SESIUNEA SEPTEMBRIE 2026

În perioada 28 august, ora 9.00 – 31 august 2026, ora 15.00, are loc înscrierea candidaților, exclusiv on-line, la concursul de admitere tip I și II, la programele de studii universitare, cu predare în limba română, de licență/oferite într-un program comasat, de licență și master.

Candidații vor completa on-line fișa de înscriere la concurs și vor încărca documentele de înscriere (dosarul de înscriere) în platforma informatică de admitere, accesând următorul link: admission.umft.ro, fără depășirea termenului limită stabilit pentru înscriere.

Prezența candidaților la sediul universității nu este necesară la înscrierea la concurs, ci doar la confirmarea locului obținut, ulterior admiterii!

📌 Atenție! Taxa pentru înscrierea la concursul de admitere este de 300 de lei pentru fiecare opțiune! Neplata taxei de înscriere pentru fiecare opțiune aleasă duce la nevalidarea opțiunii respective! În cazul în care au fost alese mai multe opțiuni și s-a plătit taxa de înscriere pentru o singură opțiune, candidatul are următoarele posibilități:

  • va achita diferența de taxă de înscriere,
  • va accepta validarea parțială a fișei de înscriere pentru opțiunile care îndeplinesc condițiile regulamentului de admitere, cu modificarea ordinii opțiunilor în cazul în care opțiunea nevalidată a reprezentat prima opțiune a candidatului,
  • va șterge fișa de înscriere și va relua completarea acesteia.

📌 Instrucțiuni utile în accesarea și completarea fișei on-line de înscriere

📌 Tutorial înscriere online – admitere tip I și II, sesiunea septembrie 2026

Candidații pot solicita suport tehnic pentru înscrierea on-line la concursul de admitere, fie pe e-mail, la adresa admitere@umft.ro, fie personal, la sediul Universității – Biblioteca, Sala Multimedia, P-ța Eftimie Murgu, nr. 2, Timișoara, în perioada înscrierii, 28.08.2026-31.08.2026 (în zilele lucrătoare, în intervalul orar: 9:00-15:00).

AtențiePentru finalizarea înscrierii la concursul de admitere, candidații vor urma toți pașii Fișei de înscriere online, ultima acțiune fiind apăsarea butonului Salvare Fișă de înscriere.
Finalizarea înscrierii se poate verifica:
în contul de candidat: statusul fișei de înscriere, în contul de candidat va deveni Cerere trimisă,
pe e-mail: după completarea fișei de înscriere, respectiv după validarea înscrierii la concurs, candidații vor primi legitimația de concurs, în contul de candidat, și câte un e-mail de confirmare și detalierea etapelor următoare, conform Regulamentului și Calendarului concursului de admitere.


Pentru crearea contului dumneavoastră online și pentru înscrierea pe platforma online la concursul de admitere 2026, vă rugăm să accesați link-ul de mai jos.

https://admission.umft.ro/

Candidații care s-au înscris pe platforma de admitere sau și-au creat conturi în anii precedenți vor folosi aceleași date de conectare pentru înscrierea pe platforma de admitere 2026. Aceasta înseamnă că nu este necesar să creeze un nou cont, ci vor folosi credențialele existente pentru a accesa platforma și a se înscrie pentru sesiunea de admitere din 2026.

PREVEDERI GENERALE
PREVEDERI SPECIFICE CONCURSULUI DE ADMITERE TIP I ȘI II, 2026
DOCUMENTE TIPIZATE

SESIUNEA IULIE 2026

REZULTATE DUPĂ ÎNCHEIEREA TERMENULUI DE ACHITARE A TAXELOR DE ȘCOLARIZARE ȘI ÎNSCRIERE | CONCURS DE ADMITERE - TIP I - 10.08.2026
REZULTATE DUPĂ ÎNCHEIEREA TERMENULUI DE ACHITARE A TAXELOR DE ȘCOLARIZARE ȘI ÎNSCRIERE | CONCURS DE ADMITERE - TIP II - 10.08.2026

Confirmarea locului (on-line), achitarea taxei de școlarizare (on-line) și înscrierea în anul I (depunerea dosarului de înscriere în format fizic) se efectuează concomitent, în etapa de confirmare a locului:

  • Etapa I (candidații admiși): între 28 iulie 2026, ora 9.00 – 30 iulie 2026, ora 15.30;

În platforma de admitere, confirmarea locului începe în data de 28.07.2026, ora 8.00.

