COD SMIS: 331055
Titlul proiectului: Creșterea performanței învățământului medical din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara
Denumirea beneficiarului: Universitatea de Medicină și Farmacie „VICTOR BABEŞ” din Timișoara
Localitatea și județul în care se implementează proiectul: Municipiul Timișoara, judeţul Timiș
Perioada de implementare: 19.03.2025 – 18.03.2027
Valoarea toată a proiectului (lei): 13.078.006,13
Cofinanțarea Uniunii Europene (lei): 9.531.335,94
Lucrări de modernizare a infrastructurii universitare fără AC;
Dotări și echipamente moderne
- Modernizarea infrastructurii universitare a UMFVBT prin dotare cu active corporale și necorporale, amenajare spații de învățământ, precum și facilitarea accesului nediscriminatoriu la educație de calitate
- Lucrări de modernizare a infrastructurii universitare
- Introducerea unui sistem inovativ de educație medicală, prin realitate virtuală (VR) și mixtă (MR)
- Creșterea calității și accesului la educație prin: sprijinirea cursurilor existente prin îmbunătățirea conținutului și adaptarea la cerințele pieței; dezvoltarea de noi programe de master, în special în domeniile de specializare inteligentă ale Regiunii Vest, în acord cu dinamica pieței muncii și emergența tranziției digitale și ecologice
- 209 utilizatori ai structurilor educaționale noi sau modernizate; 345 utilizatori care aparțin grupurilor vulnerabile/marginalizate; 7 laboratoare care beneficiază de sprijin pentru modernizare/dotare
- 2 măsuri propuse în ceea ce privește accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități a echipamentelor digitale/educaționale; 4 măsuri propuse în ceea ce privește accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități la mediul fizic;
- 170,05 mp suprafețe modernizate la clădirea MEDICINĂ 2 și clădirea MEDICINĂ 1
- 50 ochelari de realitate mixtă (MR) și realitate virtuală (VR); 2 cabine de curățare ochelari cu lumină ultravioletă; licență platformă MR tip HoloPatient și Holo Scenarios; licențe platforme VR de medicină de urgență/dezastre și biologie celulară și moleculară;
- 982 studenți care beneficiază de sprijin prin activități/măsuri de tip FSE+: 29 cursuri existente cu conținut îmbunătățit; un program nou de master ”Managementul dezastrelor și situațiilor de urgență”.
Date de contact:
Conf. univ. dr. Vlad Cristian Sebastian
Funcția: Manager proiect
Telefon: 0722239009
E-mail: vlad.cristian@umft.ro
Stadiul implementării proiectului: În curs de implementare
Se desfășoară următoarele activități: derulare proceduri achiziție, elaborare documente de management, organizarea echipei de proiect
Proiectul de investitii cu titlul “Cresterea performantei invatamantului medical din cadrul UMFVBT, prin investitii orientate catre viitor”, proiect finantat prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritate: 6 – O regiune educativa si atractiva, Apel de proiecte: PRV/6.1.D/1 aduce numeroase beneficii majore atât pentru instituție, cât și pentru comunitatea academică și societate în ansamblu. În primul rând, modernizarea infrastructurii și a spatiilor de învățământ permite crearea unui mediu educațional și de cercetare de înaltă calitate, adaptat la standardele moderne europene. Facilitățile îmbunătățite, laboratoarele echipate cu tehnologie avansată și salile de curs optimizate contribuie la formarea unor specialiști bine pregătiți, capabili să răspundă nevoilor actuale și viitoare din domeniile medicinii.
Proiectul promovează incluziunea socială, asigurând condiții echitabile pentru toți studenții, indiferent de mediul social, economic sau de alte bariere și faciliteaza accesul nediscriminatoriu la educație de calitate. Prin investiții în infrastructură accesibilă, suport tehnologic modern și programe de sprijin, UMFVBT devine un model de universitate deschisă și diversă, în care fiecare individ are șansa de a-și valorifica potențialul și își consolidează poziția de instituție de referință în învățământul medical românesc, cu impact direct asupra calității actului educațional, cercetării și pregătirii viitorilor specialiști din domeniul sănătății.
Renovarea spațiilor a început cu o evaluare atentă a stării inițiale, când încăperile prezentau semne de uzură, cu finisaje necorespunzatoare , instalații învechite și mobilier neadecvat nevoilor actuale. Pereții și podelele necesitau reparații, iar iluminatul și sistemele tehnice nu mai corespundeau standardelor moderne.
În timpul lucrărilor, echipa de renovare a demontat elementele vechi, a reparat și consolidat structura existentă, a înlocuit instalațiile electrice și sanitare și a aplicat noi finisaje, de calitate superioară. Spațiile au fost reconfigurate pentru a îmbunătăți funcționalitatea și a răspunde cerințelor universitare.
La final, încăperile au fost transformate într-un mediu modern, luminos și confortabil, echipat cu tehnologie actualizată și mobilier ergonomic, pregătite să ofere condiții optime pentru activitățile didactice și de cercetare.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027. Pentru informații detaliate despre program, accesați www.vest.ro.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro.
Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a ADR Vest.
Tags: #ADRVest, #dezvoltamimpreuna, #dezvoltaminvest, #fondurieuropene, #PRVest, #regiuneavest
