește robotul și sprijină funcționarea lui prin intermediul echipei de chirurgi implicați în proiect.

Obiectivele proiectului sunt: 1. Implementarea Chirurgiei Robotice Pediatrice în România și în Estul Europei prin achiziționarea și instalarea robotului la Spitalul de Copii, pregătirea echipelor medicale în Israel și în Franța precum și efectuarea primelor intervenții în colaborare cu  medici cu expertiză în chirurgia robotică din Israel și de la Spitalul Județean  din Timișoara. 2. Dezvoltarea tehnicilor chirurgicale robotice la copil. 3. Identificarea de soluții pentru optimizarea costurilor de utilizare (actualmente costurile sunt destul de ridicate; aproximativ 4000 USD/operație). 4. Dezvoltarea unui centru de excelență în chirurgia robotică pediatrică la Timișoara, vizând domeniile: medicină, cercetare, educație medicală.

Echipa de proiect este formată din: Director Științific: Prof. Univ. Dr. Eugen Boia, Manger proiect: Șef Lucr. Dr. Vlad David, Conf. Dr. Călin Popoiu, Șef. Lucr. Dr. Radu Iacob, As. Univ. Dr. Corina Stănciulescu, Conf. Dr. Sorin Ursoniu.

Chirurgia robotică este cea mai avansată tehnologie medicală din acest moment, în plină dezvoltare. Este o chirurgie minim invazivă, cu acuratețe și precizie chirugicală exceptională, cu vizibilitate mai bună și rezultate superioare celorlalte tehnici chirurgicale. Poate fi utilizată într-o varietate mare de afecțiuni ale copilului: chirurgia malformațiilor renale, digestive, genitale, ale sistemului respirator sau chirurgia oncologică.  Principala provocare a chirurgiei robotice în acest moment este legată de costurile ridicate de achiziție, mentenanță și utilizare a echipamentului.

Proeictul îsi propune să dezvolte un pol de referință în chirurgia pediatrică robotică la Timișoara, fiind singurul program de acest fel din centrul și estul Europei. Robotul a fost adus la Timișoara și pus în funcțiune în data de 13 decembrie 2017 iar membrii echipei chirurgicale au efectuat deja un stagiu de pregătire în Israel. În curând vor avea loc și primele operații chirurgicale robotice pediatrice la Timișoara.

Lansarea oficilă a proiectului va avea loc marți 9 ianuarie ora 09.30 la Clinica de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Pentru mai multe informații îl puteți contacta pe managerul de proiect Șef Lucrări Dr. Vlad David, la tel: 0757023237, e-mail david.vlad@umft.ro sau pe websitul Universitățiii de Medicina și Farmacie „Victor Babes”: www.umft.ro, sau a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”:  www.spital-copii-timisoara.info