  • Etapa II (candidații declarați inițial ,,respinși”, cu media peste 5, în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate după Etapa I): în termen de 48 de ore de la comunicarea obligației de confirmare a locului, în perioada 31 iulie 2026, ora 10.00 – 10 august 2026, ora 10.00;

Neconfirmarea locului atrage pierderea locului obținut prin concurs!

→ Candidații sunt sfătuiți să își verifice zilnic contul de candidat și e-mail-ul!
Cu ocazia confirmării locului, candidații vor putea opta pentru !!! CAZARE !!! pentru anul universitar 2026-2027.

CUM?

Confirmarea locului obținut se efectuează on-line, din contul de candidat, prin plata cu cardul pe platforma de admitere/încărcarea în platforma informatică a dovezii taxei de confirmare (500 lei pentru fiecare opțiune; maximum 2 opțiuni) și a taxei de școlarizare (pentru candidații admiși pe loc cu taxă) și generarea automată a contractului de studii în platforma de admitere, cu bifarea/alegerea în mod obligatoriu a disciplinelor opționale/facultative, urmată de depunerea dosarului în format fizic la secretariatul facultății.

Pentru certificarea conformității cu originalul, de către personalul secretariatelor facultăților, a documentelor încărcate la înscrierea la concurs în platforma de informatică de admitere, candidații admiși au obligația de a le prezenta și depune la secretariat, în original/copie, în termenul stabilit pentru confirmarea locului și înscriere, împreună cu Fișa de înscriere semnată, dovada plății taxei de școlarizare (copia chitanței/ordinului de plată), 4 fotografii tip carte de identitate și dosar plic.

UNDE?

Pentru depunerea dosarului de înscriere în format fizic la secretariatul facultății (înscriere) este necesară prezența candidaților la sediul universității.

În prima etapă de confirmare, între 28 iulie 2026, ora 9.00 – 30 iulie 2026, ora 15.30, înscrierea candidaților admiși se desfășoară în următoarele locații:

  • Sala de Sport a universității (sediul principal, în curtea interioară) – pentru programele de studii din cadrul Facultăților de Medicină și Asistență Medicală, Timișoara, P-ța Eftimie Murgu nr. 2, Timișoara
  • Spațiul recreativ pentru studenți (sediul principal, în curtea interioară) – pentru programele de studii din cadrul Facultății de Medicină dentară, Timișoara, P-ța Eftimie Murgu nr. 2, Timișoara
  • Sediul Facultății de Farmacie al UMFVBT – pentru programele de studii din cadrul Facultății de Farmacie, Timișoara, P-ța Eftimie Murgu nr. 2, Timișoara
  • Lugoj, Universitatea Europeană Drăgan Lugoj, Str. Ion Huniade, Nr. 2, Lugoj, jud. Timiș– pentru programul de studii universitare de licență Asistență Medicală Generală (la Lugoj), Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (Lugoj), contact: sarbu.diana@umft.ro
  • Deva, Colegiul Național Decebal Deva – (Corp B) Liceul de Chimie, Str. Oituz, Nr. 8, Deva, jud. Hunedoara – pentru programele de studii universitare de licență Asistență medicală generală (Deva), contact: valeria.budai@umft.ro, Asistență de farmacie (Deva), contact: sarbu.diana@umft.ro.

CÂND?

ETAPA I – candidații admiși

  • între 28 iulie 2026, ora 9.00 – 30 iulie 2026, ora 15.30;
  • în data de 31 iulie 2026 – afișarea unui raport cu locurile rămase neocupate după prima etapă de confirmare a locurilor;

ETAPA II – candidații declarați inițial ,,respinși” (în așteptare), cu media peste 5 (cinci), în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate:

  • în termen de 48 de ore de la comunicarea obligației de confirmare a locului, în perioada 31 iulie 2026, ora 10.00 – 10 august 2026, ora 10.00;

Înscrierea candidaților admiși în vederea înmatriculării (depunerea dosarului de înscriere la secretariat) se efectuează în zilele lucrătoare din intervalul precizat, în programul de lucru.

REZULTATE PROVIZORII DUPĂ SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR | CONCURS DE ADMITERE - TIP I - 27.07.2026
REZULTATE PROVIZORII | CONCURS DE ADMITERE - TIP I - 26.07.2026

Depunerea contestațiilor:

  • în data de 27 iulie 2026, până la ora 12.00

Eventualele contestații cu privire la rezultatele concursului de admitere se vor depune în data stabilită conform Calendarului concursului de admitere – 27.07.2026, până la ora 12.00, doar electronic, pe adresa de e-mail contestatii.admitere@umft.ro. Nu se admit decât contestațiile privind lucrarea proprie.

Soluționarea contestațiilor:

  • în data de 27 iulie 2026, începând cu ora 13.00

Rezolvarea contestațiilor este, în exclusivitate, de competența comisiei de contestații, care va analiza și soluționa contestațiile numai în prezența contestatarilor, în aceeași zi în care au fost depuse, la ora și locația anunțate pe site-ul universității: sediul universității, Timișoara, P-ța Eftimie Murgu nr. 2, Clădirea Medicină I, Sala Petru Drăgan, ora 13.00. Decizia comisiei este definitivă și va fi comunicată prin afișare pe site.

REZULTATE PROVIZORII DUPĂ SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR | CONCURS DE ADMITERE - TIP II - 24.07.2026
REZULTATE PROVIZORII | CONCURS DE ADMITERE - TIP II - 23.07.2026

Depunerea contestațiilor:

  • în data de 24 iulie 2026, până la ora 12.00

Eventualele contestații cu privire la rezultatele concursului de admitere se vor depune în data stabilită conform Calendarului concursului de admitere – 24.07.2026, până la ora 12.00, doar electronic, pe adresa de e-mail contestatii.admitere@umft.ro. Nu se admit decât contestațiile privind lucrarea proprie.

Soluționarea contestațiilor:

  • în data de 24 iulie 2026, începând cu ora 13.00

Rezolvarea contestațiilor este, în exclusivitate, de competența comisiei de contestații, care va analiza și soluționa contestațiile numai în prezența contestatarilor, în aceeași zi în care au fost depuse, la ora și locația anunțate pe site-ul universității: sediul universității, Timișoara, P-ța Eftimie Murgu nr. 2, Clădirea Medicină I, Sala Petru Drăgan, ora 13.00. Decizia comisiei este definitivă și va fi comunicată prin afișare pe site.

SUBIECTE + BAREM CORECTURĂ SUBIECTE
REPARTIȚIA PE SĂLI

👉 CLĂDIRI UMFVBT – SUSȚINERE CONCURS DE ADMITERE & informații utile despre accesul în sala de examen 👈
📲📲📲 CLICK AICI 📲📲📲

Accesul candidaţilor în sala de concurs se face între orele 8.00 si 9.30 pe baza cărţii de identitate/paşaportului (documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate) şi a legitimaţiei de concurs (format printat sau format electronic), descărcată din contul de candidat. Fără aceste documente, candidații nu sunt primiți în sala de concurs.

În perioada examenului de admitere, candidații și însoțitorii acestora au posibilitatea de a se caza la căminul universității (căminul 1-2).

Tariful perceput este de 75 lei/persoană/zi.

Beneficiul se oferă în baza legitimației de concurs.

În perioada celor două examene, programul de lucru al administrației, pentru cazare, este  între orele 8-15.

În perioada 10 iulie, ora 9.00 – 20 iulie 2026, ora 15.00, are loc înscrierea candidaților, exclusiv on-line, la concursul de admitere tip I și II, la programele de studii universitare, cu predare în limba română, de licență/oferite într-un program comasat, de licență și master.

Candidații vor completa on-line fișa de înscriere la concurs și vor încărca documentele de înscriere (dosarul de înscriere) în platforma informatică de admitere, accesând următorul link: admission.umft.ro, fără depășirea termenului limită stabilit pentru înscriere.

Prezența candidaților la sediul universității nu este necesară la înscrierea la concurs, ci doar la confirmarea locului obținut, ulterior admiterii!

📌 Atenție! Taxa pentru înscrierea la concursul de admitere este de 300 de lei pentru fiecare opțiune! Neplata taxei de înscriere pentru fiecare opțiune aleasă duce la nevalidarea opțiunii respective! În cazul în care au fost alese mai multe opțiuni și s-a plătit taxa de înscriere pentru o singură opțiune, candidatul are următoarele posibilități:

  • va achita diferența de taxă de înscriere,
  • va accepta validarea parțială a fișei de înscriere pentru opțiunile care îndeplinesc condițiile regulamentului de admitere, cu modificarea ordinii opțiunilor în cazul în care opțiunea nevalidată a reprezentat prima opțiune a candidatului,
  • va șterge fișa de înscriere și va relua completarea acesteia.

📌 Instrucțiuni utile în accesarea și completarea fișei on-line de înscriere

📌 Tutorial înscriere online – admitere tip I și II, sesiunea iulie 2026

Candidații care necesită suport tehnic pentru înscrierea on-line la concursul de admitere, îl pot solicita pe e-mail, la adresa admitere@umft.ro, sau personal, la sediul Universității – Biblioteca, Sala Multimedia, P-ța Eftimie Murgu, nr. 2, Timișoara, în perioada înscrierii, 10.07.2026-20.07.2026 (în zilele lucrătoare, în intervalul orar: 9:00-15:00).

AtențiePentru finalizarea înscrierii la concursul de admitere, candidații vor urma toți pașii Fișei de înscriere online, ultima acțiune fiind apăsarea butonului Salvare Fișă de înscriere.
Finalizarea înscrierii se poate verifica:
în contul de candidat: statusul fișei de înscriere, în contul de candidat va deveni Cerere trimisă,
pe e-mail: după completarea fișei de înscriere, respectiv după validarea înscrierii la concurs, candidații vor primi legitimația de concurs, în contul de candidat, și câte un e-mail de confirmare și detalierea etapelor următoare, conform Regulamentului și Calendarului concursului de admitere.


Pentru crearea contului dumneavoastră online și pentru înscrierea pe platforma online la concursul de admitere 2026, vă rugăm să accesați link-ul de mai jos.

https://admission.umft.ro/

Candidații care s-au înscris pe platforma de admitere sau și-au creat conturi în anii precedenți vor folosi aceleași date de conectare pentru înscrierea pe platforma de admitere 2026. Aceasta înseamnă că nu este necesar să creeze un nou cont, ci vor folosi credențialele existente pentru a accesa platforma și a se înscrie pentru sesiunea de admitere din 2026.

PREVEDERI GENERALE
PREVEDERI SPECIFICE CONCURSULUI DE ADMITERE TIP I ȘI II, 2026
DOCUMENTE TIPIZATE
TESTE DE ADMITERE - CONCURSUL DE ADMITERE TIP I ȘI TIP II, 2026
  • Detalii cu privire la cărțile de teste pentru concursul de admitere se regăsesc AICI.
INFORMAȚII PRIVIND SIMULAREA CONCURSULUI DE ADMITERE TIP I ȘI TIP II, 2026
  • Detalii cu privire la simularea concursului de admitere 2026 se regăsesc AICI.